www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Sa nu raspundem la „telefonul” ispitelor

Sa nu raspundem la „telefonul” ispitelor

Cei care se îndepărtează de Hristos se lipsesc de iluminarea dumnezeiască, pentru că lasă locul însorit şi, ca nişte neghiobi, merg acolo unde nu este soare şi astfel este firesc să răcească şi să se îmbolnăvească duhovniceşte. Deşi toţi am fost înzestraţi de Dumnezeu cu harismele potrivite fiecăruia, nu le folosim spre mântuirea sufletului nostru şi cea a semenilor noştri, ci, de cele mai multe ori, le folosim spre răul nostru şi al celorlalţi.

Dacă cel blând sau cel pătimaş din fire este ajutat de caracterul său pentru sporirea duhovnicească, cel vioi sau mânios este ajutat de două ori mai mult de puterea caracterului său – ajunge numai să o folosească atât împotriva patimilor sale, cât şi a celui viclean.

Cei care n-au luat aminte atunci când trăiau în lume şi au dobândit obişnuinţe rele, acum să primească fără să cârtească războiul vicleanului, fără să încuviințeze poftele rele şi astfel, nevoindu-se, se vor curăţa şi vor ajunge la măsura oamenilor curaţi, care n-au cunoscut păcate mari, n-au dobândit obişnuinţe rele şi nici nu sunt războiţi cu tărie. Avem nevoie de multă luare-aminte ca să nu primim deloc telefoanele” viclene ale vrăjmaşului (gândurile rele) şi să nu întinăm Biserica Sfântului Duh” (I Corinteni 6, 19), căci altfel ne va părăsi harul lui Dumnezeu şi ne vom întuneca.

(Cuviosul Paisie AghioritulEpistole, Editura Evanghelismos, p. 152)






Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Sa nu raspundem la „telefonul” ispitelor

Vizualizari: 624

Id: 5950

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.