www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Rugaciunea adresata Maicii Domnului

Rugaciunea adresata Maicii Domnului

- Auzim adesea această rugăciune adresată Maicii Domnului: „Sfânta Mărie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi, păcătoşii, acum şi în ceasul morţii noastre”. Deci, care este, după părerea Dumneavoas­tră, legătura între rugăciunea adresată Maicii Dom­nului şi Rugăciunea lui Iisus?

- Există, într-adevăr, şi asemănări între cele două rugăciuni şi anume: amândouă sunt scurte şi decisive. De asemenea, au avantajul că pot fi practicate uşor, în orice împrejurări; le putem rosti oriunde ne-am afla, chiar la căpătâiul bolnavilor. Însă, personal, prefer Rugăciunea lui Iisus, pentru că ea este centrată direct asupra persoanei lui Dumnezeu-Mântuitorul. Dar în Biserica Ortodoxă există, de asemenea, obişnuinţa de a adresa rugăciuni şi Maicii Domnului. De exemplu, când spunem, chiar cu ajutorul metaniilor: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”. (Părintele Symeon de la Essex)

(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de câteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, pp. 163-164)

Categoria: Articole

Cautare:

Rugaciunea adresata Maicii Domnului

Vizualizari: 720

Id: 10163

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.