Rabdare si smerenie

Cel ce, după Sfântul Onorat, a luat stăpânirea mănăstirii, într-o zi, asupra robului lui Dumnezeu Libertin, cu prea grea mânie s-a aprins, încât şi-a pus şi mâinile pe dânsul; dar, neaflând băţ cu care să-l bată, luând un scaun, l-a bătut cu acesta peste faţă şi peste cap şi tot negru şi umflat l-a făcut. Deci, foarte tare fiind bătut Libertin, ducân­du-se pe patul său, se liniştea. Pentru ziua care urma însă, i se dăduse să facă un lucru oarecare la mănăstire. A doua zi, plinindu-se laudele cele de dimineaţă, Libertin s-a dus la patul egumenului căruia cu toată smerenia i-a cerut blagoslovenie.

Deşi egumenul cunoştea că pentru covârşirea bunătăţilor lui, Libertin se cinstea şi se iubea de toţi, a socotit că pentru oca­ra ce i se adusese asupră-i, acum va voi să se despartă de mănăstire; pentru aceasta l-a şi întrebat unde voieşte să se ducă. Şi, răs­punzând, el a zis: „Este un lucru al mănăs­tirii, părinte, pe care nu-l pot lăsa, că ieri am hotărât cum că astăzi mă voi afla acolo [la lucru]”. Atunci, înţelegând egumenul aspri­mea vieţuirii sale, smerita cugetare şi blân­deţea lui Libertin, a suspinat dintru adâncul inimii şi, sculându-se din pat, a apucat pi­cioarele lui Libertin şi aşa s-a mărturisit pe sineşi greşit că unui bărbat mare ca acesta a cutezat a-i aduce o aşa de prea crudă chi­nuire; dar împotrivă şi Libertin pe pământ aşternându-se şi la picioarele aceluia tăvălindu-se, zicea că ceea ce se făcuse nu era din greşeala [vina] aceluia, ci a lui, socotind că pătimirile sale erau vrednice de greşeala sa. Iar dintru aceasta egumenul s-a întors către prea mare blândeţe, şi aşa smerita cugetare a ucenicului se făcu părintelui povăţuitoare către fapta bună.

După ce a fost slobozit, s-a dus la lu­crul cel rânduit, iar mulţi din cunoscuţii lui, bărbaţi de neam bun şi cinstiţi, văzându-l pe dânsul aşa aflându-se - cu faţa neagră şi umflată - , îl întrebau de unde i s-a întâm­plat lui aceasta. Către care el răspundea: „Ieri, spre seară, din pricina păcatelor mele, poticnindu-mă de un scaun, am păti­mit aceasta”. Şi, aşa, dreptul acesta nici mâ­nia părintelui nu o a vădit, nici sub păcatul minciunii nu a căzut. (Sfântul Grigorie Dialogul)

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 173)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Rabdare si smerenie

Vizualizari: 953

Id: 8292

Imagine:

Share: