Pentru ascultare, mai deplin

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Pentru ascultare, mai deplin

Deci, în ce chip se cuvine să păzească unirea nedezlegată cel ce s-a unit odată cu împreună-adunare duhovnicească, am pus înainte după cît ne-a fost cu putinţă. Iar acum să iscusim iarăşi cuvîntul cel pentru asculta­re, măcar că şi mai întîi l-am arătat prin scurte cuvinte. Însă acum, alcătuindu-l mai desăvîrşit, să arătăm cîtă supunere cere cuvîntul cel cu de-amă- runtul de la monahi către înainte-stătătorul lor. Căci mă voi ispiti să desco­păr măsura acesteia din însăşi Sfînta Scriptură. Apostolul Pavel, scriindu-le Romanilor, le porunceşte să se supună tuturor stăpînitorilor care covîrşesc: stăpînilor celor lumeşti, nu celor duhovniceşti. Şi aceasta a arătat-o din ce­le ce se adaugă mai pe urmă, după ce a zis pentru biruri şi pentru dajdii; şi, pe cel ce se împotriveşte stăpînirii măcar şi întru cel prea-mic lucru, îl ara­tă că lui Dumnezeu se împotriveşte. Deci - dacă stăpînitorilor lumii aces­teia, care au luat stăpînirea după legea omenească şi care mai ales vieţuiau atunci întru păgînătate, Dumnezeiasca Lege le-a dat atîta supunere de la cei blagocestivi - apoi cîtă supunere este dator monahul a aduce celui ce s-a pus stăpînitor de către Dumnezeu şi de la legile Lui a luat stăpînirea? Şi cum nu ar fi potrivnic poruncii lui Dumnezeu cel ce se împotriveşte povăţuitorului? Şi, de altfel, însuşi apostolul ne porunceşte arătat ca întru toate să ne supunem povăţuitorilor duhovniceşti, căci zice: „Şi vă supuneţi povăţuitorilor voştri - căci aceia priveghează pentru sufletele voastre, ca cei ce or să dea seamă pentru voi - ca să facă aceasta cu bucurie, iar nu suspinînd, pentru că nu este de folos vouă aceasta". Deci, dacă nu ne este de folos a nu ne supune cu de-adinsul, ni se cuvine a căuta ce este mai de fo­los. Pentru că cea nefolositoare mi se pare că aduce arătare de mare pagu­bă, şi căinţă şi îndreptare.

Se cuvine aşadar a rîvni mai ales la buna supunere a sfinţilor către Dumnezeu, dacă voim să avem pildă din destul la pricina aceasta şi să lu­crăm bine ascultarea. Şi nimeni să nu mă socotească pe mine că, vrînd a întări supunerea cea către povăţuitori, aduc asemănările prea peste măsură şi cutez cu îndrăzneală a asemăna buna supunere către oameni cu asculta­rea cea către Dumnezeu. Pentru că nu am făcut această asemuire fiind por­nit de la sine-mi, ci din însăşi Dumnezeieştile Scripturi. Căci vezi ce zice Domnul în Evanghelii, cînd porunceşte ascultarea cea către robii Săi: „Cel ce vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte. Şi iarăşi, întru alt loc: „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi de Mine se leapădă." Iar că ceea ce le-a zis apostolilor a legiuit-o tuturor celor ce aveau să fie povăţuitori după dînşii, se poate să arătăm din multe şi fară de îndoială mărturii ale Dumnezeieştii Scripturi şi din semne prea-luminate. Drept aceea, şi noi am făcut cuvintele acestea cu urmarea dumnezeieştilor legiuiri, zicînd că se cuvine să ne punem înainte ca asemănare a ascultării către înainte-stătători pe buna supunere a sfinţilor către Dumnezeu.

Deci cum au arătat sfinţii buna lor supunere către Stăpînul? Vezi-mi-l pe Avraam care - cum i s-a poruncit să lase casa, patria, averea, agoniseli­le, rudeniile, prietenii şi în locul acestora să caute cele împotrivă: adică ţa­ra străină, necunoaşterea, rătăcirea, sărăcia, fricile, primejdiile şi cîte alte greutăţi urmează celor ce sînt în străinătate - a ascultat fară de nici o pre- getare, lăsînd buna norocire de acasă şi odihna şi alegînd în locul acesteia ticăloşia şi rătăcirea în ţară străină. Vezi postnic prea-adevărat şi defăimă­tor, pentru Dumnezeu, a toată buna norocire cea lumească? Ci să mergem spre cele de aici înainte. Avraam ajunge deci în Palestina, la locul arătat de Dumnezeu spre nemernicie. Şi, foamete cuprinzînd ţara aceea, se mută în Egipt. Şi acolo, luîndu-i-se femeia, nu se împuţinează cu sufletul, nici nu prihăneşte iconomiile lui Dumnezeu zicînd că, pentru buna lui supunere, primeşte acest fel de răsplătiri. Ci a suferit cu blîndeţe şi această nedrepta­te, care este mai grea decît toate nedreptăţile, nu o dată, ci şi altă dată făcîndu-se iarăşi de împăratul Gherarilor. Căci, de vreme ce a judecat să-L asculte pe Dumnezeu o dată, el nu mai căuta ce iconomiseşte Dumnezeu pentru dînsul, ci cum să împlinească ascultarea prea cu de-amăruntul şi ne­prihănită. Pentru aceasta îl şi ia mai pe urmă pe fiul său Isaac plată şi dăru­ire a rugăciunii şi a credinţei celei îndelungate. Şi, cînd îl vede pe dînsul ajungînd în floarea vîrstei şi dînd bune nădejdi celor ce l-au născut, adică ale moştenirii şi ale celei mai de pe urmă alcătuiri a neamului - atunci, du­pă atîtea nădejdi, i se porunceşte de la Dumnezeu să-l suie pe dînsul într-un munte înalt şi să-l jertfească Celui ce i l-a dat. Şi primind acest aspru glas şi înfricoşată slujire (şi nu numai poruncă, ci şi auzire mai tare decît firea) - cum de a suferit cu blîndeţe, cum nu şi-a ieşit din minţi, cum nu a căzut cu sufletul? Ci, punînd asupră-i jugul ascultării cu liniştit şi netulbu­rat cuget, mergea împreună cu fiul să împlinească ceea ce i se poruncise ca şi cum ar fi avut să junghie un miel oarecare, nici întru aceasta iscodind ce­va din judecata lui Dumnezeu, nici prihănind, ci căutîndu-şi de a sa slujbă cum să nu smintească întru nimic ascultarea. Şi aşa a luat luminată cunună, fiind înfipt lumii stîlp al credinţei şi al ascultării. Era cu putinţă a povesti buna supunere şi a celorlalţi sfinţi care au strălucit în istoria cea veche, spre învăţătura ascultării celei fară de împotrivă-grăire a monahilor. Dar, ca să nu facem cuvîntul lung, îl trimitem la ascultarea Sfintelor Scripturi pe fiecare din cei ce voiesc a se învăţa, iar noi vom întoarce cuvîntul spre ucenicii Mîntuitorului, arătînd cum ascultau şi cum se supuneau ei. Iisus le grăia lor pe cînd erau la începutul uceniciei, iar ei aşteptau ca Stăpînul să împărăţească numaidecît şi socoteau că nici ei nu se vor chinui întru nimic, ci vor împărăţi împreună cu Hristos şi vor fi împreună-părtaşi slavei, şi slujbei şi cinstei împărăteşti. Şi aceasta o arăta Petru stînd împotriva lui Iisus cînd El facea cuvintele pentru a Sa patimă, căci zice: „Luîndu-L pe Dînsul, Petru a început a-L certa, zicînd: Milostiv fii Ţie, Doamne, nu-ţi va fi Ţie aceasta!” - arătînd astfel că nu aştepta nici cît de puţină greutate. Aceasta o arată încă şi fiii lui Zevedeu, aducînd-o pe maica lor la Domnul să-L roage pentru dînşii ca să se cinstească cu scaunul cel de-a dreapta şi cu cel de-a stînga. Căci, dacă nu ar fi socotit că El avea să împărăţească atunci îndată, nu ar fi îndrăznit să ceară aceasta, negîndind ei de şederea Mîntuitorului pe scaunul cel de-a dreapta Tatălui în Ceruri. Deci ce le grăia lor, celor ce aşteptau şi nădăjduiau acestea? „Iată Eu vă tri­mit pe voi ca oile prin mijlocul lupilor. Iar ei, auzind lucru prea-potrivnic nădejdii lor, nu au zis că: Noi pentru alte nădejdi am venit la Tine, şi Tu ne porunceşti lucruri potrivnice celor nădăjduite? Noi am aşteptat odihnă, iar Tu ne trimiţi la primejdii? Noi am nădăjduit cinstiri, iar Tu arunci la mijloc necinstiri? Noi am aşteptat împărăţie, iar Tu ne porunceşti a fi goniţi şi ro­bi ai tuturor? Nu au zis nici una dintre acestea, măcar că au auzit şi altele mai multe şi mai grele decît cele zise, precum aceea: „Vă vor da pe voi la necazuri, şi vă vor omorî şi veţi fi urîţi de toate neamurile, pentru nume­le Meu. Şi încă veţi fi duşi la domni şi la împăraţi, pentru Mine. Deci, după ce le-au auzit pe toate acestea afară de aşteptare, s-au supus sub jug plecîndu-şi grumazul minţii gata spre primejdii şi au purces spre adunări, spre ocări, spre împroşcări cu pietre, spre bătaie cu toiege, spre necinstiri, spre cruci şi spre felurite morţi. Şi le-au răbdat pe acestea cu atîta osîrdie, încît se bucurau şi prăznuiau luminat cînd s-ar fi putut învrednici a se îm­părtăşi patimilor lui Hristos. „Căci se bucurau - zice - că s-au învrednicit să se necinstească pentru numele Lui". Această supunere se cere să aducă egumenului monahul cel după Dumnezeu. Pentru că Hristos a primit ucenici închipuind oamenilor aceas­tă viaţă [monahală], precum am zis mai-nainte. Căci povăţuitorul nu este nimic altceva decît cel ce ţine faţa Mîntuitorului, şi se face mijlocitor al lui Dumnezeu şi al oamenilor şi cu sfinţenie lucrează lui Dumnezeu mîntuirea celor ce se supun lui. Şi aceasta ne învăţăm de la însuşi Hristos, fiind­că l-a pus pe Petru păstor al Bisericii Sale după Sine - căci zice: „Petre, Mă iubeşti mai mult decît aceştia? Paşte oile Mele!” - şi tuturor păstori­lor şi învăţătorilor celor de aici înainte le dă stăpînire deopotrivă. Şi semn al acestui lucru este aceea, adică a lega şi a dezlega toţi asemenea precum acela. Deci, precum oile se pleacă păstorului, urmînd calea pe care le du­ce păstorul, aşa se cuvine a se pleca povăţuitorilor şi monahii ce sînt după Dumnezeu, neiscodind poruncile (cînd ar fi curate de păcat), ci împlinind cele poruncite cu toată osîrdia şi sîrguinţa. Căci - precum teslarul sau zida­rul foloseşte fiecare din uneltele meşteşugului său după a sa voie şi unealta nu ar putea zice că nu va împlini trebuinţa spre care o foloseşte meşterul, ci se supune mîinii aceluia care o poartă - întru acelaşi chip se cuvine ca şi monahul, ajutînd meşterului ca o unealtă către împlinirea zidirii celei du­hovniceşti, să se supună întru toate cele care ar fi judecat povăţuitorul că e bine a sluji el; ca nu cumva să vatăme săvîrşirea lucrului celui duhovni­cesc, neaducînd a sa trebuinţă. Şi, precum unealta nu-şi alege singură ce ar fi de trebuinţă a lucra spre împlinirea meşteşugului, aşa se cuvine ca nici monahul să nu-şi aleagă singur lucrurile, ci să lase la priceperea şi la rînduiala meşterului închipuirea cea pentru sine. Pentru că cel ce povăţuieşte cu pricepere ştie a le ispiti cu de-amăruntul pe ale fiecăruia - şi năravurile, şi patimile şi pornirile sufleteşti - şi a potrivi către acestea iconomia cea de la sine-şi pentru fiecare. Pentru aceasta, se cuvine [ca monahul] să nu se împotrivească nicidecum aşezămintelor [povăţuitorului] său, ci să fie bi­ne încredinţat că cel mai greu lucru dintre toate e a se cunoaşte cineva şi a se vindeca pe sine însuşi, căci oamenilor le este firească iubirea de sine şi aceasta fură tuturor judecata adevărului prin împătimirea cea către sine în­suşi; iar a se cunoaşte de altul şi a se vindeca este cu lesnire, fiindcă la cei ce judecă pe alţii patima iubirii de sine nu face supărare cunoştinţei celei adevărate. Căci, fiind aşezată această tocmeală întru împreună-adunarea monahală, pacea va petrece între dînşii cu lesnire şi mîntuirea se va isprăvi cu dragoste şi cu unirea la un gînd a tuturor.

(Cartea Ascultării, Ediție îngrijită de Florin Stuparu și monahul Filotheu Bălan, Editura Cartea Ortodoxă, București, pp. 29-33)

Categoria: Articole

Cautare:

Pentru ascultare, mai deplin

Vizualizari: 151

Id: 18391

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.
Biblia ortodoxa: www.biblia-ortodoxa.ro - Site de prezentare a bibliei ortodoxe, talcuiri, articole. Ofera Evanghelia si Apostolul zilei.
Biblia audio: www.biblia-audio.ro - Varinta audio partiala a bibliei ortodoxe.
Portal ortodox online: www.crez.ro
Calendar ortodox: calendar-ortodox.crez.ro - Calendar ortodox pentru anul curent generat dinamic cu icoana zilei; poate fi preluat de alte site-uri prin intermediul unui script.
Orthodox portal: www.orthodox.ro - A presentation of the orthodox romanian treasure.