www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Pregatire pentru moarte

Pregatire pentru moarte

Mila lui Dumnezeu fie cu dumnea­voastră!

Se apropie Paștile. Unde le veţi prăznui oare? Dacă s-ar fi lăsat la alegerea dumneavoastră, fireşte că aţi fi ales locul cel mai bun; dar, întrucât totul este în mâna Domnului, nu ne rămâne decât să mărturisim: acolo unde şi aşa cum va plăcea Domnului, adăugând la asta şi încuviinţarea lăuntrică fără de cârtire: „Fie voia Ta, Doamne!”

Fie nedespărţiţi de dumneavoastră Domnul, Prea Curata Lui Maică şi în­gerul dumneavoastră păzitor! În această tovărăşie să petreacă sufletul dumneavoastră prin luarea-aminte cu­getătoare la Dumnezeu!

Ceasurile de trăit ale fiecăruia sunt numărate; dar cel care aşteaptă fără contenire ceasul morţii n-are nevoie să i se arate limpede dacă este sau nu ceasul lui cel din urmă, căci pentru el oricum fiecare ceas este cel din urmă.

Cine are putere să spună: „Şi de voi umbla prin mijlocul umbrei morţii, nu mă voi teme, că Tu cu mine eşti” (Ps. 22, 4)? Cel care în această viaţă s-a silit şi se sileşte în continuare a fi cu Domnul.

Pentru un asemenea suflet nici nu este umbră a morţii. Numai o clipă, şi el va trece pe celălalt tărâm, cel al lumi­nii, plin de toată mângâierea. Atunci se va cânta şi cântarea de mărturisire: „Du­pă mulţimea durerilor mele în inima mea, mângâierile Tale au veselit sufletul meu” (Ps. 93, 19).

Fireşte, apropierea ieşirii din trup poate pricinui cutremur. Îmbărbătaţi-vă şi să se întărească inima dumnea­voastră! Îndrăzniţi, fiindcă Domnul a biruit. Tot Domnul îl arată biruitor şi pe fiece credincios. Acest fapt este neîndoielnic. Iar vrăjmaşul îşi dă întotdeau­na osteneala să stingă sau cel puţin să întunece aşteptarea cea luminoasă. Cel ce s-a pregătit cu credinţă tare va putea să nu ia în seamă încercările lui, încredinţându-şi sufletul în mâinile Domnu­lui. Acum-acum vor veni îngerii lui Dumnezeu şi vor goni tot lucrul aducă­tor de întunecare.

Nu ca şi cum n-am şti să alergăm (I Corinteni 9, 26), iar nădejdea nu ruşi­nează (Romani 5, 5). De veţi pleca dincolo şi veţi avea parte de soarta celor mântuiţi, rugaţi pe Dumnezeu şi pen­tru noi să ne dea pocăinţă şi îndreptare vieţii noastre.

Binecuvântarea Domnului asupra dumneavoastră în calea pe care va plă­cea sfintei Lui voi să v-o rânduiască!

Iertaţi-mă!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Boala și moartea, traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu, ed. a 2-a, Editura Sophia, București, 2007, pp. 73-75)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Pregatire pentru moarte

Vizualizari: 694

Id: 10714

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.