Sfantul Luca al Crimeei - Cuvinte in a Cincea Duminica a Postului Mare - Predici la Triod

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Sfantul Luca al Crimeei - Cuvinte in a Cincea Duminica a Postului Mare - Predici la Triod

I. Intoarceti-va la Mine cu toata inima voastra

 

Astazi, Sfanta Biserica le aduce ca pilda tuturor celor care se pocaiesc pe cuvioasa Maria Egipteanca, una dintre cele mai mari sfinte, a carei viata este atat de uimitoare si plina de invataturi, atat de adanci incat trebuie sa stim tot ce se poate despre ea.

In tinerete, Maria Egipteanca era de o frumusete stralucitoare. Ea locuia in Alexandria, ducand o viata desfranata. Odata, plimbandu-se pe malul marii, a vazut o corabie care pleca spre Palestina, ducand pelerini la praznicul Inaltarii Crucii Domnului. Pe corabie erau numerosi tineri, si i-a venit in gand sa mearga impreuna cu ei ca sa-i ademeneasca. Dupa sosirea in Palestina, toti pelerinii au mers la Ierusalim, la biserica Invierii lui Hristos. A mers acolo si Maria - dar cand a vrut sa intre in biserica laolalta cu toti ceilalti, a simtit ca o putere nevazuta o impinge, nelasand-o sa intre.

De trei ori a incercat, si de trei ori a fost oprita de acea putere tainica. Maria s-a cutremurat pana in adanc, neputand pricepe ce inseamna aceasta: de ce toti intra in biserica, iar ea nu poate sa-i treaca pragul? Intr-o stare de adanca tulburare sufleteasca, ea si-a ridicat ochii si a vazut icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, in acea clipa a inceput pentru prima data sa se roage fierbinte, cerandu-i Maicii Domnului s-o lase in biserica. Dupa aceasta rugaciune fierbinte nimic n-a mai oprit-o, si a intrat fara impiedicare. A fost adanc cutremurata de slujba praznicului Inaltarii Crucii Domnului, si dupa ce aceasta s-a sfarsit a trecut Iordanul si a mers in inima pustiei, unde a trait nevazand pe nimeni patruzeci si sapte de ani.

Ea i-a povestit despre viata sa cuviosului Zosima, care din purtarea de grija a lui Dumnezeu a intalnit-o in pustie; i-a povestit ca in primii saptesprezece ani de viata in pustie suferintele ei au fost din cale-afara de grele: a suferit de arsita si foame in timp ce i se naluceau mancaruri si bauturi alese si toata viata ei desfranata din Alexandria. Vreme de saptespreze ani s-a luptat ea cu nalucirile acestea, si doar in cel de-al optsprezecelea an a dobandit tihna adanca, dupa care a trait in pustie inca treizeci de ani, devenind un adevarat inger in trup - fiindca atunci cand se ruga se inalta de pe pamant si plutea in vazduh. Nu este o legenda. Noi nu ne indoim de asta, fiindca si alti sfinti mari s-au invrednicit de asemenea rugaciune. Dar cum se poate explica ea? Cum poate trupul omenesc sa se ridice deasupra pamantului si sa pluteasca in vazduh? Singura explicatie este ca duhul omenesc luminat de rugaciunea neincetata si de postire dobandeste o uriasa stapanire asupra trupului, fiindca trupul nostru este unealta duhului si poate fi supus poruncilor acestuia. Trupul poate deveni atat de subtire si de usor incat devine in stare sa pluteasca in vazduh.

Dupa ce a terminat de vorbit cu cuviosul Zosima, cuvioasa Maria i-a poruncit sa vina la Iordan peste un an si s-o astepte acolo cu Sfintele Daruri, ceea ce el a si facut, intorcandu-se dupa un an, a vazut-o in departare pe cuvioasa Maria, care se apropia de el; a vazut cum aceasta s-a apropiat de rau, l-a insemnat cu semnul crucii si a venit la el pe apa. Şi a impartasit-o monahul Zosima cu frica si cutremur, iar cuvioasa Maria i-a poruncit sa vina iarasi peste un an in locul unde o vazuse prima data.

A trecut anul, iar cuviosul Zosima a mers acolo si a vazut-o pe Sfanta Maria zacand pe pamant moarta. Pe nisip statea scris: „Pacatoasa Maria a murit pe intai aprilie; inmormanteaz-o”. Cuviosul Zosima a prohodit-o, insa era in incurcatura, nestiind cum s-o inmormanteze, caci nu avea cu ce sa sape groapa. Atunci s-a petrecut o noua minune: a venit un leu, a sapat cu ghearele o groapa adanca si a plecat. Asa a inmormantat-o monahul Zosima pe cuvioasa Maria.

Minunata viata, care nu seamana deloc cu vietile oamenilor obisnuiti! In ea uimesc mai ales doua lucruri, in primul rand, harul lui Dumnezeu, neasemuita Lui milostivire si prevedere a faptului ca jalnica desfranata va deveni o sfanta dintre cele mai mari. Al doilea -repeziciunea, neasteptata adancime si hotarare a intoarcerii cuvioasei Maria de la viata sa pacatoasa dinainte la nevointa ei neasemuita din pustie. Cuvioasa Maria a implinit lucrul despre care vorbeste prorocul: Intoarceti-va la Mine din toata inima voastra, cu post, cu plangere si cu rugaciune, si sfasiati inimile voastre, iar nu hainele voastre, si va intoarceti la Domnul Dumnezeul vostru, ca Milostiv si indurat este, Indelung-Rabdator si Mult-milostiv, si Ii pare rau de rautati (Ioil 2, 12-13).

Şi Sfanta Maria si-a sfasiat inima si s-a intors din toata inima, deodata, la Dumnezeu. Ea a implinit si lucrul despre care vorbeste Sfantul Prooroc Iezechiel: Va veti aduce aminte acolo de caile voastre, intru care v-ati pangarit, si veti bate fetele voastre pentru toate rautatile voastre (Iez. 20, 43). Şi s-au implinit asupra ei cuvintele lui Dumnezeu, si a aflat de milostivirea Lui nesfarsita, despre sfintenia Lui nemarginita, cand Domnul a facut cu ea nu dupa faptele ei, ci dupa mila Sa, pentru sfant numele Sau.

Iata cum e adevarata pocainta, iata cum trebuie sa se poarte toti cei impovarati de pacate grele: sa se intoarca intr-o clipa, din toata inima, la Dumnezeu, sa se scarbeasca de viata lor dinainte, sa se scarbeasca de ei insisi, sa paraseasca fara amanare toate pacatele dinainte si sa se pocaiasca toata viata, cum s-a pocait Sfanta Maria Egipteanca. Vedeti ce adancime nemasurata a avut pocainta ei, in ce masura fara seaman a avut constiinta propriei nevrednicii, cat de uimitoare a fost puterea vointei ei in lupta cu patimile, cat de mult timp a petrecut in sfanta pocainta si in postire. Nu stim cu ce s-a hranit cuvioasa Maria in adancul pustiei patruzeci si sapte de ani, dar ea a petrecut acolo vreme indelungata si a ajuns la sfintenie mare. Ea le-a aratat tuturor celor ce merg pe calea raului, pe calea propriilor patimi, pilda a felului care trebuie sa o rupa cu viata pacatoasa, a felului in care trebuie sa se pocaiasca si sa ceara iertare de la Dumnezeu.

Din Vietile Sfintilor cunoastem multe alte pilde ale unei pocainte neobisnuit de adanci. O asemenea pocainta este obligatorie pentru toti crestinii ce se intorc la Dumnezeu. Dar ce sa spun despre noi, crestinii de rand, care nu putem fi numiti „foarte mari" pacatosi, care n-am trait in curvie, nu ne-am murdarit in desfrau, betie, faradelegi, hotie? Oare trebuie sa ne pocaim, sau ne putem spune asa cum spun multi dintre noi: „Dar eu ce mari pacate am? Acolo, niste pacate obisnuite, omenesti”.

Oare pentru a pune inceput pocaintei trebuie sa facem pacate dracesti? Oare aceste pacate omenesti nu inseamna nimic? Oare Hristos nu cere sa fim desavarsiti, pentru ca Tatal nostru Cel Ceresc desavarsit este (v. Mt. 5, 48)? Oare nu ameninta El cu pedepse grele chiar si pentru orice cuvant rau (v. Mt. 12, 36)? Asta in vreme ce sunt destui care curvesc si zic linistiti: „Şi ce-i cu asta, ce, e vreun pacat mare? Slabiciune omeneasca”, nadajduind in iubirea de oameni a lui Dumnezeu, in faptul ca El le va ierta toate pacatele. Dar au ei dreptul la o asemenea nadejde? Bineinteles ca nu. Domnul nu este numai Iubitor de oameni, El e si Drept Judecator - El iarta doar pacatele pe care le-am constientizat adanc si pentru care ne-am pocait din toata inima, si atunci iarta cu usurinta uimitoare.

In Evanghelia de astazi ati ascultat cum Domnul a iertat-o pe curva care a spalat picioarele Lui cu lacrimi si le-a sters cu parul sau. A iertat-o indata, intrucat ea il indragise din toata inima.

Domnul trebuie iubit din toata inima, trebuie sa ne temem chiar de cele mai mici pacate, trebuie sa nazuim a fi asemanatori cu acei sfinti nevoitori ce n-au avut pacate grele, dar si-au petrecut toata viata in pocainta.

Multi sfinti au plans neincetat, dupa cuvantului prorocului Ieremia: Sa cercetam caile noastre, luand aminte si intorcandu-ne la Domnul! Sa ridicam inimile si mainile noastre la Domnul din cer: noi am pacatuit si ne-am razvratit (Plangerile 3, 40-42). Ei cautau in inima lor cu mare staruinta orice necuratie, se pocaiau tot timpul si se mahneau pentru pacatele lor. Aveau asezarea sufleteasca asa cum porunceste Sfantul Apostol Iacov: Intristati-va si jeliti. Rasul intoarca-se in plans si bucuria voastra in intristare (Iac. 4, 9). Aceasta porunca ii priveste nu numai pe marii pacatosi, ci ne priveste pe noi toti. Intr-o astfel de pocainta adanca pentru pacatele lor au vietuit toti cei ce s-au intors din toata inima la Domnul Iisus Hristos. Sfantul Apostol Pavel spune: Intristarea dupa Dumnezeu pocainta spre mantuire fara parere de rau lucreaza, iar intristarea lumii moarte lucreaza (2 Cor. 7, 10-11). Ce este intristarea dupa Dumnezeu? Este dorul de Dumnezeu, dorul de curatie, de sfintenie, e intristarea care umple inima omului care vede necuratia si nevrednicia sa. Aceasta intristare este mantuitoare. Dar ce e intristarea lumii? Intristarea pentru bunurile lumesti, pentru toate nereusitele noastre in lupta pentru o viata bogata si satula, pentru toate pierderile pe care le suferim in aceasta goana dupa bunurile lumesti.

Asadar, asezarea de totdeauna a inimii crestinului trebuie sa fie intristarea dupa Dumnezeu. Rasul este departe de cel ce are o asemenea asezare; el nu va nazui spre veselie. Atunci, daca va fi cuprins de o singura nazuinta - cea catre Dumnezeu, catre curatie, catre sfintenie - va deveni intelept, linistit si bland pana in adanc. Preainteleptul imparat Solomon a spus un cuvant foarte adanc despre cel ce a dobandit o astfel de intelepciune: Inima inteleptilor in casa plangerii, iar inima nebunilor in casa veseliei (Ecl. 7, 5). Locul nostru nu e in casa veseliei - locul nostru este, de-a lungul intregii noastre vieti, in casa plangerii, in tovarasia celor ce plang si se intristeaza, in tovarasia celor ce isi frang inimile inaintea lui Dumnezeu, ce isi dau seama de necuratia lor.

Iata calea aratata oamenilor obisnuiti, crestinilor de rand - dar multi dintre noi merg pe aceasta cale, multi dintre noi realizeaza atat de adanc insemnatatea pocaintei? Nicidecum. Cei mai multi cred ca este de ajuns sa te pocaiesti pentru pacatele grele, de care iti dai seama limpede. Aceasta insa nu este deloc de ajuns, fiindca pacatele de care ne dam seama tulbure sunt mult mai multe decat pacatele „grele”, si totdeauna trebuie sa cautam orice necuratie din inima noastra, nu trebuie sa fim nepasatori in lucrarea mantuirii noastre, fiindca nepasarea inseamna moarte duhovniceasca.

Se intampla insa ca oamenii sa cada in cealalta extrema: cei cu pacate grele se deznadajduiesc de mantuirea lor, de milostivirea lui Dumnezeu. Ei cred ca este deja prea tarziu ca sa se pocaiasca, si satana le sopteste: „Da, da, asa e, in zadar te mai pocaiesti, nu pierde vremea cu asta”. Acesti oameni, cazand in deznadejde, lepadandu-se de pocainta, nu stiu ce este scris in cartea prorocului Iezechiel: Şi cel faradelege, de se va intoarce de la toate faradelegile sale, pe care le-a facut, si va pazi toate poruncile Mele, si va face dreptate si mila, viu va fi si nu va muri. Toate nedreptatile lui, cate le-a facut, nu se vor pomeni, ci intru dreptatea sa pe care a facut-o va fi viu. Au cu vrere voiesc moartea celui faradelege, zice Domnul, si nu mai vartos sa se abata el de la calea sa cea rea si sa fie viu ? (Iez. 18, 21-23)? Dumnezeu nu voieste moartea pacatosului, ci mantuirea lui. A crede ca milostivirea lui Dumnezeu este neindestulatoare pentru iertarea pacatelor grele este totuna cu a spune ca daca arunci in mare un pumn de nisip murdar, ea se va murdari. Nu, ci marea va spala acel nisip murdar, si el va pieri in adancul ei fara fund. Iar milostivirea lui Dumnezeu este fara margini, este nemasurat mai mare decat oceanul nesfarsit, si in aceasta milostivire dumnezeiasca putem cu usurinta ineca toate pacatele grele daca ne vom pocai pentru ele din toata inima.

Multi oameni lasa pentru batranete marea lucrare a pocaintei. „Pai cum, o sa ma distrez si eu cat sunt tanar, o sa ma bucur de viata, iar cand o sa imbatranesc o sa am timp sa ma pocaiesc”, spun ei. Oare este intelept sa faci asa? Oare stie vreunul dintre noi cand va veni ceasul mortii? Oare te poti bizui pe faptul ca o sa ajungi la batranete? Trebuie sa te pocaiesti neintarziat, indata ce a fost savarsit pacatul, fara sa amani nici cu o zi, nici cu un ceas. Trebuie sa-ti amintesti cuvintele pe care le spunea Sfantul Ioan Botezatorul la Iordan chemand poporul la pocainta: Iata, securea sta la radacina pomilor, si tot pomul care nu face roada buna se taie si se arunca in foc (Mt. 3, 10).

Deci, sa ne temem de aceasta si sa ne amintim ca la radacina pomului sta deja securea: daca nu vom aduce roadele bunatatii, iubirii si curatiei, vom fi taiati de aceasta secure cand nici nu vom gandi. Sa se cutremure inima noastra, temandu-se de nepasarea fata de pacatele neiertate, si fie ca intotdeauna sa stea in fata noastra uimitorul chip ingeresc al cuvioasei Maria Egipteanca, ce ne-a aratat o asemenea cale minunata, desavarsita spre pocainta. Cu sfintele ei rugaciuni, fie ca Domnul sa ne invredniceasca de pocainta adevarata si de iertarea pacatelor noastre. Amin.

 

 

II. Lumina lina a cunoasterii lui Dumnezeu in inimile cuvioase

 

Iata ca se apropie sfarsitul Sfintei Patruzecimi. Sa ne adunam gandurile si sa cercetam: oare a fost atins scopul sfantului post?

Pentru ce a fost randuit Postul Mare, care este obligatoriu pentru toti crestinii? Pentru a ne putea pregati ca sa intampinam cu vrednicie cea mai mare zi din istoria omenirii, ziua mantuirii neamului omenesc - a preaslavitei Invieri a Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos dupa moartea Lui pe Cruce.

Cu trei saptamani inainte de inceputul Postului Mare, Sfanta Biserica incepe cu grija sa ne pregateasca pentru aceasta intalnire, amintindu-ne pildele evanghelice si chemandu-ne sa patrundem in talcul lor, iar apoi, in duminicile Patruzecimii, amintindu-ne evenimente din istoria Bisericii, legate mai ales de numele unor mari sfinti.

In cea de-a cincea saptamana se inalta inaintea noastra uluitorul chip al unei femei care a inceput ca noian a tot pacatul si a toata necuratia, pentru a deveni in cele din urma inger in trup: chipul cuvioasei Maria Egipteanca, intoarsa fulgerator de Dumnezeu de pe calea cea pierzatoare a vietii desfranate, a vietii de curvie, ea a devenit pentru noi toti pilda a pocaintei.

Ea nu stia Sfanta Scriptura, nu a citit-o niciodata; a intrat in pustie fara carti, si totusi, cum povesteste batranul Zosima, l-a uimit prin adanca cunoastere a Scripturii. Dumnezeu Insusi a invatat-o, fiindca ea auzea in inima sa cuvintele Sfintei Scripturi. Dumnezeu i-a dat stravedere, pe care nu o au oamenii obisnuiti: cunostea numele monahului Zosima, stia ca este preot. Ea ne-a aratat cea mai uluitoare dintre toate pildele de pocainta, chemandu-ne si pe noi pe aceasta cale: fiindca atunci cand auzim de ea, de viata ei chinuitoare din pustie, trebuie sa ne rusinam daca nu ne pocaim deloc, daca nu ne ingrijim de curatirea inimii noastre.

Sa ne amintim inca o pilda de mare pocainta, pe care a savarsit-o facatorul de minuni si marele postitor care a fost sihastrul Iacov. Dupa ce a savarsit doua pacate foarte grele, cumplite, el a cazut in deznadejde, vrand sa lase vietuirea sa si sa plece in lume - dar Domnul l-a repus pe calea pocaintei, incat a petrecut zece ani intr-o pestera plina de oase omenesti, plangand cu lacrimi de sange pacatul sau infricosator. Şi a fost miluit de Dumnezeu, Care i-a inapoiat darul facerii de minuni.

Aceste pilde stralucitoare de pocainta ale cuviosilor ne indeamna si pe noi sa ne pocaim de pacatele noastre. Şi astazi vreau sa va spun cateva cuvinte despre cuviosi in general. Cuviosii sunt sfintii monahi si pustnici. Din pacate, demult au inceput sa fie osanditi cu asprime si grosolanie toti monahii, chiar sa fie numiti paraziti, depravati, sa se spuna cu dispret ca ei se ingrijesc numai de mantuirea propriului suflet, ca nu le pasa de suferintele si de raul din lume.

Sa fie adevarat? Nicidecum! Este o minciuna grosolana, fiindca cei ce salasluiau in manastirile Egiptului, Palestinei, iar apoi si in cele ale Rusiei, s-au ostenit foarte mult in slujirea adusa de ei lui Dumnezeu. Da, intr-adevar, ei se ocupau numai de curatirea propriei inimi. Da, intr-adevar, ei nazuiau numai sa intre in impartasirea personala cu Dumnezeu. Oare lucrul acesta nu este insemnat, nu este necesar pentru lume? Ba da, este cat se poate de necesar, fiindca cei care si-au inchinat viata lui Dumnezeu, istovindu-si trupul in rugaciune si postire, au devenit cu adevarat mari. Despre ei Sfantul Apostol Pavel spune in Epistola catre evrei: De care lumea nu era vrednica (Evr. 11, 38). Şi Insusi Domnul Iisus Hristos spune ca ei sunt lumina lumii, ei sunt sarea pamantului (v. Mt. 5, 13-14).

Ce adevar adanc sta in aceste spuse! Prin viata lor ingereasca ei lumineaza in intunericul pacatului ca stelele cerului, aratandu-ne calea pe care trebuie sa mergem. Ei ne-au aratat icoana a ceea ce trebuie sa fie, macar intr-o mica masura, fiecare crestin. Asupra lor s­au implinit uluitoarele cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos: Amin, amin zic voua: cel ce crede intru Mine va face si el lucrurile pe care le fac Eu, si mai mari decat acestea va face (In. 14, 12).

In cei care citesc pentru intaia data cuvintele acestea rasare indoiala: „Cum, poate cineva sa faca minuni ca cele ale lui Hristos si chiar mai mari?” Da, nu va indoiti de asta, fiindca au fost mari cuviosi care au facut lucruri asemenea celor pe care le-a facut Insusi Domnul nostru Iisus Hristos. Multi cuviosi au inviat morti - de pilda, cuviosul Macarie cel Mare, cuviosul Eftimie cel Mare, cuviosul Serghie din Radonej (acesta a inviat un baiat pe care tatal sau il adusese mort).

Au fost alti cuviosi mari care, asemenea Domnului Iisus Hristos, Care a saturat cu putina paine patru mii si cinci mii de oameni, au saturat, fara sa aiba mancare la indemana, multe sute de oameni flamanzi, care venisera in manastire. Cu rugaciunile lor, magaziile manastiresti se umpleau in chip minunat cu grane si cu paine atunci cand fratii flamanzeau si erau gata sa se imprastie ca sa nu moara de foame. Oare nu va amintiti de minuni asemanatoare facute de cuviosii Serghie din Radonej, Macarie cel Mare, Eftimie cel Mare, Sava cel Sfintit si multi altii? Cu rugaciunea lor, ei umpleau deodata hambarele pustii, incat hraneau nu numai obstea, ci si pe flamanzii si pe saracii care veneau in manastire. Iar Sfantul Teodosie cel Mare a facut o minune cu adevarat ca cele ale lui Hristos, saturand poporul in manastire cand se terminasera cu desavarsire proviziile de hrana.

In rai, inainte de cadere, stramosii nostri, Adam si Eva, aveau stapanire asupra tuturor fiarelor. Stapanirea aceasta a fost pierduta de catre ei atunci cand neamul omenesc a cazut in stricaciune. S-au aflat insa oameni mari care au recapatat-o. Cuviosii Serafim din Sarov si Serghie din Radonej hraneau din mana ursi, iar ursii ii ascultau, ii intelegeau. Cuviosilor Gherasim si Chiriac le-au slujit toata viata niste lei, iar cuviosul Zosima, care mai tarziu a devenit mucenic, traia in mijlocul unei haite de fiare salbatice. Statea de vorba cu ele, ele il intelegeau, il iubeau, iar cand a sosit ceasul muceniciei lui, din pustie a venit un leu urias si a pus capat chinurilor.

Cuviosul Sava a mers intr-o pestera din pustie, unde traia un leu, si s-a salasluit acolo. Cand leul s-a intors, nu s-a atins de sfant, ci doar a inceput sa-l traga de poala dulamei ca sa-l scoata din pestera. Cuviosul Sava i-a propus leului sa locuiasca impreuna. „Daca nu vrei”, i-a spus, „pleaca tu, fiindca inaintea lui Dumnezeu eu sunt mai bun ca tine”. Şi leul a plecat. Alt leu s-a tras din drum ca sa-i faca loc cuviosului Ioan Sihastrul. Astfel, cuviosii nostri Parinti au recapatat stapanirea asupra fiarelor, care a fost pierduta de stramosii Adam si Eva.

Cate pilde uimitoare a caii pe care trebuie s-o urmam ne-au aratat alti cuviosi! Marele facator de minuni Macarie Egipteanul, care invia mortii, a fost clevetit de o curva, care spunea ca a ramas insarcinata cu el. Pe atunci era tanar, si minciuna a fost crezuta. Tot satul, maniat de paruta nelegiuire, s-a aruncat asupra lui si l-a batut pana ce l-au lasat mai mult mort decat viu, fiindca el nici n-a incercat sa se dezvinovateasca. Atunci cand a venit vremea sa nasca, clevetitoarea s-a chinuit cinci zile, pana cand s-a pocait pentru invinuirea mincinoasa adusa dreptului. Locuitorii satului s-au speriat si au mers la cuviosul ca sa-si ceara iertare, insa el a fugit in pustie ca sa nu fie laudat, ca sa nu-si ceara oamenii iertare de la el.

Dar cat de mare a fost cuviosul Dula, care intreaga viata a rabdat ocari de la fratii ce nu-l aveau la inima si a aratat mare blandete fata de toti cei ce il dusmaneau!

Iar acelora dintre noi care, suferind din pricina bolilor, se descurajeaza, sa le fie pilda cuvioasa Singlitichia, care pana la batranetea cea mai adanca a dus o viata aspra, ascetica, in timp ce suferea de o boala cumplita, de neindurat: pana si cei din jur simteau mirosul urat care iesea din carnea ei putreda. Sa ne fie pilda si cuviosul Pimen din Lavra Pesterilor, care din copilarie zacea bolnav, dar a fost tuns monah in chip minunat de catre ingerii lui Dumnezeu, care i s-au aratat in chipul staretului si al fratilor. Noua, care ne ingrijim atat de mult de trupul nostru, care il spalam si il incalzim, il hranim peste masura, il impodobim cu haine luxoase, sa ne fie pilda oamenii minunati despre care citim in Vietile Sfintilor. Cuviosul Daniil Stalpnicul nici pe gerul cel mai crunt, cand sufla viscolul inghetat si troienea, nu s-a coborat de pe stalpul sau, ci a stat doua zile in viscol acoperit doar cu niste zdrente si aproape ca a degerat; Procopie din Ustiug, nebunul pentru Hristos, cand a fost intrebat cum a petrecut o noapte de iarna acoperit numai cu niste zdrente, descult, a raspuns: „Pai aproape ca am murit de frig, dar un inger ceresc s-a atins de mine cu o floricica din rai, si am simtit caldura in toate madularele”.

Acum praznuim pomenirea unui mare ierarh: patriarhul Nichifor al Constantinopolului, iar ieri am praznuit pomenirea Cuviosului Teofan Marturisitorul. Ei au trait pe vremea imparatului Leon, crunt prigonitor al celor care cinsteau icoanele, au fost marturisitori si au suferit pedepse foarte grele. Odata, cand Teofan dadea invatatura ucenicilor sai, le-a poruncit pe neasteptate sa aprinda lumanari, sa aduca tamaie, si a inceput sa cadeasca, dupa care a facut o metanie mare. Cand ucenicii au intrebat mirati de ce s-a inchinat cu lumanarile aprinse, Sfantul Teofan a raspuns: „Iata, pe mare pluteste spre locul de surghiun Sfantul Patriarh Nichifor. Lui ma inchin”. Iar Patriarhul, care se afla atunci pe corabie, a facut o inchinaciune adanca si cand a fost intrebat de ce se inchina a raspuns: „Ma inchin Cuviosului Teofan, care m-a heretisit”.

Din Viata Cuviosului Serghie din Radonej se stie ca el, pranzind cu fratii, a facut pe neasteptate o inchinaciune pana la pamant ierarhului Ştefan al Fermului cand acesta, in drum spre Moscova, a poposit la treizeci de verste departare de Lavra Sfintei Treimi. Cuviosul a raspuns astfel la heretisirea ierarhului.

Iata ce stravedere aveau cuviosii! Ei citeau in inimile oamenilor, stiau numele celor pe care ii vedeau pentru prima data. Nu rareori raspundeau la intrebari inca nerostite, cum s-a intamplat in multe randuri cu cuviosul nostru Parinte Serafim din Sarov.

Sa ne amintim, de asemenea, cat de miscator il ruga stramosul Avraam pe Dumnezeu, Care i Se aratase in chipul celor trei calatori, sa crute cetatile Sodoma si Gomora de nimicire daca s-ar fi gasit in ele cincizeci, patruzeci, treizeci sau macar zece drepti (v. Fac. 18, 24 si urmatoarele).

Cuviosii, dreptii, sfintii sunt cei pentru care Dumnezeu cruta pana acum lumea pacatoasa, care s-a lepadat de El si de poruncile Lui. Are vreunul dintre oameni o misiune mai inalta? Şi sfintele noastre manastiri - Kievo-Pecerskaia, Troite-Serghieva, Sarovskaia, Poceaevskaia, Solovetkaia si multe altele - au fost margaritare de pret, din care lumina lina a cunoasterii lui Dumnezeu, ce licarea in inimile marilor nevoitori din ele, lumina Rusia multpatimitoare.

Iata cine sunt cuviosii. Iata cine sunt monahii si pustnicii. Sa nu cutezam a repeta cuvintele celor care-i batjocoresc! Sa plecam inimile noastre in fata acestor mari bineplacuti ai lui Dumnezeu! Sa ne fie pilda a tot binele pe care-1 putem face si noi. Iar acum, cand vine vremea pocaintei, sa ne fie pilda tuturor cuvioasa noastra Maica Maria Egipteanca, cu ale carei rugaciuni sa ne pazeasca Domnul nostru Iisus Hristos, a Caruia este slava si stapanirea in veci. Amin.

Categoria: Sfantul Luca al Crimeei - Predici la Triod

Cuvinte cheie: Sfantul Luca al Crimeei, Duminicia a V-a din Post, Duminicia a 5-a din Post, Cuvioasa Maria Egipteanca, Maria Egipteanca

Cautare:

Sfantul Luca al Crimeei - Cuvinte in a Cincea Duminica a Postului Mare - Predici la Triod

Vizualizari: 538

Id: 3083

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.
Biblia ortodoxa: www.biblia-ortodoxa.ro - Site de prezentare a bibliei ortodoxe, talcuiri, articole. Ofera Evanghelia si Apostolul zilei.
Biblia audio: www.biblia-audio.ro - Varinta audio partiala a bibliei ortodoxe.
Portal ortodox online: www.crez.ro
Calendar ortodox: calendar-ortodox.crez.ro - Calendar ortodox pentru anul curent generat dinamic cu icoana zilei; poate fi preluat de alte site-uri prin intermediul unui script.
Orthodox portal: www.orthodox.ro - A presentation of the orthodox romanian treasure.