Pătimirea Sfîntului Mucenic Menign Nălbitorul
(15 martie)
Pe vremea împărăţiei lui Deciu (249-251) a fost mare prigoană
contra creştinilor. Atunci cel ce ocîrmuia eparhia Asiei era cu totul pierzător
şi cu socoteala de fiară. Deci, acela s-a pogorît în latura de lîngă mare
şi pe cîţi creştini găsea, pe toţi îi bătea şi, cu lanţuri legîndu-i, îi închidea
în temniţe. Sosind noaptea, toţi într-un singur glas au strigat către Dumnezeu,
zicînd: "Stăpîne, Doamne, Cel ce pe ucenicul Tău Petru altădată prin înger
l-ai dezlegat din lanţuri şi din temniţă l-ai scos fără zgomot, trimite şi
acum la noi ajutorul Tău şi ne scoate din această temniţă întunecată, ca să
cunoască şi aceştia, care leapădă numele Tău cel sfînt, că Tu eşti singur
Dumnezeu şi Împărat veşnic".
Astfel rugîndu-se ei, degrabă a sosit Domnul izbăvirii şi,
luminînd temniţa cu lumină de jur împrejur, a gonit întunericul, zicînd: "Îndrăzniţi
şi nu vă temeţi că Eu sînt cu voi". Atunci, deodată legăturile tuturor s-au
dezlegat şi temniţa singură s-a deschis. Apoi Domnul a adăugat: "Duceţi-vă
de aici şi propovăduiţi pretutindeni puterea Mea!" Deci Domnul s-a suit în
ceruri, iar ei au ieşit din temniţă. A doua zi, venind toţi slujitorii şi
văzînd peceţile temniţei întregi, iar înăuntru negăsind pe nimeni, s-au înspăimîntat
şi, ieşind afară, au strigat: "O, ce silnicie! Hristos Nazarineanul, venind
noaptea, a furat pe cei legaţi!" şi se minunau de lucrul cel făcut, iar creştinii
care fuseseră închişi rîdeau de străjeri.
Acestea auzindu-le fericitul Menign, s-a umplut de credinţă
şi de dragoste. Căci, fiind înnălbitor şi spălînd întinăciunea hainelor în
rîu, a auzit un glas, zicîndu-i: "Vino, Menigne, şi-ţi voi da mare dar". Iar
el, fiind înfricoşat şi tulburat, după puţin plecîndu-se, iarăşi îşi făcea
lucrul său. Dar iarăşi s-a auzit glas către dînsul, zicînd: "Menigne, vino
la Mine, ca să vezi bunătăţile cele nenu-mărate pentru cei ce iubesc numele
Meu". Menign, nemaiaşteptînd să audă şi alt glas, s-a dus şi a dat toate hainele
străine cîte le avea la dînsul pentru înnălbire; iar el aştepta pe ighemon.
După cîteva zile, venind ighemonul la locul acela şi şezînd
la un loc înalt, ca să-l audă toţi cei ce se adunaseră, a citit porunca împăratului
pentru voia şi poruncirea lui. Atunci dumnezeiescul Menign, umplîndu-se de
îndrăzneală şi de rîvnă dumnezeiască, venind în mijloc şi luînd scrisorile
împăratului din mîinile ighemonului şi rupîndu-le în bucăţi, le-a călcat cu
picioarele, zicînd: "În numele lui Iisus Hristos, Dumnezeul meu, peste aspidă
şi peste vasilisc voi călca, şi poruncile cele fărădelege ale lui Deciu le
voi lepăda".
Acestea dacă le-au auzit şi văzut slujitorii cei fărădelege,
trîntindu-l, îl călcau cu picioarele, bătîndu-l fără de cruţare. După ce l-au
bătut foarte aspru şi aproape l-au lăsat mort, ridicîndu-l ighemonul, a zis
către dînsul: "O, rău cap, cui te-ai bizuit de ai făcut lucrul acesta?" Sfîntul
a zis: "Lui Hristos al meu". Iar ighemonul a zis: "Pe nebunul acesta şi semeţul
cu inima şi obraznicul, pe un lemn spînzurîndu-l, strujiţi-i cărnurile lui
şi vom vedea de va veni Hristos al lui să-l mîntuiască!" Şi atîta l-au strujit
cu unghii de fier nelegiuiţii, încît toate măruntaiele lui cele dinlăuntru,
prin coastele lui se vedeau de cei de primprejur. Ighemonul, întru toate acestea,
se lupta cu Dumnezeu şi-L hulea întru răbdarea mucenicului. Iar sfîntul răbda,
rugîndu-se lui Dumnezeu şi ocărînd pe tiranul. Atunci ighemonul, îndrăcindu-se
de mînie, a zis către slujitori: "Poruncesc să se taie degetele lui, cele
ce au rupt porunca împăratului". Şi îndată i-au tăiat degetele mîinilor lui,
din încheieturile lor; dar a ieşit lapte în loc de sînge.
După aceasta, l-au închis în temniţă; iar a doua zi iarăşi
l-au pus la întrebare. Iar sfîntul, mărturisind pe Dumnezeul cel adevărat
înaintea tuturor, iar pe împărat anatematizîndu-l şi pe ighemon ocărîndu-l,
a înspăimîntat pe toţi. Pentru aceasta ighemonul a poruncit să i se taie capul
cu sabia.
Mergînd el la locul de tăiere, îi urma femeia sa şi popor
mult. Şi ajungînd sfîntul la locul acela, a stat la un loc înalt, învăţînd
pe popor şi întru purtarea de grijă a epitropilor dînd pe femeia sa, i s-a
tăiat sfîntul cap. Apoi s-a arătat celor ce erau de faţă o minune mare, căci
au văzut sufletul lui cel sfînt, ca o turturică curată, ieşind din gura sfîntului
şi zburînd la cer. De aceasta s-au înspăimîntat toţi, zicînd: "Cu adevărat
este mare Dumnezeul lui Menign". Şi din strigarea poporului s-a cutremurat
toată cetatea, încît şi antipatul s-a temut. Iar după ce s-a înştiinţat despre
pricina strigării, a poruncit, zicînd: "Lăsaţi-l pe el neîngropat şi vom vedea
de-l va îngropa Dumnezeul lui". Şi a pus aproape străjeri, ca să păzească
sfintele moaşte.
După ce s-a făcut noapte, dormind toţi străjerii, au venit
fraţii lui şi au luat sfîntul lui trup. Şi ajungînd la locul pe care l-a dorit
sfîntul, s-au culcat şi au adormit; iar sfîntul s-a arătat unuia din fraţii
lui, zicînd: "Capul meu, prin care am mărturisit pe Hristos, nu l-aţi luat;
pentru aceea, întorceţi-vă şi-l luaţi". Deci, deştep-tîndu-se, a spus celor
ce erau cu dînsul despre cele grăite de Sfîntul Menign. Întorcîndu-se singur,
cel căruia i s-a arătat sfîntul în somn, nu se dumerea ce va face, fiind întuneric
adînc. Şi, ajungînd la locul acela, s-a văzut o stea strălucind deasupra capului
mucenicului. Deci, luînd capul, s-a întors cu bucurie la fraţii săi.
Şi vrînd ei a se merge mai departe, mucenicul a dat de ştire
fraţilor lui, ca în locul acela să se aşeze cinstitul lui trup, întru slava
adevăratului nostru Dumnezeu, Căruia se cuvine închinăciune în veci. Amin.
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna martie
Cuvinte cheie: Sfantul Mucenic Menign Nalbitorul, Sfantul Menign Nalbitorul
Cautare:
Vizualizari: 1189
Id: 1508
Imagine:
Share:
