www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Rabdare pe calea Domnului

Rabdare pe calea Domnului

Dar cel ce va răbda până la sfârşit se va mântui”. Nu oricine rabdă se va mântui, ci acela care rabdă pe calea Domnului. Pentru asta e viaţa de aici, ca să răbdăm; orice om rabdă ceva şi rabdă până la sfârşit. Răbdarea însă nu este de folos, dacă omul nu rabdă pentru Domnul şi pentru Sfânta Lui Evanghelie. Păşeşte pe calea credinţei şi a poruncilor evanghelice; prilejurile de a dovedi răbdare se înmulţesc, însă răbdarea începe să aducă cununi şi, fiind mai înainte stearpă, devine acum roditoare.

Cu câtă orbire ne împresoară vrăjmaşul, încât ne face să socotim răbdarea pentru Dumnezeu grea şi de nesuferit, iar răbdarea cu care împresoară el pe cei robiţi patimilor o arată ca fiind uşoară şi necostând nimic, în vreme cea e mult mai grea şi mai lipsită de bucurie decât răbdarea celor ce se luptă cu patimile şi se împotrivesc vrăjmaşului!

Iar noi suntem orbi şi nu vedem asta... Ne ostenim, răbdăm şi ne sleim de puteri pentru vrăjmaşul, spre pieirea noastră.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, p. 140)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Rabdare pe calea Domnului

Vizualizari: 670

Id: 12400

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.