Sfantul Luca al Crimeei - Cuvinte in Duminica Lasatului sec de carne - Predici la Triod

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Sfantul Luca al Crimeei - Cuvinte in Duminica Lasatului sec de carne - Predici la Triod

I. Despre Judecata cea viitoare a lui Dumnezeu

 

A mai ramas o singura duminica pana la Postul Mare. In duminica urmatoare, Duminica Iertarii, Sfanta Biserica ne va chema sa ne impacam, sa ne iertam unii altora greselile, amintind ca Dumnezeu ne iarta numai atunci cand ne iertam si noi unii pe altii. Pregatindu-ne pentru nevointa Patruzecimii si pentru aceasta impacare, sfanta Biserica, prin pericopa evanghelica de astazi, ne zugraveste spre invatatura Judecata care va fi la A Doua Venire a Fiului lui Dumnezeu.

Hristos va veni in toata slava Sa cereasca, si inaintea Lui se vor aduna toate popoarele, toti dreptii si toti pacatosii; nimeni nu va putea da dosul, nimeni nu va putea ramane deoparte, nu se va putea piti in spatele altcuiva.

Domnul ii va desparti pe drepti de pacatosi: dreptii vor merge de-a dreapta Lui, pacatosii de-a stanga. Domnul va spune: Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, de mosteniti imparatia gatita voua de la intemeierea lumii (Mt. 25, 34).

De la zidirea lumii a fost deja prevazuta, a fost deja hotarata aceasta infricosata Judecata, a fost deja pregatita imparatia Cerurilor. „Cu ce bunatati se poate asemui aceasta binecuvantare?” - se intreaba Sfantul Ioan Gura de Aur. „Cata cinste, cata fericire este in el! Hristos n-a zis: primiti, ci: mosteniti - ca pe propriul nostru avut, ca pe avutul nostru parintesc, pe care il avem de veacuri”. Pentru ce virtuti se va pogori asemenea milostivire asupra dreptilor la Judecata lui Dumnezeu? Ni le arata insusi Judecatorul - Hristos.

Flamand am fost, va spune El, si M-ati hranit; insetat am fost, si Mi-ati dat sa beau; strain am fost, si M-ati primit; gol am fost, si M-ati imbracat; bolnav am fost, si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine (Mt. 25, 36). Precum vedem, frati si surori, la Judecata lui Dumnezeu se vor descoperi faptele dragostei si milostivirii, savarsite de catre drepti in viata lor pe acest pamant.

Totusi, dreptii, cu toate virtutile lor, se vor socoti, din preaadanca lor smerenie, niste robi netrebnici (v. Lc. 17, 10), nevrednici de mila lui Dumnezeu. Ei nu vor incepe sa aminteasca toate faptele lor bune, dragostea si milostivirea lor. Chiar li se va parea ca n-au facut nici un lucru bun: asa va fi smerenia lor, insusirea prin care stralucesc toti dreptii. Ei nu se vor dezvinovati la aceasta Judecata, ci, dimpotriva, se vor invinui. Vor spune Domnului: „Doamne, cand Te-am vazut noi flamand, insetat, suferind, bolnav, gol sau in inchisoare si ti-am aratat mila?”. Atunci, Domnul Se va ridica in apararea lor impotriva invinuirilor pe care singuri si le vor aduce. El le va spune: intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei prea mici, Mie Mi-ati facut (Mt. 25, 40).

Dupa cum vedem, Domnul ii miluieste si ii indreptateste pe drepti prin viata lor cea dreapta si le daruieste nemasurat mai mult decat s-ar fi putut astepta ei.

Dupa aceea, intorcandu-se catre cei de-a stanga, va spune: „N-ati hranit nici unul dintr-acesti frati ai Mei mai mici, nu le-ati dat de baut, nu le-ati aratat mila: inseamna ca nici pentru Mine nu ati facut nimic, si care atare meritati chinul vesnic” (v. Mt. 25, 46).

De ce aceasta osanda aspra? Pentru ca n-au facut lucrul cel mai important din viata: n-au raspuns la nevoia aproapelui in numele lui Hristos.

Ce inseamna sa imparti bucata de paine cu cel flamand ori sa mergi la un bolnav in numele lui Hristos? Inseamna ca inima ta sa raspunda cu impreuna-patimire la foamea si la durerea lui, sa traiesti amarul lui ca pe al tau propriu, sa suferi impreuna cu el ca impreuna cu un frate in Hristos si, in fine, sa imparti cu el ceea ce ti-a trimis Domnul si ai la indemana. Ca vesnica pilda de ajutorare a celui bolnav ni se arata samariteanul milostiv din Evanghelie, care i-a dat celui ranit tot ce avea (v. Mc. 10, 30-37).

Se poate intampla sa nu avem mijloace materiale prisositoare pentru binefaceri, insa in vremea noastra este nevoie nu atat de aceasta bogatie, cat de bogatia inimii, de darurile milostivirii noastre, impreuna-simtirii si rugaciunii noastre launtrice. O, daca ne-am iubi catusi de putin unii pe altii intru Hristos, daca am avea impreuna-simtire unii fata de altii, daca ne-am respecta cu adevarat, atunci s-ar gasi cai si mijloace ca sa ne intrajutoram - si atunci raiul ar incepe inca de aici, de pe pamant, si nu ne-ar mai fi frica sa murim.

Dar de ce nu ne iubim unii pe altii? Fiindca nu-L iubim pe Dumnezeu. Neiubindu-L pe Dumnezeu, nu il putem iubi nici pe aproapele. Iar pe Dumnezeu nu-L iubim fiindca avem credinta slaba. De asta nu-L simtim pe Dumnezeu in inima noastra, de asta nu traim in El si nu-L cunoastem, fiindca citim putin Evanghelia si nu intelegem in Dumnezeu toate intamplarile si lucrurile din viata noastra, nu intelegem ca toate ne sunt trimise prin purtarea de grija a lui Dumnezeu.

Trec zile, saptamani, iar de Dumnezeu uneori nici nu ne amintim, nu meditam la viata noastra, nu ne inmuiem inima - iar inima pe care n-o incalzeste dragostea de Dumnezeu va fi rece si fata de aproapele, si in locul dragostei se va cuibari in ea vrajmasia, in locul milei si al dorintei de a ajuta - ura, bucuria rautacioasa. Atunci ne pregatim singuri osanda viitoare: Judecata este fara mila pentru cel ce n-a facut mila (Iac. 2, 13).

Doua porunci de temelie ni s-au dat: prima e dragostea de Dumnezeu, a doua -dragostea de aproapele (v. Mc. 12, 30-31).

Cine este aproapele nostru? Toti cei cu care traim, muncim, ne intalnim, care au nevoie de dragostea noastra, de ajutorul nostru, de rugaciunile noastre. Potrivit credintei noastre crestinesti, suntem cu totii frati si surori, alcatuind o singura familie in Hristos. Nimeni nu ni-i strain, in spatele fiecarui aproape al nostru sta Hristos insusi. Daca nu aratam dragoste aproapelui, n-o aratam nici lui Hristos. Domnul insusi ne-a vorbit despre asta foarte simplu si limpede, in cuvintele pe care le-am ascultat si noi astazi la Liturghie.

Deci, sa ne amintim intotdeauna aceste spuse ale Mantuitorului. Sa Il rugam sa dea viata inimilor noastre prin dragostea de oameni. Sa-I cerem sa ne daruiasca „pocainta mai inainte de sfarsit” si „raspuns bun” la cea de-a Doua si Slavita a Lui venire, ca sa auzim cuvintele aducatoare de fericire: Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, de mosteniti imparatia care v-a fost gatita voua de la intemeierea lumii. Amin.

 

 

II. Cel ce face bine saracului da imprumut lui Dumnezeu

 

Astazi, Sfanta Biserica ne aminteste istorisirea evanghelica despre infricosata Judecata.

Expresia exterioara a acestei Judecati va fi impartirea oamenilor in doua grupe: dreptii vor fi asezati de-a dreapta, iar pacatosii de-a stanga Tronului lui Dumnezeu.

La aceasta Judecata se va da in vileag ce a facut fiecare. Acolo se va dovedi ca fiecare din faptele sale va fi gasit drept sau va fi osandit (v. Mt. 12, 37). In lumina Judecatii lui Dumnezeu se va descoperi adevarata fata si stare morala a fiecarui om - si pacatosii, care pe pamant au trait in robia patimilor, nu se vor putea indreptati nicidecum.

Ei si la Judecata lui Dumnezeu vor avea o purtare vrednica de osanda, incercand sa se dezvinovateasca prin aceea ca nu au recunoscut in ceilalti oameni pe fratii mai mici ai lui Hristos si de aceea n-au facut faptele milostivirii. Tocmai de asta vor si merita osanda la chinul vesnic (Mt. 25, 46).

Ce pacatosi sa fie acestia? Sunt cei ce n-au vrut sa gaseasca si sa dea loc in inima lor Domnului, cum a facut Zaheu, care n-au vrut sa-si curete constiinta prin pocainta, cum a facut vamesul care s-a pocait in templu, care n-au vrut sa strabata intreaga cale complicata a intoarcerii sufletului care se pocaieste la Tatal Ceresc, cum a facut fiul risipitor. Sunt oamenii pentru care Dumnezeu e ca si cum nu ar fi Dumnezeu, si omul e ca si cum nu ar fi om, si viata n-ar fi cale a mantuirii, n-ar fi lucrare a dragostei si milostivirii, ci goana nebuneasca dupa slava desarta, dupa mangaieri si placeri lumesti.

Care dintre noi, fratilor si surorilor, nu este aproape de starea acestor pacatosi, de mangaierile si placerile lor lumesti? Dar istorisirea evanghelica despre infricosatoarea Judecata a lui Dumnezeu ce ne invata? Ne invata ca, urmand dreptilor, sa facem lucrurile dragostei si milostivirii, ingrijindu-ne nu numai de noi insine, ci si de ceilalti (v. Filip. 2, 4).

„Nimic nu-i place atat de mult lui Dumnezeu”, spune Sfantul Ioan Gura de Aur, „ca o viata care aduce folos tuturor. Tocmai de aceea ne-a dat si darul cuvantului, si maini, si tarie trupeasca, si minte, si pricepere: ca sa intrebuintam toate acestea spre mantuirea noastra si folosul aproapelui”.

Dar cum sa intrebuintam puterile noastre spre folosul aproapelui? Avand constiinta faptului ca facem binele nu pentru lauda si slava omeneasca, ci pentru ca aproapele nostru este fratele mai mic al lui Hristos (v. Mc. 9, 41). Iar asta inseamna ca trebuie sa facem toate faptele milostivirii in numele lui Hristos, oricat ar fi ele de mici. De pilda, cand dam un banut aproapelui care il cere in numele lui Hristos, sa ne amintim ca il dam lui Hristos Insusi si, dupa cum spune inteleptul, dam imprumut lui Dumnezeu (Pilde 19, 17). Deci, iubitii mei in Hristos, sa facem din toata inima faptele milostivirii, socotind pierduta ziua in care n-am ajutat pe cineva fie cu vorba buna, fie impartasindu-i din inima necazurile si suferintele, fie mijlocind prin rugaciune pentru el inaintea lui Dumnezeu.

Sa aratam milostivire in numele lui Hristos, intru slava Tatalui Ceresc, Care Milostiv este (Lc. 6, 36) si le arata mila chiar celor ce dau altora doar o cana de apa (v Mc. 9, 41). Sa ne amintim totdeauna de moartea noastra si de Judecata lui Dumnezeu, ca sa nu pacatuim; curatindu-ne prin pocainta, sa ne unim cu Hristos prin Taina Sfintei Euharistii.

In zilele Postului Mare, Sfanta Biserica ne va si chema la aceasta innoire launtrica, la harica unire cu Domnul, la crestineasca dragoste de frati si milostivire.

Nu ne lasa, Doamne, sa ramanem nepasatori la aceasta chemare a Sfintei Biserici! Ajuta-ne, Doamne, sa ne ridicam pe calea pocaintei si a renasterii duhovnicesti! Amin.

 

 

 

 

 

 

 

III. Sa alegem calea dreptatii si a milostivirii

 

Ca doua aripi, ne inalta mai presus de toata faptura doua nazuinte, cele mai adanci ale noastre: nazuinta spre nemurire si nazuinta spre dreptate. De cand exista neamul cel ganditor al oamenilor, acestia sunt sfasiati de intrebarea chinuitoare: „Ce se savarseste pe pamant? De ce raii o duc bine, iar cei buni, blanzi, linistiti, sunt prigoniti si sufera?” Aceasta intrebare nu si-a primit inca raspunsul, insa il va primi - il va primi cand Domnul si Dumnezeul nostru va face infricosatoarea si Dreapta Sa Judecata.

De mii de ani se revarsa neincetat lacrimile celor necajiti si impilati, si daca ar fi sa adunam toate aceste lacrimi si sa le varsam in mari, marile n-ar mai incapea intre tarmurile lor si-ar ineca intreg uscatul - iar Dumnezeu tine socoteala tuturor lacrimilor celor ce sufera fara vina. Şi cate faradelegi nu s-au savarsit in tot timpul acesta, incepand din vechimea cea mai adanca!

Sfantul Ioan Teologul scrie in Apocalipsa ca a vazut langa Tronul lui Dumnezeu sufletele celor omorati pentru Cuvantul Dumnezeiesc si a ascultat cum strigau ei catre Dumnezeu: Pana cand, Stapane Sfinte si Adevarate, nu vei judeca si nu vei razbuna sangele nostru? (Apoc. 6, 10).

Dar indelunga rabdare a Domnului este uimitoare, si noua ni se pare ciudat, de neinteles, pentru ce El nu face inca razbunare asupra tuturor nelegiuitilor, de ce rabda raul strigator la cer de pe pamant? Sfantul Ioan Teologul a primit de la Dumnezeu urmatorul raspuns la aceasta intrebare: Cine e nedrept, sa nedreptateasca inainte. Cine e spurcat, sa se spurce inca. Cine este drept, sa faca dreptate mai departe. Cine este sfant, sa se sfinteasca inca. Iata, vin curand si plata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa cum este fapta lui (Apoc. 22, 11-12). Domnul rabda, asteptand Ziua infricosata despre care a prezis: Fiul Omului, cand va veni, va gasi oare credinta pe pamant? (Lc. 18, 8).

Daca sufletul nostru nu rabda ca raufacatorii sa ramana nepedepsiti, iar dreptii sa fie totdeauna impilati, asta inseamna ca este neaparata nevoie de nemurire atat pentru cei rai, cat si pentru cei drepti, fiindca doar asa pot ei primi rasplata vesnica, pe care n-au primit-o in timpul vietii pamantesti.

Oare nu auziti in fiecare zi la Liturghie poruncile Fericirilor: Fericiti cei ce flamanzesc si insetoseaza de dreptate, ca aceia se vor satura. Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este Imparatia Cerurilor. Fericiti veti fi cand va vor ocari pe voi si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind pentru Mine. Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri (Mt. 5, 6, 11-12). In cer, in viata vesnica, dreptii vor primi cu mare bucurie rasplata pentru tot ce au suferit in aceasta viata.

Judecata lui Hristos va fi intr-adevar infricosatoare, dar ea va fi si dreapta, fiindca nu este cu putinta sa calci nepedepsit marea lege a dragostei si dreptatii. Ea va fi infricosatoare, fiindca la ea se vor aduna nenumaratii oameni ce au trait pretutindeni, de-a lungul intregii vremi scurse de la intemeierea lumii. Nici daca ei n-au auzit niciodata vestea cea buna a lui Hristos, atunci, dupa cuvantul Apostolului, nu vor avea indreptatire, fiindca natura insasi ni-L arata prin toate ale ei pe Dumnezeu, si in ea ar fi putut sa inteleaga si sa vada limpede Pronia lui Dumnezeu, ce carmuieste toate.

In pericopa evanghelica de astazi ati auzit cum ii va judeca Domnul pe oameni la infricosatoarea Judecata. El va da rasplata vesnica dreptilor, care au facut totdeauna faptele dragostei si milostivirii, dar ii va numi blestemati si ii va trimite in focul vesnic pe cei ce niciodata n-au fost milostivi.

De ce-i va judeca Domnul pe oameni numai dupa milostivirea sau nemilostivirea lor? Fiindca milostivirea este cea mai inalta dovada a dragostei si impreuna-patimirii fata de oameni. Dar cine este plin de dragoste, cine face faptele milostivirii? Doar cei care au indragit Dragostea Vie - pe Domnul nostru Iisus Hristos, Care din dragoste de lume, pentru mantuirea ei, si-a dat de bunavoie viata in chinuri groaznice pe Cruce ca sa rascumpere pacatele noastre, ca sa ne arate calea pe care trebuie sa mergem - calea milostivirii, calea iubirii, calea dreptatii.

In viata sunt doua cai: pe de o parte calea binelui si dreptatii, pe de alta calea raului si a nedreptatii. Şi fiecare alege una dintre ele. In lume si in viata omeneasca totul se petrece dupa legea dezvoltarii neintrerupte. Nimic nu ramane neschimbat, totul curge, totul se schimba, dupa cum a spus un intelept din antichitate. Totul se dezvolta si se perfectioneaza -si daca omul alege calea binelui si dreptatii si o urmeaza neabatut, el se perfectioneaza in aceasta directie devine vrednic sa isi continue dezvoltarea in viata vesnica. Iar daca omul alege calea raului si a nedreptatii, in aceasta viata inima si mintea lui se cufunda tot mai mult in rau si nedreptate. Prin urmare, si in viata vesnica va continua dezvoltarea lui in aceasta directie. Dar unde isi va continua el cufundarea in noianul raului, daca nu in locul cel infricosator pregatit diavolului si ingerilor lui? Cumplita este soarta pacatosilor nepocaiti.

Deci, sa alegem calea dreptatii si s-o urmam. Dar ce inseamna a alege calea dreptatii? Inseamna a implini intreaga lege a lui Hristos, fiindca toata dreptatea se cuprinde in aceasta sfanta lege dumnezeiasca.

Psalmistul David striga astfel catre Dumnezeu: Dumnezeul razbunarilor, Dumnezeul razbunarilor cu indrazneala a statut. Inalta-Te, Cela Ce judeci pamantul, rasplateste rasplatirea celor mandri. Pana cand pacatosii, Doamne, pana cand pacatosii se vor fali, vor spune si vor grai nedreptate, vor grai toti cei ce lucreaza fara de lege? Pe poporul Tau, Doamne, au impilat, si mostenirea Ta au apasat-o (Ps. 93, 1-5). Insa Domnul, Care intaia data a venit ca Miel la junghiere, propovaduind dragostea, blandetea si milostivirea, Se va scula si va veni a doua oara - va veni ca Judecator Cumplit, cu nenumarate cete de ingeri ceresti, si va face Judecata Sa infricosatoare. Amin.

 

 

IV. Judecata constiintei si judecata lui Dumnezeu

 

In aceasta duminica, prin pericopa evanghelica ce se citeste Sfanta Biserica ridica putin din valul care acopera Judecata cea viitoare, ca sa ne indemne la pocainta si indreptare in acest Post Mare.

Domnul l-a facut pe om dupa chipul si asemanarea Sa, dandu-i ratiune, inima, si vointa libera. Ratiune i-a dat ca sa ii lumineze calea vietii, sa faca deosebire intre bine si rau, intre folositor si vatamator. Inima i-a dat ca sa-L iubeasca pe Dumnezeu si sa-si iubeasca aproapele. Vointa libera i-a dat ca sa semene in sufletul sau semintele binelui si prin incordarea acestei vointe sa infaptuiasca in viata sa tot ce este mantuitor si folositor.

Daca omul urmeaza in viata sa glasul ratiunii, simtamintele dragostei si cerintele constiintei, el se poarta ca o fiinta rationala si libera - si cu cat face asta intr-o mai mare masura, cu atat isi intareste si isi dezvolta libertatea vointei. Dimpotriva, daca omul prefera in viata ceea ce este rau, vatamator, pacatos, el isi pierde pe zi ce trece libertatea vointei, prefacandu-se intr-un rob al pacatului si al patimilor - iar robul pacatului isi pierde demnitatea de om si rangul de fiu al lui Dumnezeu.

Nu este pe pamant om cu desavarsire mort duhovniceste si cu desavarsire pierdut, fiindca nu este om lipsit de scaparari ale rationalitatii, ale inimii, ale constiintei. Oricat de rea si de pacatoasa ar fi purtarea lui, el isi da totusi seama in adancul sufletului sau si al constiintei necalcate cu totul in picioare ca nu face ceea ce trebuie, si din aceasta pricina se chinuie si sufera mai mult sau mai putin.

Cu totii simtim din cand in cand mustrari de constiinta. Asta se intampla si atunci cand am necajit, sau am osandit, sau am smintim pe cineva, sau cand ne-a scapat vreo vorba de prisos. Se intampla si cand trebuia sa spunem ceva cu barbatie, dar nu am spus din teama de neplaceri, sau, dimpotriva, cand trebuia sa tacem, dar din aprindere nu ne-am tinut gura. Glasul constiintei, luminat si intarit de lumina ratiunii, este judecatorul nostru dintai si de temelie - si vai de cel care nu ia aminte la indemnurile ratiunii si la mustrarile constiintei, inabusindu-le, luandu-le dreptul de a se face auzite. Un asemenea om se preschimba mai devreme sau mai tarziu intr-o fiinta lipsita de constiinta, impietrita si necinstita. Şi desi constiinta tot licareste in el, deja nu-l mai calauzeste - iar asta se intampla pana cand un trasnet din cer - vreun necaz, vreo nenorocire - il intoarce la viata constient-rationala, la viata indrumata de constiinta.

Daca avem ratiune ca sa ne lumineze calea vietii si constiinta ca sa ne controlam si sa ne indreptam in caile acestei vieti, asta inseamna ca suntem raspunzatori inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor pentru purtarea noastra. Binele ni se socoate drept bine, raul drept rau. Asadar, pentru tot pacatul si tot raul savarsit de noi vom da raspuns, si-l dam inca din viata asta pamanteasca, suferind inca de aici, pe pamant, pentru pacatele si rautatea noastra -fiindca iata ce spune cuviosul Marcu Ascetul: „Pentru fiece fapta, buna sau rea, rasplata pe potriva urmeaza in chip firesc, iar nu printr-o menire deosebita”.

Cu totii stim ca lacomia pantecelui, imbuibarea, prisosul in mancare si bautura duc la boli de stomac, la tulburari de digestie, de metabolism si de activitate a inimii, drept care este foarte folositoare infranarea de la mancare pe care o presupune postul.

Curvia, dezmatul, goana dupa placeri trupesti duc la stricarea sufletului si trupului, la neintelegeri si dezmembrare in familie. Astfel, si aici pacatului ii urmeaza amaraciunea, necazul si pedeapsa care-i sunt proprii. O, ce nevoie este si in aceasta privinta de asprimea postului si de infranarea duhovniceasca si trupeasca!

Celui capricios si mandru, care-i jigneste pe ceilalti, i se raspunde prin rautate si ura razbunatoare. Şi aici, prin urmare, pacatul trufiei si al nepasarii fata de oameni isi primeste plata, isi primeste pedeapsa. Nici aici nu este mijloc mai radical decat sfantul post, decat pocainta foarte adanca, smerita, si rugaciunea catre Dumnezeu, fiindca numai Dumnezeu poate inmuia mandria omeneasca.

Toate tulburarile din viata duhovniceasca si trupeasca, precum si pedepsele legate de ele, decurg din incalcarea normelor, legilor si regulilor stabilite.

De ce au loc toate aceste tulburari ? Fiindca nu ne dam osteneala cu noi insine, Nu ne educam in frica de Dumnezeu si in dragostea de aproapele; fiindca ne inabusim constiinta, nu ne luminam duhovniceste ratiunea, nu ne intarim vointa, Nu dobandim experienta luptei continue cu pacatul, cu incalcarile regulilor si normelor vietii noastre duhovnicesti. Viata duhovniceasca este viata activa, trezvitoare, volitiva, orientata spre Dumnezeu si oameni - iar aici glasului ratiunii si cerintelor constiintei le apartine locul intai.

Cum si cand poate si trebuie sa ridice glasul constiinta noastra, indemnand vointa sa lucreze? Ea trebuie sa ne fereasca de pacat si sa inalte cu deosebire glasul dupa fiecare pacat, dupa fiecare fapta rea, vrednica de osanda, sfatuind, mustrand si indemnandu-ne sa ne infranam in restul vietii noastre de la pacatul pe care il osandeste.

Ea trebuie sa mai osandeasca inca o data acel pacat la sfarsitul zilei, inainte de culcare, dupa rugaciunea de seara, intr-un moment de pocainta deosebita pentru toate pacatele zilei ce a trecut; trebuie sa stea de straja si in ziua urmatoare, inlaturand insasi putinta repetarii pacatului cu pricina; in fine, trebuie sa osandeasca acest pacat atunci cand vine vremea spovedaniei, cand descopera inaintea lui Dumnezeu si a preotului sufletul nostru pacatos, ranit de pacate si suferinte. Daca in acest moment de raspundere constiinta nu ne va ajuta sa ne pocaim in mod constient, adica nu va putea sa ne osandeasca aspru si nepartinitor, nu vom avea iertare adevarata nici de la preot, nici de la Domnul Dumnezeu.

Dupa ce s-a pocait la spovedanie si s-a invrednicit de primirea Sfintelor Taine, omul trebuie sa inceapa a face roade vrednice de pocainta (Lc. 3, 8). Asta inseamna ca daca s-a pocait, de pilda, pentru ca a osandit pe cineva sau a fost rauvoitor fata de cineva, acum, la cererea constiintei, trebuie sa se infraneze de la osandire si sa schimbe reaua vointa cu buna vointa fata de aproapele, apoi sa il ajute si sa se roage pentru el.

Toate acestea sunt cu putinta pacatosului daca el, dupa ce constiinta sa il judeca si isi formuleaza pretentiile, isi va indrepta viata neabatut, crescand si intarindu-se duhovniceste pe zi ce trece.

Lupta cu sine, cu propria pacatosenie, este cea mai grea lupta de pe pamant. Daca nu ducem aceasta lupta sau o ducem fara vlaga si credinta, poticnindu-ne la tot pasul, pacatele noastre ne vor insoti in viata de dupa moarte, de dincolo de mormant - si acolo vor fi supuse indata asa-numitei judecati particulare, prin care trece orice raposat. Ce inseamna aceasta judecata particulara? Inseamna ca sufletul, iesind din trup si recunoscand ca tine de lumea duhovniceasca, dupa ce ajunge in aceasta lume luminoasa simte puternic faptul ca nu e potrivit cu ea, simte intunericul si apasarea pacatului, impiedicarea si orbirea sa duhovniceasca, ceea ce ii pricinuieste grele suferinte si mustrari de constiinta ca urmare a vietii netraite cum se cuvine.

Traind pe pamant in trup, sufletul pacatosului priveste trupeste si sufleteste, nu duhovniceste, si tot ce il inconjura, chiar si pe sine insusi - iar intelegerea duhovniceasca a propriei fiinte si a vietii sale pacatoase ii e inchisa, nu este treaza, si se descopera abia dupa iesirea din trup. Atunci, in lumina vesniciei, incepe sa se desfasoare tot zapisul faptelor savarsite, iar ele incep sa mustre, sa certe si sa arda sufletul, aratand intregii lumi duhovnicesti toata uratimea, toata saracia, toata nelegiuirea vietii pamantesti a pacatosului.

Suferintele de dupa moarte ale constiintei duhului pacatos sunt atat de mari incat el este gata sa strige: „Muntilor, prabusiti-va peste mine! Dealurilor, acoperiti-ma!”

Despre aceasta judecata se vorbeste si in Sfanta Scriptura, unde sta scris ca din faptele si din cuvintele noastre vom fi gasiti drepti sau vom fi osanditi (Mt. 12, 37).

La judecata particulara, nu ne va judeca si pedepsi Domnul cat ne vom judeca si pedepsi noi insine; constiinta noastra ne va judeca si pedepsi prin suferinte pentru pacatele vietii noastre pamantesti. Puterea vrajmasa, demonica, va incepe sa adanceasca aceste invinuiri, amintind pe rand pacatele vietii care s-a scurs, ingerul pazitor se impotriveste acestei puteri, aparandu-l pe raposat.

In aceasta lupta pentru sufletul pacatosul si in alinarea starii lui grele ajuta mult rugaciunea Bisericii. „Rugaciunea voastra sa fie pentru mine mijlocitor la judecata lui Dumnezeu”, spunea obstii sale cuviosul Efrem Sirul. Milostivirea, dragostea si rugaciunile tuturor rudelor si apropiatilor sprijina, de asemenea, sufletul raposatului, insuflandu-i nadejdea in milostivirea lui Dumnezeu pentru Judecata urmatoare, care se va face la cea de-a Doua Venire in lume a Fiului lui Dumnezeu.

Pe langa asta, dupa judecata particulara primim o hotarare aparte a lui Dumnezeu cu privire la soarta noastra si un loc aparte unde ramanem pana la infricosatoarea Judecata.

La aceasta Judecata ultima, a carei hotarare nimic nu o va mai putea schimba, ne vom infatisa cu totii inaintea Domnului nostru Iisus Hristos. Acum, pe pamant, pacatuim in primul rand impotriva Lui: poruncile Lui le calcam, dragostea Lui fata de noi o dispretuim, pe fratii Lui mai mici ii stramtoram si ii necajim. Şi atunci, cine sa ne judece, daca nu El, Care ne-a dat totul si nu primeste de la noi nimic, afara de pacate?

Hristos a ascuns de noi vremea cand va veni sa ne judece, dar ne-a descoperit pentru ce ne va judeca - si acesta este principalul. Ce mila a lui Dumnezeu si ce mangaiere pentru noi este sa stim dinainte pentru ce ne va judeca Domnul! Ştiind asta, nu vom mai putea nici trai, nici muri orbeste, nu vom mai putea sa ne dezvinovatim prin necunoasterea destinului ce ne asteapta dincolo de mormant.

Ni s-au dat doua porunci de temelie: cea privitoare la dragostea de Dumnezeu si cea privitoare la dragostea de aproapele. Pentru neimplinirea lor ne va si judeca Domnul. Aceste porunci sunt de nedespartit in ochii lui Dumnezeu. Daca il vom hrani pe cel flamand sau vom da de baut celui insetat, facem asta si pentru Hristos. Daca il imbracam pe cel gol sau mergem la cel bolnav, facem asta si pentru El.

In numele Lui trebuie sa facem toate faptele dragostei si milostivirii, fiindca Domnul Iisus Hristos primeste toate faptele noastre de milostivire, toate faptele iubirii noastre de aproapele, ca si cum i-ar fi Lui facute. El nu are nevoie de faptele acestea, dar Se identifica cu cei nefericiti, nevoiasi, saraci, parasiti, bolnavi, aflati in inchisoare, ii pare rau de ei, impartaseste necazul lor, este nemultumit cand nu sunt bagati in seama.

Hristos este nedespartit de omul suferind tot atat pe cat este porunca dragostei de Dumnezeu nedespartita de porunca dragostei de aproapele. Mantuitorul nu Se desparte de cei pentru care a varsat Preacuratul Sau Sange, pentru care Şi-a dat sfanta Sa viata.

El nu Se desparte nici acum de noi, impartasindu-ne Trupul Sau si Sangele Sau prin Taina Sfintei Impartasanii, aducandu-ne prin aceasta in unire cat se poate de stransa cu Sine si pregatindu-ne astfel sa ne intalnim cu El cand va veni a doua oara ca sa ne judece.

Aceasta Judecata viitoare nu o sa fie pentru noi infricosatoare daca, dupa cuvantul Apostolului, ne vom judeca singuri fara crutare si fara partinire (v. l Cor. 11, 31) in viata pamanteasca, daca dupa fiecare pacat ne vom pocai asa cum cere constiinta, altfel spus daca ne vom osandi singuri si, osandindu-ne, ne vom indrepta, daca ne vom spovedi si impartasi mai des. Infricosatoarea Judecata a lui Dumnezeu nu va mai fi atat de infricosatoare pentru noi daca vom implini neabatut porunca Lui privitoare la dragostea de Dumnezeu si de aproapele. Atunci nici moartea nu ne va ingrozi. Ea va fi nu o pierdere, ci un castig. Iar unirea cu Hristos dupa moarte va fi si mai deplina, si mai dorita. Amin.

 

 

 

 

 

 

V. Muntii se topesc de la fata Ta

 

Precum a fost in zilele lui Noe, asa va fi si venirea Fiului Omului; si precum era in zilele cele mai inainte de potop: mancau, beau, se insurau si se maritau, pana in ziua intru care a intrat Noe in corabie, si n-au stiut pana cand a venit potopul si i-a luat pe toti, asa va fi si venirea Fiului Omului (Mt. 24, 37-39).

Totul va fi chiar ca in zilele lui Noe? Nu, nu chiar totul - dar Domnul a spus asta dorind sa ne arate ca a Doua Sa Venire va fi la fel de naprasnica, la fel de neasteptata ca potopul: ca un trasnet, ca un fulger ni Se va arata Fiul Omului intru slava Sa cu toti ingerii Sai ca sa faca Judecata Sa.

De ce am zis ca nu va fi totul chiar ca in zilele lui Noe? Fiindca Domnul a lamurit: Indata dupa stramtorarea acelor zile, soarele se va intuneca si luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cadea din cer si puterile cerurilor se vor zgudui. Atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului si vor plange toate neamurile pamantului si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere si slava multa (Mt. 24, 20-31).

Iar acestei cumplite aratari a Lui ii vor premerge grozavii, nenorociri, fiindca Se va scula neam peste neam si imparatie peste imparatie, si va fi foamete si molima si cutremure pe alocuri; dar toate acestea sunt inceputul durerilor (Mt. 24, 7-9). Atunci va fi stramtorare mare, cum n-a fost de la inceputul lumii pana acum si nici nu va mai fi (Mt. 24, 21).

In Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul citim descrierea acelor grozavii, acelor suferinte crunte, de nedescris, care vor bantui pe pamant inaintea celei de-a Doua Veniri a Domnului Iisus Hristos. Şi atunci va rasuna deodata glasul cel infricosator al trambitei arhanghelului, de care toata lumea se va cutremura. Atunci se va implini prezicerea Sfantului Proroc Isaia: O, de ai rupe cerurile si Te-ai pogori! Muntii s-ar topi de fata Ta ca de foc, de fata Ta s-ar cutremura neamurile. Tu Te-ai maniat, fiindca am pacatuit, si cum ne vom mantui? (Is. 64, 1-5).

Atunci se vor implini spusele Domnului Iisus Hristos: Amin, amin graiesc voua, ca vine ceasul si acum este, cand mortii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, si care vor auzi vor invia (In. 5, 25).

Cum va avea loc asta, cum vor invia cei morti? Vor invia prin puterea lui Dumnezeu: prin voia Lui se vor deschide mormintele tuturor celor raposati din veac, marea se va invifora cumplit si va scoate nenumaratii morti ascunsi in ea. Intreg pamantul se va acoperi de oase omenesti si va incepe lucrul vestit de Dumnezeu in vedenie Sfantului Proroc Iezechiel: Fost-a peste mine mana Domnului, si m-a scos Duhul Domnului, si m-a pus in mijlocul unui camp, si acela era plin de oase de oameni; si m-a purtat imprejurul lor, si iata, erau multe foarte pe fata campului, si iata uscate foarte. Şi a zis catre mine: „Fiul omului! Oare vor invia oasele acestea ?” Şi am zis: „Doamne! Doamne! Tu stii acestea”. Şi a zis catre mine: „Fiul omului! Proroceste spre oasele acestea si sa le zici lor:

„Oase uscate, ascultati cuvantul Domnului. Acestea zice Domnul Dumnezeu oaselor acestora: Iata, Eu voi aduce intru voi duh de viata, si voi da peste voi vine, si voi pune peste voi carne, si voi da intru voi duhul Meu, si veti invia, si veti cunoaste ca Eu sunt Domnul”. „Şi am prorocit precum mi-a poruncit mie Domnul, si s-a facut glas cand am prorocit, si iata cutremur s-a facut, si s-au apropiat oasele, fiecare os la incheietura sa. Şi am vazut, si iata cresteau peste dansele vine si carne, si se intindea piele peste dansele deasupra, si duh nu era intr-insele. Şi a zis catre mine: „Proroceste pentru duhul, proroceste, fiul omului! Şi zi duhului: „Acestea zice Domnul Dumnezeu: Din patru vanturi vino, duhule, si sufla peste mortii acestia, si sa invieze”. „Şi am prorocit precum mi-a poruncit mie Domnul, si a intrat intr-insii duhul, si au inviat, si au statut pe picioarele lor multime multa foarte. Şi a grait Domnul catre mine, zicand: „Fiul omului! Oasele acestea toata casa lui Israil este. Acestia zic: „Uscatu-s-au oasele noastre, pierit-a nadejdea noastra si ne-am stins”. Pentru aceea, proroceste si zi: „Acestea zice Domnul: Iata, Eu voi deschide mormanturile voastre, si va voi scoate din mormanturile voastre, poporul Meu, si va voi duce pe voi in pamantul lui Israil, si veti cunoaste ca Eu sunt Domnul cand voi deschide Eu mormanturile voastre ca sa va scot pe voi din mormanturile voastre, poporul Meu. Şi voi da duhul Meu intru voi, si veti invia, si va voi pune pe pamantul vostru, si veti cunoaste ca Eu sunt Domnul. Grait-am, si voi face, zice Domnul” (lez. 37, 1-14).

Domnul i-a spus in vedenie Sfantului Ioan Teologul: Iata, toate le fac noi (Apoc. 21, 5) - si El va face trupuri noi. Trupurile nu vor mai fi ca cele dinainte, ci de un soi cu insusiri necunoscute noua, fiindca se spune in Scriptura ca vor fi trupuri duhovnicesti. Apostolul Pavel ne-a vestit despre cei ce vor fi vii in ziua infricosatoare a Judecatii lui Hristos. El spune asa: Iata, taina zic voua: nu toti vom adormi, dar toti ne vom schimba intr-o clipeala de ochi la trambita cea de apoi: caci trambita va suna si mortii vor invia nestricaciosi, iar noi ne vom schimba - caci se cuvine ca stricaciosul acesta (trupul) sa se imbrace in nestricaciune muritorul acesta sa se imbrace intru nemurire (l Cor. 15, 51-53).

Iar ziua Domnului va veni ca un fur, cand cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzand, se vor desface, si pamantul si lucrurile de pe el se vor mistui. Deci, daca acestea toate se vor desfiinta, cat de mult vi se cuvine voua sa umblati intru viata sfanta si cucernicie, asteptand si grabind venirea zilei Domnului, din pricina careia cerurile, luand foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi! (2 Pt. 3, 10-12).

Va avea loc o catastrofa mondiala de nedescris. Intreaga lume va fi nimicita printr-un foc infricosator, de un fel pe care noi nu-l stim - si atunci va veni ziua in care Domnul va face toate noi: un nou Ierusalim, un nou pamant, o noua lume.

Cumplita vapaie ce va cuprinde toate ca un rau de foc ii va trage pe cei inviati departe-departe de pamant, care va arde, ii va trage acolo unde se va desfasura infricosata Judecata, unde Se va arata pe nori Dreptul Judecator, Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu toti ingerii Sai. Şi I se vor infatisa toate popoarele, toti oamenii care au trait vreodata. Se va lasa un intuneric inspaimantator, soarele se va intuneca si luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cadea din cer si puterile cerurilor se vor zgudui (v. Mt. 24, 29, 31) - dar in aceasta bezna va straluci o lumina neobisnuita, fiindca pe cer se va arata deodata semnul Fiului Omului: Sfanta Cruce, a carei lumina va fi nemasurat mai puternica decat cea a luminatorilor ceresti care vor fi atunci deja stinsi.

Atunci vor plange toate neamurile pamantului si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerurilor, cu putere si slava multa (Mt. 24, 30). Şi-L vor vedea toate popoarele pe Cel in Care multi nu au crezut, Il vor vedea pe Domnul Iisus Hristos cei ce L-au rastignit, Il vor vedea toti cei ce continua sa-L rastigneasca si sa calce in picioare Sangele Lui nepretuit, Il vor vedea necredinciosii si se vor cutremura, va cadea peste ei groaza de nedescris, care-i va face sa se ascunda in pesteri si in rape si sa se roage ca muntii sa cada peste ei si sa-i ascunda de mania Mielului.

Nimic nu-i va ascunde insa, fiindca vesnica este dreptatea dumnezeiasca, neasemuit de mare si desavarsita, si nimeni nu o poate calca fara sa fie pedepsit; si aceasta dreptate, care a fost calcata atat de des pe pamantul nostru pacatos, va straluci in intreaga lume. Atunci va veni bucurie mare pentru cei ce toata viata au flamanzit si au insetat de dreptate fara s-o afle in jurul lor. Ei vor prinde curaj si vor inalta capetele, fiindca rascumpararea lor se va apropia (v. Lc. 21, 28).

Cu mare bucurie, cu saltare de nedescris vor invia toti dreptii. Cu frica si cutremur, cu groaza neasemuita vor invia toti cei ce au calcat Sangele lui Hristos, care nu au crezut in El si care in toate vremurile au fost foarte multi la numar - fiindca inca din vechime Iisus, fiul lui Sirah[1], arata felul in care gandeau ei: Intamplator ne nastem, si dupa ce murim e ca si cum n-am fi fost... si duhul se va varsa ca aerul cel moale (Int. Sol. 2, 2). Nu, nu se va varsa ca aerul duhul lor, nu va fi ca si cum n-ar fi fost, ci se vor infatisa Cumplitului Judecator.

Domnul Atottiitorul ii va desparti pe drepti de cei nedrepti, pe unii ii va pune de-a dreapta Sa, iar pe ceilalti de-a stanga, si va rosti cuvintele pe care le-ati auzit in pericopa evanghelica de astazi. El ii va indreptati pe cei care au facut binele, care au slujit celor nefericiti si suferinzi, si ii va osandi, ii va trimite in chinul vesnic pe cei ce n-au fost niciodata milostivi fata de nimeni.

Este nespus de insemnat lucrul pe care ni l-a descoperit Domnul cu privire la infricosata Judecata: doar pentru faptele milostivirii sau pentru lipsa lor deplina ii va judeca El pe oameni. Despre altceva nu-i va intreba, ci va judeca dupa cum am avut sau nu impreuna patimire, mila, dragoste fata de aproapele - si aceasta va fi indeajuns, fiindca dragostea este plinirea a toata legea lui Hristos, iar lipsa dragostei este calcarea acestei legi.

Sa ne smintim, oare, de faptul ca oamenii lipsiti de dragoste vor merge in chinul vesnic? Nu, fiindca singuri s-au osandit la acest chin. Chiar daca Hristos nici n-ar fi rostit infricosatoarea Sa hotarare, ei tot s-ar fi osandit singuri la asta. In stihirile duminicii de astazi ati auzit ca atunci cand va incepe Judecata, se vor deschide cartile in care este scris ce a facut fiecare dintre noi. Aceste carti simbolizeaza ceea ce este intiparit, fara a se putea sterge, in constiinta omului. Deodata i se va perinda prin fata, intr-o clipita, intreaga viata care a trecut, isi va aminti pana in cele mai mici amanunte orice cuvant si fapta rea, orice gand necuvios - si le va aminti si se va ingrozi.

Oameni care au fost la un pas de moarte - care, de pilda, se inecau si au fost salvati pe neasteptate, sau care aproape ca au nimerit sub rotile trenului - povesteau ca in cumplita clipa de asteptare a sfarsitului li se perinda prin fata intreaga lor viata, incepand cu frageda copilarie.

Asta se poate numai fiindca tot ce este facut, spus, gandit de noi se intipareste pe veci in duhul nostru, fara a se putea sterge. Duhul pastreaza aceste intipariri, si cand va fi eliberat de legaturile trupului, cand trupul va deveni duhovnicesc, el va descoperi ochilor duhovnicesti ai omului tot ce s-a intamplat de-a lungul vietii sale. Aceasta va fi infricosata Judecata pe care omul o va face singur asupra sa. Propriu lui duh, propria lui constiinta il vor osandi.

Ca atare, este foarte drept si corect ca toti cei ce au facut raul sa fie dati chinurilor vesnice impreuna cu diavolul si cu ingerii lui, care s-au lepadat de bine si au devenit chintesenta a raului. In vesnica, nesfarsita impartasire cu ei vor trai rastignitorii lui Hristos. In aceasta impartasire, rautatea si impietrirea lor vor creste fara margini. Tocmai in asta va consta nesfarsita lor chinuire.

Iata ce trebuie sa stim, in ce trebuie sa credem neconditionat, deoarece chiar asa se va petrece totul. Asa a spus Hristos, asa au spus sfintii Lui apostoli, asa au spus prorocii Lui, iar ei nu pot minti.

Şi atunci, ce sa facem noi, care avem in fata ochilor mintii privelistea infricosatoare a Judecatii? La intrebarea aceasta voi raspunde folosindu-ma de cuvintele Sfantului Apostol Petru: Drept aceea, iubitilor, asteptand acestea, sarguiti-va sa fiti aflati de El in pace, fara prihana si fara vina, si indelunga rabdare a Domnului nostru socotiti-o drept mantuire (2 Pt. 3, 14-15).

Sa ne ingrijim dinainte ca infricosatoarea Judecata sa fie pentru noi nu grozavie de neindurat, ci bucurie. Sa traim in asa fel ca infricosatoarea Judecata si trambita arhanghelului sa nu ne sperie, ci sa ne aduca mare bucurie, si sa cantam cantare Judecatorului Vesnic, Drept, Care va da fiecaruia dupa faptele sale. Amin.

 

1957

 

 

VI. Dreptii se vor bucura, iar pacatosii se vor tangui

 

Precum fulgerul iese de la rasarit si se arata pana la apus, asa va fi si venirea Fiului Omului, ca unde va fi starvul, acolo se vor aduna vulturii (Mt. 24, 27-28).

Despre care starv este vorba aici? Despre starvul omenirii, care pana la urma se va impotmoli negresit in pacate si necredinta, fiind in ochii lui Dumnezeu ca un hoit care putrezeste. Va veni vremea cea cumplita despre care Domnul nostru Iisus Hristos a spus: Fiul Omului, cand va veni, va gasi, oare, credinta pe pamant? (Lc. 18, 8). Despre aceasta vreme a prorocit si Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Timotei: Şi sa stii ca in zilele din urma vor veni vremuri grele - ca vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginti, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara cucernicie, lipsiti de dragoste, neinduplecati, clevetitori, neinfranati, cruzi, neiubitori de bine, tradatori, necuviinciosi, ingamfati, iubitori de desfatari mai mult decat iubitori de Dumnezeu (2 Tim. 3, 1-4).

Cand toate acestea se vor implini si omenirea va deveni ca un starv, se vor aduna vulturii. Care vulturi? Nu este vorba de pasari: ingerii razbunatori se vor aduna la acest hoit al omenirii. In acea zi infricosatoare, la glasul trambitei arhanghelului toti mortii vor invia si se vor infatisa la Infricosatoarea Judecata a lui Hristos.

Cum se vor infatisa, unde se vor infatisa, ca doar vor fi milioane fara numar? Pamantul intreg nu i-ar putea cuprinde. Nu pe pamant va fi aceasta Judecata infricosatoare, fiindca pe pamant si in tot universul se va petrece atunci o catastrofa cumplita, pe care nici nu ne-o putem inchipui: tot universul va fi nimicit, va arde, va pieri in flacari. Muntii se vor misca din loc, insulele vor disparea, va avea loc un cutremur nemaivazut. Şi daca necredinciosii vor vrea in acea zi sa scape, daca vor striga muntilor: „Cadeti peste noi” si dealurilor: „Acoperiti-ne” (v. Lc. 23, 30), nu vor avea unde sa fuga. Nici un fel de pesteri nu-i vor adaposti, fiindca totul va fi nimicit.

Va fi ceea ce a prezis demult prorocul Daniel. El scrie lucruri uimitoare. Uimitor e si faptul ca inca din vechime Dumnezeu a descoperit oamenilor cum se va incheia existenta universului si a neamului omenesc in starea lor de acum.

Am privit pana cand au fost asezate scaune, si S-a asezat Cel Vechi de zile; imbracamintea Lui era alba ca zapada, iar parul capului Sau curat ca lana; tronul Sau -flacari de foc, iar rotile lui - foc arzator. Un rau de foc se varsa si iesea din el; mii de mii ii slujeau si miriade de miriade stateau inaintea Lui. Judecatorul S-a asezat si au fost deschise cartile (Dan. 7, 9-10) - cartile in care sunt inscrise toate faptele oamenilor.

Care sunt cartile acestea? Bineinteles, nu carti scrise, de care Dumnezeu, Cel Netrupesc si Atotstiutor, nu are nevoie, ci cartile constiintei fiecarui om, fiindca in acea zi infricosatoare a Judecatii se vor deschide cartile constiintelor, si fiecare isi va aminti deodata, pana in cele mai mici amanunte, tot ce a facut in fiecare zi a vietii sale; va vedea cu groaza toata pacatosenia cumplita a sufletului sau, isi va aminti toate faptele sale rele, toate cuvintele pacatoase pe care le-a rostit limba sa.

Atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului. Care semn? Semnul cel luminat al Crucii lui Hristos. Atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului si vor plange toate neamurile pamantului si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere si slava multa (Mt. 24, 30-31).

Vor fi adunati toti cei curati si drepti, pentru care aceasta zi nu va fi groaznica, infricosatoare, ci va fi zi de mare bucurie: acestia Il vor intampina pe Domnul cu mare bucurie, nu cu frica animalica de care vor fi plini cei asezati de Domnul Iisus Hristos de-a stanga.

Ce se va intampla cu nefericitii asezati de-a stanga? Va fi plangere mare, care va umple intreaga lume. Vor curge rauri si mari de lacrimi. Scrasnirea dintilor va fi ca tunetul, fiindca - toti vor vedea semnul Fiului Omului, fiindca toti Il vor vedea pe Judecatorul lumii, al Carui nume l-au necinstit, in Care n-au crezut - Il vor vedea si se vor cutremura, Il vor vedea si vor striga cu jale, Il vor vedea si vor plange cu lacrimi de sange, Il vor vedea si vor scrasni din dinti, Il vor vedea si isi vor smulge parul din cap, se vor bate in piept, Il vor vedea pe Domnul Iisus Hristos ca Judecator al lumii arhiereii Ana si Caiafa, care L-au rastignit, Il va vedea Pilat, Il vor vedea ostasii care au batut piroane in mainile si picioarele Lui. Il va vedea ostasul ce I-a strapuns cu lancea inima, Il vor vedea si va cadea peste ei groaza de nedescris.

Irod il va vedea pe Inainte-Mergatorul Ioan, caruia el i-a taiat capul, stand langa Domnul Iisus. Imparatii romani, care i-au prigonit cumplit pe crestini, vor vedea nenumaratele cete ale mucenicilor impurpurati de sange, pe care ei i-au chinuit pentru credinta in Domnul Iisus Hristos, pentru cuvantul lui Hristos.

Imparatul Iulian Apostatul Il va vedea in lumina dumnezeiasca si in cumplita Lui marire pe Judecatorul Atotputernic, al Carui nume a vrut sa-l stearga din amintirea lumii ca sa statorniceasca in locul ei pomenirea dumnezeilor sai mincinosi.

Uriasele cete ale curvarilor si curvelor vor vedea cetele luminoase ale feciorelnicilor, in fruntea carora va fi Sfantul Ioan Teologul - cete de oameni in haine albe, avand pe cap cununi de lumina; le vor vedea, vor pricepe murdaria sufletului si inimii lor si vor cadea intr-o deznadejde nemarginita. Preacurvarii isi vor vedea sotiile si sotii, pe care i-au ranit atat de adanc. Talharii ii vor vedea pe cei pe care i-au ucis; hotii ii vor vedea pe sarmanii carora le-au luat ultimul banut, vor pricepe suferintele pe care le-au pricinuit, vor vedea cat de mult a decazut vrednicia lor omeneasca.

Cei rai de gura ii vor vedea pe oamenii ce si-au pazit curatia limbii, ii vor vedea imbracati in haine albe pe marii nevoitori, ce s-au luptat intotdeauna cu limba lor, ii vor vedea pe sfinti, din ale caror guri ieseau numai cuvinte harice si niciodata cuvinte rele, blesteme si minciuni. Vor vedea toate acestea clevetitorii, si focul iadului le va aprinde limbile.

Şi va incepe Judecata, aspra si dreapta, si se va implini ceea ce ne-a spus Iisus Hristos: Fericiti cei ce flamanzesc si insetoseaza de dreptate, ca aceia se vor satura (Mt. 5, 6).

Cum poate omul sa traiasca fara dreptate? Inima curata nazuieste catre dreptate. Cat de nesuferita i-e nedreptatea, cat de mult o chinuie nedreptatea! Iar daca pe noi, care suntem plini de nedreptate, ne chinuie atat de mult nedreptatea lumii, ce sa mai spunem de Dumnezeu, Care a privit mii de ani grozaviile nedreptatii omenesti?! Daca inima noastra nu poate rabda ca raufacatorii plini de neomenie sa ramana nepedepsiti, oare Dreptul Dumnezeu nu cere aceasta Infricosata Judecata?

Şi va fi, va fi Judecata, fiindca dreptatea trebuie sa triumfe neaparat, si dupa nimicirea lumii prin foc totul va fi facut din nou (Apoc. 21, 5). Vom trai intr-o lume noua, unde va locui dreptatea, sfanta si vesnica dreptate, unde nu va fi nici o minciuna si rautate, unde nu va mai fi nici moarte.

Pe multi obraznici ii nemultumeste ideea acestei Judecati. „Cum asa”, spun ei, „pentru micile noastre pacate lumesti sa fim osanditi la chinuri vesnice? Unde este dreptatea?” Tocmai aici se vede marea dreptate dumnezeiasca: pacatosii s-au osandit singuri la chinuri vesnice neiubindu-L pe Domnul si Facatorul lor, nepunand ca lege a vietii lor poruncile Lui: fie ca L-au urat, la fel ca fariseii, carturarii si arhiereii, fie ca au fost cu desavarsire nepasatori fata de El si rastignirea Fiului lui Dumnezeu nu i-a miscat deloc.

Multi au ales nu calea dragostei, ci calea imbogatirii, calea lacomiei de averi, a slujirii trupului, a slujirii diavolului - fiindca de la diavol sunt patimile si poftele noastre. Ei bine, daca ati ales de bunavoie calea slujirii diavolului, calea raului si a urii, mergeti in focul vesnic, la diavol, unde-i temeiul raului, al urii si al nedreptatii. Chinul lor vesnic va sta in faptul ca rautatea lor va spori tot mai mult, tinzand spre rautatea diavolului. Asadar, oare nu s-au osandit singuri la aceste chinuri? Şi oare nu e drept ca toti cei curati cu inima si drepti sa primeasca rasplata bucuriei vesnice, a bucuriei impartasirii cu insusi Dumnezeu, cu Tatal si cu Fiul si cu Sfantul Duh intru imparatia lui Dumnezeu?

Iata, v-am descris ziua cea infricosatoare ca sa va cutremurati, ca sa pricepeti si sa cunoasteti ca doar prin sfanta pocainta ne putem sterge pacatele fara numar. V-am vorbit despre asta fiindca maine incepe Postul Mare - vreme de pocainta si mantuire. Deci, amintiti-va acest lucru si incepeti, cu ajutorul ingerului pazitor, calea pocaintei voastre. Amin.

[1] Citatul este de fapt din înţelepciunea lui Solomon (n. tr.).

Categoria: Sfantul Luca al Crimeei - Predici la Triod

Cuvinte cheie: Sfantul Luca al Crimeei, Predici la Triod, Duminica Infricosatoarei Judecati, Duminica lasatului sec de carne

Cautare:

Sfantul Luca al Crimeei - Cuvinte in Duminica Lasatului sec de carne - Predici la Triod

Vizualizari: 429

Id: 3071

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.
Biblia ortodoxa: www.biblia-ortodoxa.ro - Site de prezentare a bibliei ortodoxe, talcuiri, articole. Ofera Evanghelia si Apostolul zilei.
Biblia audio: www.biblia-audio.ro - Varinta audio partiala a bibliei ortodoxe.
Portal ortodox online: www.crez.ro
Calendar ortodox: calendar-ortodox.crez.ro - Calendar ortodox pentru anul curent generat dinamic cu icoana zilei; poate fi preluat de alte site-uri prin intermediul unui script.
Orthodox portal: www.orthodox.ro - A presentation of the orthodox romanian treasure.