www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Sa ne gandim la Dumnezeu!

Sa ne gandim la Dumnezeu!

La Dumnezeu să te gândeşti ca la Dumnezeu, iar nu ca la om şi să respiri pe Dumnezeu cum respiri aerul, adică să ne gândim la Dumnezeu aşa cum trebuie, cu evlavia cuvenită, mai mult decât ne gândim la oameni şi mult mai altfel decât ne gândim la omul de lângă noi, să ne gândim cu supunere, cu evlavie, cu dorinţă de preamărire, să înmulţim binele din sufletul nostru spre preamărirea lui Dumnezeu. Iar aceasta se face şi printr-un program anume de rugăciune. Adică, un om credincios nu poate să-şi înceapă ziua fără Dumnezeu sau să şi-o sfârşească fără Dumnezeu, pentru că cine neglijează rugăciunea de dimineaţă şi de seară sau rugăciunea de la masă, neglijează pe Dumnezeu. Or, Dumnezeu nu poate fi neglijat de către omul care ştie cine este Dumnezeu şi ce rost are gânul la Dumnezeu în viaţa oamenilor.

(Întâmpinări, Interviuri cu Părintele Teofil Părăian, realizate de Sabin Vodă, Editua Sophia, București, 2000, p. 58)

Categoria: Articole

Cautare:

Sa ne gandim la Dumnezeu!

Vizualizari: 630

Id: 13160

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.