www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Sfanta Epicleza - inima Sfintei Liturghii

Sfanta Epicleza - inima Sfintei Liturghii

La Sfânta Epicleză, la invocarea Sfântului Duh, preotul ridică mâinile în sus şi face trei închinăciuni până la pământ şi cheamă pe Sfântul Duh, zicând: „Doamne, Cela ce pe Preasfântul Tău Duh L-ai trimis în ceasul al treilea Apostolilor Tăi, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la mine, ci Îl înnoieşte întru noi care ne rugăm Ţie”. Apoi face o închinăciune până la pământ şi iar ridică mâinile şi cheamă Preasfântul Duh, de trei ori. Şi când termină acastă chemare a Sfântului Duh, el arată dumnezeiescului Agneţ şi Sfântului Potir şi zice: „Și fă, Doamne, pâinea aceasta, cinstit Trupul Hristosului Tău. Amin. Iar ce este în acest Sfânt Potir, preascump Sângele Hristosului Tău. Amin”.

Şi, binecuvântându-le, zice: „Prefăcându-le pe ele cu Duhul Tău cel Sfânt. Amin. Amin. Amin!” Apoi preotul stă în genunchi şi se roagă împreună cu tot poporul, pentru toată lumea.

Aceasta este inima Sfintei Liturghii, căci acum se coboară Duhul Sfânt peste Sfintele Daruri, care se prefac în Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 103-104)

Categoria: Articole

Cautare:

Sfanta Epicleza - inima Sfintei Liturghii

Vizualizari: 768

Id: 16660

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.