www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Sa nu se afle intru tine de fel impotrivire la voia lui Dumnezeu

Sa nu se afle intru tine de fel impotrivire la voia lui Dumnezeu

Trebuie să ai cu totul moartă voia ta, să nu se afle întru tine de fel împotrivire la voia lui Dumnezeu. În această ascultare sunt trei trepte: a) Să te supui la toate poruncile şi luminările Domnului, şi să preferi a pătimi toate muncile lumii, decât să săvârşeşti păcat de moarte, şi să calci dumnezeiasca poruncă. b) A doua treaptă este: să te uneşti cu voia lui Dumnezeu, să-i mulţumeşti şi la cele bune şi la cele rele care vin asupră-ţi, cugetând că fără dumnezeiasca Lui voie, nu-ţi vine nici un bine, sau rău, şi aşa să-l slăveşti în cinstea şi în necinstea ta, în sănătate şi în boală, în viaţă şi în moarte, plecând totdeauna capul şi mulţumind, atât în necazuri cât şi în foloasele ce-ţi trimite, neuitându-te la pedepsirea trupului, ci la dragostea şi bunătatea ce-ţi păstrează; căci cu ce dragoste dezmeardă părintele pe fiu, cu atât îl pedepseşte când i se cuvine.

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, pp. 283-284)

Categoria: Articole

Cautare:

Sa nu se afle intru tine de fel impotrivire la voia lui Dumnezeu

Vizualizari: 712

Id: 10396

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.