www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Puterea tainica a smereniei

Puterea tainica a smereniei

Fericit şi de trei ori fericit este cel care ajunge să se îmbrace cu această duhovnicească haină, căci unul ca acela s-a îmbrăcat cu haina lui Hristos, după mărturia Sfântului Efrem Sirul care zice: „Smerenia este haina lui Hristos”. Sfântul Isaac Sirul arată că „smerenia se naşte în inima omului şi din mulţimea rugăciunilor, căci cine are trebuinţă de ajutorul lui Dumnezeu face multe rugăciuni şi pe cât le înmulţeşte, pe atât i se smereşte inima sa. Nimeni, rugându-se şi cerând, nu va putea să nu se smerească”.

Smerenia a fost pricină de slavă, de cinste şi de înălţare la toţi sfinţii lui Dumnezeu şi cu atât mai mult la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria. Dar să ştiţi şi să înţelegeţi, că mai presus de toate a fost smerenia cea nemăsurată a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi moarte de cruce. Smerenia nu este numai un mod de a câştiga ajutorul lui Dumnezeu şi de a fi auzit de El, în vreme de necaz, ci ea ni se face şi pricină de a ajunge moştenitori ai împărăţiei cerurilor, după mărturia Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care zice: „Deci, cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela va fi mai mare în împărăţia cerurilor” (Matei 18, 4).

(Arhimandrit Cleopa Ilie, Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie, Editura Teognost, Cluj- Napoca, 2004, p. 301)

Categoria: Articole

Cautare:

Puterea tainica a smereniei

Vizualizari: 629

Id: 10469

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.