www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Rugaciunea mintii in familie - Staretul Haralambie (V)

Rugaciunea mintii in familie - Staretul Haralambie (V)

Fericitul Stareţ considera două lucruri ca fiind absolut necesare pentru sporirea duhovnicească a monahului.

Primul este ascultarea, iar al doilea îndeplinirea cu acrivie a îndatoririlor duhovniceşti, anume: canonul personal, canonul de rugăciune la chilie şi partici­parea regulată la slujbele obşteşti.

Fiindcă mulţi cred că nevoinţele duhovniceşti sunt nu mai pentru monahi, fericitul Stareţ accentua întotdeauna că acestea sunt valabile pentru toţi creştinii care se nevoiesc, fireşte, pe măsura puterilor lor.

Faţă de clerici era atât de aspru, încât refuza să-i mărturisească pe cei care nu săvârşeau slujbele zilnice motivând că nu vin oameni la biserică în fiecare zi. „Preotul este cel care cheamă turma cu rugăciunea, aşa cum ciobanul îşi cheamă oile sale.” Pe clericii care nu aveau posibilitatea să meargă la biserică îi sfătuia „ca slujbele zilnice să le citească acasă, la vremea lor”. Dar să şi liturghisească în cursul săptămânii cât mai des cu putinţă.

Există chiar şi în lume ieromonahi, fii duhovniceşti ai Stareţului, care, urmând nevoinţa dascălului lor, liturghisesc în fiecare zi, tot timpul.

Însă pe cei care erau iniţiaţi în lucrarea rugăciunii minţii îi sfătuia să înlocuiască o parte sau toată slujba cu rugăciunea „Doamne Iisuse...” repetând mereu numele cel prea dulce al lui Iisus Hristos. Nu puţini sunt fiii lui duhovniceşti care se îndeletnicesc cu lucrarea binecuvântată a rugăciunii minţii în Sfântul Munte şi în afara lui.

Dar ca să nu creadă vreun nepăsător că această lucrare a rugăciunii nu se mai săvârşeşte astăzi şi chiar de către unii mireni, pot să mărturisesc că ştiu câteva persoane care, povăţuite de Stareţ, se roagă în fiecare noapte cu Rugăciunea lui Iisus timp de trei-patru ore, în afară de rugăciunile de seară şi alte rugăciuni.

Sunt multe familii care, cel puţin de două ori pe zi, fac rugăciune în comun.

(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie - Dascălul rugăciunii minții, trad. și ed. de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 186-187)

Categoria: Articole

Cautare:

Rugaciunea mintii in familie - Staretul Haralambie (V)

Vizualizari: 720

Id: 6744

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.