www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Sa ne inconjuram de convingeri care adie bucurie in suflet

Sa ne inconjuram de convingeri care adie bucurie in suflet

Temeiul de căpetenie al bucuriei creştinului este însă înnoirea firii căzute. La naşterea cea de-a doua, prin botez, se aruncă sămânţa vieţii veşnice, după chipul Domnului înviat. Începând din acea clipă să umble întru viaţa cea înnoită, creştinul se eliberează tot mai mult din lanţurile stricăciunii, ce vine prin păcat, şi se umple cu prisosinţă de simţământul sănătăţii duhovniceşti. Acest simţământ de sănătate este aproape acelaşi lucru ca simţământul învierii: de aici bucuria neîncetată a vieţii în Domnul. Tocmai de aceea ne şi porunceşte Apostolul să fim bucuroşi – ne porunceşte, adică, să ne păstrăm într-o stare duhovnicească ce aduce bucurie neîncetată, să ne înconjurăm de convingeri care adie bucurie în suflet, să nu ne lipsim de gustarea bunătăţilor duhovniceşti cu care sunt îmbiaţi toţi în Domnul şi care nu au cum să nu veselească inima, să nu ne înstrăinăm niciodată de osteneli şi de nevoinţe, care ne duc pe o cale strâmtă, însă la viaţa veşnică.

Apostolul nu vrea ca creştinul să dezvolte în sine bucuria prin nu ştiu ce visări, ci să păşească cu fapta pe tărâmul veselitor al luminii şi al vieţii. Şi pe cât este de sigur că pe acest tărâm ajunge orice creştin adevărat, pe atât este de nedespărţită bucuria de creştinul adevărat; tocmai de aceea cuvântul lui Dumnezeu ne porunceşte în multe rânduri să ne bucurăm. Când înlăuntrul este pace şi bucurie, nevoile şi necazurile dinafară nu au înrâurire asupra creştinului, aşa încât doar ceilalţi îl pot socoti necăjit, în vreme ce el însuşi se bucură pururea înlăuntrul său (2 Cor. 6, 10).

 

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. 2, Editura Cartea Ortodoxă, 2007, p. 70)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Sa ne inconjuram de convingeri care adie bucurie in suflet

Vizualizari: 560

Id: 15596

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.