Povatuire catre o fecioara

Ascultă, roaba lui Hristos, ia aminte cuvintelor gurii mele, şi urechile tale să primească graiurile cele de Dumnezeu insuflate, fericitul Pavel a spus că atunci când cineva se lipeşte de femeie, „sunt amândoi un singur trup” (Ef. 5, 31). Deopotrivă şi oricare bărbat sau femeie ce se lipeşte de Domnul „un duh este cu Domnul” (I Cor. 6, 17). Dacă cei ce trăiesc în lume lasă pe tată şi pe mamă şi se alipesc de oameni stricăcioşi, oare nu cu atât mai mult o fecioară care trăieşte în înfrânare e datoare să lase tot ce e pământesc şi să se alipească numai de Domnul? Martor îmi este în această privinţă tot Apostolul, când grăieşte: „Cea nemăritată se grijeşte de ale Domnului, cum va plăcea Domnului, ca să fie curată, ca să fie sfântă şi cu sufletul şi cu trupul” (I Cor. 7, 34).

Drept aceea zic că dacă fecioara sau văduva care se înfrânează are grijă lumească, această grijă i se face ei bărbat. Fie că averea ei este mişcătoare, fie că e nemişcătoare, grija de ea îi întinează mintea, că precum bărbatul nelegiuit întinează trupul, aşa şi sufletul celei ce se înfrânează se întinează de lucrurile lumeşti, şi ea nu mai e sfântă cu trupul şi cu sufletul. Iar dacă se grijeşte de lucrarea lui Dumnezeu, atunci Hristos devine Mirele ei.

(Patericul Lavrei Sfântului Sava, Editura Egumenița, 2010, p. 115)

Categoria: Articole

Cautare: