Pe unul il binecuvanteaza Domnul cu ceva, iar pe altul, cu altceva

Pentru toate, întotdeauna, de-a lungul întregii vieţi, e un drum lung de străbătut, plin de trudă şi durere, atât pentru monah, cât şi pentru mirean. Căile sunt diferite, dar numai acestea, căci ţelul este unul şi acelaşi. Nu vă veţi putea despărţi viaţa în două sfere, una lumească şi una duhovnicească. În lume există viaţă monahală şi viaţă de familie. Ambele sunt binecuvântate de Dumnezeu; însă cel ce-şi alege calea sa nu trebuie să se împartă sau să oscileze între lume şi mănăstire. Nu degeaba spune înţelepciunea populară: „Măsoară de şapte ori până ce tai o dată”. Şi tocmai aceasta ne-am dezobişnuit a o mai face. Noi nu chibzuim şi nu măsurăm, ci cu toţii tăiem şi îmbucăţim, iar când o faci pe viu, doare. Eu nu cunosc duhovnici care, nesocotind hotărârile lui Dumnezeu, să susţină că, până în vremurile de pe urmă, oamenii se vor însura şi mărita, vor naşte şi vor educa copii şi numai prin aceasta se vor mântui. Dar fiecare cu ce va reuşi să împlinească în calea vieţii sale; pe unul îl binecuvântează Domnul cu una, iar pe altul, cu alta. Eu acum sunt un om bătrân şi cunosc că, în timpul tinereţii mele, când se prăbuşea pe faţă rânduiala vieţii de demult, oamenii plini de har nu îndrăzneau să declare acele timpuri ca fiind sfârşitul istoriei. Acum sunt mulţi obraznici, dar trebuie şi să trăieşti şi să te mântuieşti, iar mila lui Dumnezeu este şi astăzi întru totul aceeaşi, numai că noi ne-am învârtoşat într-atât, că doar loviturile puternice ale vieţii ne mai aduc cât de cât la cunoaşterea fragilităţii noastre şi ne întorc la Dumnezeu. (Arhimandritul Ioan Krestiankin, Povăţuiri pe drumul crucii, Editura de Suflet, Bucureşti, 2013, pp. 20-21)

Categoria: Articole

Cautare: