www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Primii ani de viata ai copilului

Primii ani de viata ai copilului

În primele luni de viaţă, pruncul e aproape în întregime dependent de mama sa, dar la fel de important pentru el este să cunoască încă de la început iubirea plină de afecţiune a tatălui său. Acest lucru e vital din punct de vedere psihologic, dar şi duhovnicesc. Una din tragediile timpului nostru este că prea mulţi copii cresc lipsiţi de prezenţa tatălui, chipul tatălui fiind de multe ori pentru ei o imagine negativă sau absentă. Şi această stare de lucruri afectează relaţia lor cu Dumnezeu, Părintele ceresc. Taţii ar trebui să facă efortul de a petrece mai multă vreme împreună cu copiii lor.

Când un prunc plânge zgomotos sau nu-şi lasă părinţii să doarmă noaptea sau îi împiedică să asiste la o Liturghie în întregimea ei, aceştia n-ar trebui să uite că acest copil este făptura lui Dumnezeu, un copil al lui Dumnezeu, un dar al lui Dumnezeu, şi prin asemenea gânduri să-şi depăşească iritarea împotriva pruncului. Primii trei ani de viaţă ai copilului au o importanţă vitală pentru creşterea sa trupească, mentală şi duhovnicească. În aceşti ani se modelează caracterul lui; şi lupta părinţilor poate fi grea şi istovitoare, dar merită făcut orice efort. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: lucrează ostenind din greu, doar lucrezi pentru tine; căci îţi va fi mai uşoară viaţa dacă fiii tăi vor fi virtuoşi.

(Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, Editura Deisis, Sibiu, 2006, pp.30-31)

Categoria: Articole

Cautare:

Primii ani de viata ai copilului

Vizualizari: 807

Id: 22168

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.