Rugaciunea eshatologica a Sfantului Siluan pentru umanitatea intreaga

Dacă nu există o unitate a umanităţii, ce sens creştin are rugăciunea eshatologică a Sfântului Siluan pentru umanitatea întreagă?

Mai întâi vreau să vă fac cunoscut evenimentul în urma căruia Sfântul Siluan a primit darul rugăciunii pentru toţi oamenii. După 15 ani de nevoinţe şi de lupte împotriva patimilor (se afla atunci în Muntele Athos), I S-a arătat Mântuitorul în vedenie, în timpul Sfintei Liturghii, în biserică. Cum spune el însuşi, în acel moment a fost umplut de harul Duhului Sfânt, în întregime, în suflet şi în trup. Şi a trăit o stare de înviere, o stare pascala. Şi în această stare a început să se roage pentru toţi oamenii.

Putem să ne gândim că darul rugăciunii pentru toţi oamenii i-a fost împărtăşit de Dumnezeu în această stare pascală. Şi este întru totul adevărat că umanitatea formează o unitate esenţială. Se poate spune că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu-Treime. Ce înseamnă Treime? Un singur Dumnezeu, în trei Persoane. Deci, umanitatea una există într-o multitudine de persoane. Dar în starea de cădere nu mai este vorba de o unitate de persoane, ci de o diviziune de indivizi; suntem o explozie de indivizi. În starea noastră de cădere nu suntem persoane în comuniune. Şi am putea spune că scopul vieţii creştine este acela de a deveni persoană, adică de a fi în acelaşi timp total în comuniune cu Dumnezeu şi cu întreaga umanitate. Ceea ce realizează această unitate este iubirea. De aceea Mântuitorul Hristos a dat cele două porunci: a iubirii de Dumnezeu şi a iubirii de aproapele. Şi, cum explică stareţul Siluan, a iubi pe aproapele ca pe tine însuţi nu indică măsura în care trebuie să iubim pe aproapele nostru, ci faptul că trebuie să-l iubim ca pe propria noastră viaţă.

În Rai, în Împărăţia lui Dumnezeu, fiecare persoană trăieşte totalitatea umanităţii, după cum fiecare Persoană a Sfintei Treimi trăieşte totalitatea fiinţei dumnezeieşti. Şi numai în acel moment această umanitate dispersată în indivizi devine o unitate de persoană.

Unul din aspectele cele mai profunde ale Ortodoxiei este noţiunea de persoană. Este ceea ce distinge creştinismul de toate celelalte religii şi, în special, Ortodoxia de toate celelalte confesiuni creştine. Pentru că teologia ortodoxă este cea care a menţinut în toată puritatea ei noţiunea de persoană, în timp ce teologia occidentală din Evul Mediu a accentuat esenţa (fiinţa) comună, în detrimentul persoanei. Nu putem fi persoane decât uniţi cu Dumnezeu, după chipul Mântuitorului Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul. Hristos este Dumnezeu şi Om, Dumnezeu prin natură, în timp ce omul devine dumnezeu prin har, prin darul lui Dumnezeu. - Părintele Symeon de la Essex

(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de câteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a patra, Editura Anastasia, 2004, pp. 165-167)

Categoria: Articole

Cautare: