www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Porunca iubirii inseamna sa iubim la comanda?

Porunca iubirii inseamna sa iubim la comanda?

Hristos zice să-L iubim pe Dumnezeu „din toată inima noastră”, pe aproapele la fel „ca pe noi înşine”, lucru care este egal cu „din toată inima noastră”. Fiindcă dacă am păstra cu desă­vârşire acest lucru, nu ar exista nici rob, nici liber, nici stăpân, nici egumen, nici bogat, nici sărac, nici mic, nici mare, nici diavolul nu va mai fi vreodată cunoscut (din Omilia a 32-a la Epistola I către Corinteni).

De aceea S-a făcut Dumnezeu om şi a învăţat toată învăţătura Lui, pentru a semăna iubirea între noi (din Omilia a 16-a la Evanghelia după Matei).

Dacă „să rămânem la Dumnezeu” depinde de iubire, şi iubirea de păstrarea poruncilor, iar porunca este „să ne iubim unul pe celălalt", a rămâne lângă Dumnezeu depinde de iubirea unuia faţă de celălalt. Şi nu spune doar iubirea, ci mai arată şi modul în care să iubim: „Precum v-am iubit şi Eu pe voi” (din Omilia a 77-a la Evanghelia după Ioan).

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Texte alese, volumul I, traducere de Preot Ioan Andrei Târlescu, ediție îngrijită de Ieromonah Porfirie Nichita, Editura Bunavestire, Bacău, 2012, pp. 19-20)

Categoria: Articole

Cautare:

Porunca iubirii inseamna sa iubim la comanda?

Vizualizari: 685

Id: 5533

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.