www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Sfanta Drosida, fiica imparatului Traian, si cele impreuna cu dinsa

Sfanta Drosida, fiica imparatului Traian, si cele impreuna cu dinsa

Sfînta Drosida, fiica împăratului Traian,
şi cele împreună cu dînsa
(22 martie)


Sfanta Drosida, fiica imparatului Traian



    În vremea împărăţiei lui Traian, cinci fecioare canonice, care trăiau într-un loc retras de sihăstrie, păzind toate poruncile lui Dumnezeu - pentru aceasta se chemau canonice -, aveau şi ca îndatorire strîngerea moaştelor sfinţilor, ungerea lor cu mir şi înfăşurarea lor în pînze curate, după care le aduceau şi le aşezau în locul de sihăstrie în care trăiau ele. Aflînd de acest lucru, fiica împăratului Traian, al cărei nume era Drosida, a venit la aceste fecioare pe ascuns, pe cînd cei ce păzeau camerele de dormit împărăteşti fuseseră cuprinşi de somn. Ea a adus cu sine o haină de mult preţ şi a cerut acelor fecioare ca să o ia cu ele la ridicarea trupului unui sfînt, din locul în care fusese aruncat.

    Adrian, logodnicul Drosidei, care era şi sfetnic al împăratului, a cerut să se pună soldaţi de pază lîngă trupurile creştinilor morţi, ca să cunoască cine sînt cei care ridică trupurile lor. Paznicii, stînd de veghe, au prins pe cele cinci femei şi împreună cu ele şi pe Drosida. Făcîndu-se ziuă, le-au adus pe ele înaintea împăratului. Împăratul, văzînd laolaltă cu cele cinci femei şi pe Drosida, s-a înspăimîntat, şi a poruncit ca aceasta să fie ţinută sub pază, doar se va căi de ceea ce a făcut, iar pe celelalte cinci femei canonice a poruncit să le arunce într-un vas cu aramă topită. Din arama amestecată cu ţărîna celor cinci femei s-au construit fundurile vaselor celor mari de aramă ale băilor obşteşti, ridicate atunci din nou de împărat, spre desfătarea închinătorilor la idoli.

    Deci, vestindu-se ziua serbării şi alergînd mulţime din toate părţile, îndată ce s-a apropiat unul de uşa băii a căzut şi a murit; asemenea şi ceilalţi, neputînd nimeni să intre înăuntru. Aflînd de aceasta, împăratul a chemat pe slujitorii idoleşti şi i-a întrebat dacă nu s-a făcut vreo vrajă de creştini, de nu poate să intre nimeni în baie. Iar ei au răspuns: "Nu, împărate, ci vasele de aramă făcute cu trupurile femeilor au făcut minunea aceasta". Apoi împăratul a poruncit ca acele vase să se topească şi din ele să se facă idoli noi cu chipurile celor cinci fecioare, spre necinstea lor, şi să se aşeze în baie.

    După ce le-a aşezat în baie, a văzut împăratul în vis cinci mieluşele curate ce păşteau într-o grădină, iar un păstor înfricoşat zicea împăratului: "Iată cele ce ai socotit să le pui goale în baie pentru necinstea Bunului şi Înduratului Păstor, răpindu-le de la tine, le-a aşezat în acest loc frumos, unde va veni şi Drosida fiica ta". Deşteptîndu-se împăratul, s-a umplut de mînie şi a poruncit să se aprindă un cuptor mare cu foc şi a pus scrisoare cu următorul cuprins: "Bărbaţi galileeni, care vă închinaţi Celui răstignit, scăpaţi-vă pe voi de mai multe munci, iar pe noi de osteneli şi fiecare din voi, singur să se arunce în cuptorul pregătit cu foc".

    Auzind şi Drosida de porunca aceasta, dorind a urma celor cinci fecioare, ridicînd ochii, zicea: "Stăpîne, Doamne Iisuse Hristoase, de este voia Ta să mă mîntuiesc şi să scap de nebuneasca credinţă a tatălui meu, ajută-mi să scap din cămara cea de nuntă a necredinciosului Adrian şi să mă duc unde sînt şi cele cinci fecioare, ce m-au povăţuit la frica Ta".

    Zicînd aceasta, şi-a schimbat hainele împărăteşti şi, ieşind uşor pe cînd paznicii dormeau, s-a dus să se arunce în cuptor. Deci, mergînd pe cale, cugeta întru sine, zicînd: "Cum mă voi duce la Dumnezeu, neavînd îmbrăcăminte de nuntă? Căci nu am primit Botezul şi sînt încă necurată! Ci, Împărate al împăraţilor, Doamne, Iisuse Hristoase, iată am renunţat la împărăţia mea pentru dragostea Ta, ca să mă aşez portar al împărăţiei Tale. Tu, deci, Cel ce Te-ai botezat pentru noi, botează-mă şi pe mine cu Duhul Tău cel Sfînt!" Şi zicînd aceasta, scoţînd mirul pe care îl luase cu sine şi ungîndu-se, s-a aruncat într-un lac şi s-a botezat, zicînd: "Se botează roaba lui Dumnezeu, Drosida, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh! Amin".

    Şi păzindu-se pe sine după aceea, timp de şapte zile primea hrană îngerească. Unii iubitori de Hristos, stînd pe lîngă ea, au aflat cele despre dînsa. Apoi a opta zi, rugîndu-se lui Dumnezeu să o lumineze ce să facă, a adormit în Domnul.


Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna martie

Cuvinte cheie: Sfanta Drosida

Cautare:

Sfanta Drosida, fiica imparatului Traian, si cele impreuna cu dinsa

Vizualizari: 1269

Id: 1521

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.