Sfantul Luca al Crimeei - Cuvinte in prima Duminica a Postului Mare - Predici la Triod

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Sfantul Luca al Crimeei - Cuvinte in prima Duminica a Postului Mare - Predici la Triod

I. Despre fericiri

Am vorbit cu voi despre faptul ca diavolul faureste un ingrozitor lant de fier din patimile noastre, lant care coboara in adanc, tragandu-i acolo pe cei care, neexersand infranarea, dau frau liber patimilor. Acum vreau sa vorbesc despre un alt lant, lant de aur, lant sfant, care a fost faurit pentru noi de catre insusi Domnul Iisus Hristos. L-am numit lant de aur, dar numele acesta este prea marunt pentru el, fiindca e nesfarsit mai pretios decat aurul. Lantul acesta ne poate ridica usor la inaltime, la insusi Tronul Dumnezeirii. Din ce verigi e faurit lantul acesta? Din poruncile fericirilor, pe care le auziti la fiecare Liturghie si pe care trebuie sa le pastrati adanc in inima voastra.

Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este Imparatia Cerurilor (Mt. 5, 3). Cine sunt saracii cu duhul? Cei ce duhovniceste se aseamana oamenilor sarmani, flamanzi, saraci trupeste, care nu au nici un avut; cei care cu sinceritate, din toata inima socot ca nu au nici un fel de calitati duhovnicesti si morale. Daca fac vreun lucru bun, acestia cred, plini de smerenie, ca nu l-au facut ei, ci harul lui Dumnezeu, care este cu ei (vezi l Cor. 15, 10).

Smeriti sunt cei care nu se ingamfa, nu se inalta pe sine mai presus de nimeni, ci se socot mai prejos decat toti si mai rai decat toti. Smeriti sunt cei despre care vorbeste Insusi Dumnezeu prin gura prorocului Isaia: Spre cine voi cauta, fara numai spre cel smerit si bland, si care tremura de cuvintele Mele? (Is. 66, 2). Smerenia este cel dintai lucrul cel mai insemnat si de temelie, pe care il cere Dumnezeu de la noi; este primul pas, prima veriga a lantului de aur. De ea este legata si cea de-a doua veriga: Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia (Mt. 5, 4). Cei smeriti plang cu usurinta; trufasii nu plang niciodata pentru pacate.

Dar pentru ce plang cei smeriti? Ce lacrimi sunt placute inaintea lui Dumnezeu? Oare toate lacrimile sunt deopotriva? Dar oamenii plang deseori cu lacrimi de invidie, de rautate, de ura. Nu despre acest plans nenorocit vorbeste Hristos; El vorbeste de cei ce plang gandindu-se la multimea pacatelor pe care le-au savarsit, la greutatea lor care ii apasa, la vinovatia lor inaintea lui Dumnezeu, la nevrednicia lor. Aceasta este intristarea cea dupa Dumnezeu, de care vorbeste Sfantul Apostol Pavel in a doua Epistola catre corinteni (v. 2 Cor. 7, 10).

De pret sunt inaintea lui Dumnezeu si lacrimile celor ce nu pot indura nedreptatile lumii, care se chinuie si sufera traind intre oameni inversunati in stricaciunea si desfraul lor, cum s-a chinuit dreptul Lot cand traia in Sodoma.

Daca din ochii vostri vor curge asemenea lacrimi curate, daca sufletul nostru va fi sfasiat de propria noastra nevrednicie, de rautatea si nedreptatea lumii, atunci se va implini asupra noastra cuvantul lui Hristos: Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia. Vor fi mangaiati cu mare, vesnica mangaiere la Dumnezeu.

In continuare care veriga vine? Fericiti cei blanzi, ca acestia vor mosteni pamantul (Mt. 5, 5). Cine sunt acesti blanzi, si ce pamant vor mosteni ei? Bineinteles ca nu acest pamant, fiindca el va arde cu toate lucrurile de pe el (v. 2 Pt. 3, 10), ci un alt pamant, unul nou: vor mosteni viata vesnica pentru faptul ca in viata lor, in toate ale lor s-au asemanat Insusi Domnului nostru Iisus Hristos, Care ocarat fiind, nu raspundea cu ocara; suferind, nu ameninta, ci Se lasa in stirea Celui Care judeca cu dreptate (l Pt. 2, 23). Fericiti cei care nu raspund la jignire cu jignire. Fericiti cei a caror inima este moale ca ceara, nu tare precum piatra, asa cum este inima celor trufasi. Fericiti cei blanzi, fiindca blandetea este potrivnica trufiei. Blandetea este urmarea saraciei duhului si a lacrimilor curate.

In acest duh fericit se trezeste o nesatioasa foamete si sete de dreptatea vesnica, de dreptatea cea mai inalta. Fericiti cei ce flamanzesc si insetoseaza de dreptate, ca aceia se vor satura (Mt. 5, 7) - vor afla in viata vesnica, in Imparatia lui Dumnezeu dreptatea, care este asa de putina pe pamant.

Iar cei ce inseteaza de dreptate cunosc ca greutatea nedreptatii este intemeiata pe nemilostivirea oamenilor fata de aproapele lor - si in inima lor ia nastere o noua veriga a lantului de aur: Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui (Mt. 5, 7).

In continuare? In continuare ni s-a fagaduit: Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu (Mt. 5, 8). Pe Insusi Dumnezeu Il vor vedea cei in a caror inima nu este murdarie, nu este urata si scarboasa minciuna, curvie, clevetire, ura, ale caror inimi sunt totdeauna linistite, blande, curate. Acesti fericiti nu mai pot vedea oameni care se cearta si se invrajbesc - ei devin facatori de pace. Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema (Mt. 5, 9).

Impacandu-i pe altii si pastrand pace cu toti in inimile lor, ei se impotrivesc insa cu tarie raului, suferind din aceasta pricina orice necazuri. Si cand in inima omului lantul de aur se va lungi in asa fel ca omul va deveni in stare sa primeasca linistit, fara cartire, chiar bucuros prigoanele pentru dreptate, pentru Hristos, el va auzi: Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca acelora este Imparatia Cerurilor (Mt. 5, 10).

Si, in fine, incununarea tuturor virtutilor: Fericiti veti fi cand va vor ocari pe voi si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind pentru Mine. Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri (Mt. 5, 11-12). Iata unde inalta acest sfant lant de aur: in Imparatia lui Dumnezeu, in Imparatia Cerurilor.

Poruncile Vechiului Testament, date de Dumnezeu prin Moise pe muntele Sinai, priveau pacatele grosolane - iar aceste porunci cer de la noi cea mai inalta desavarsire. Dar cui vorbesc eu despre cea mai inalta desavarsire? Oare nu sunt si printre ascultatorii de acum oameni ce nu cunosc nici alfabetul crestinismului, care nu au facut nici primul pas pe calea virtutii?

Ascultati ce spunea marele arhiereu Ioan Gura de Aur turmei sale, cu care semanati in multe privinte: „Vad ca dupa Botez multi traiesc in mai mare nepasare decat cei inca nebotezati si nu vadesc nici macar un semn de viata crestineasca. Iata de ce nici in piata, nici in biserica nu se poate face deosebire grabnica intre credinciosi si necredinciosi... Credinciosul trebuie sa se vada nu numai dupa dar, ci si dupa viata innoita. Credinciosul trebuie sa fie luminator si sare a lumii. Iar daca nu luminezi nici tie, daca nu sarezi propria putreziciune, dupa ce sa te mai cunoastem ca esti credincios? Dupa faptul ca te-ai scaldat in apele sfintite? Dar asta ti se va face temei de pedepsire, caci marimea cinstirii se face intru adaos de certare pentru cei ce nu vor sa traiasca in chip vrednic de aceasta. Nu prin cele primite de la Dumnezeu trebuie credinciosul sa straluceasca, ci prin cele pe care le aduce de la sine, si prin toate sa se vadeasca: prin umblet, prin privire, prin infatisare, prin glas. Nu vreau sa spun ca trebuie sa luam ochii lumii, ci ca trebuie sa ne aducem la randuiala pe noi insine spre folosul celor care ne vad.

Or, acum, daca incerc sa recunosc in tine crestinul, din toate partile te arati tocmai pe dos de cum ar trebui: ca daca vreau sa te recunosc dupa loc, te vad petrecandu-ti ziua la alergarile de cai si la spectacole si in nelegiuiri, in adunarile cele rele din piata si in tovarasia oamenilor stricati; daca vreau sa te recunosc dupa infatisare, te vad mereu razand cu o infatisare dezmatata, ca o curva ranjita, ca o femeie pierduta; daca vreau sa te recunosc dupa haine, te vad imbracat ca un comediant; daca vreau sa te recunosc dupa insotitori, tarasti dupa tine paraziti si lingai; daca vreau sa te recunosc dupa vorbe, nu aud de la tine nimic sanatos, nimic de trebuinta, nimic folositor pentru viata noastra; daca vreau sa te recunosc dupa hrana, aceasta mai mare osanda iti aduce.

Spune-mi, deci, dupa ce voi putea sa te recunosc drept credincios, cand toate cele spuse mai inainte arata cu totul altceva? Dar ce zic eu „credincios”?! Nu-mi pot da seama limpede nici macar ca esti om: fiindca atunci cand dai din copite ca un magar, impungi ca un taur, nechezi la femei ca un armasar, te imbuibi ca un urs, iti ingrasi trupul ca un catar, esti ranchiunos ca o camila si rapitor ca un lup, te manii ca un sarpe, intepi ca un scorpion, esti prefacut ca o vulpe, pastrezi veninul rautatii ca o naparca, te razboiesti impotriva fratilor ca dracul cel rau, cum voi putea sa te numar impreuna cu oamenii fara sa vad in tine semnele firii omenesti? Caci iata, cautand sa aflu deosebire intre catehumen si botezat, sunt in primejdie sa nu mai aflu deosebire nici intre om si fiara. Dar ce zic „fiara”?! Fiara are una dintre aceste scaderi, in timp ce tu suferi de toate, intrecandu-o cu dobitocia. Si nici nu stiu de ce te-am numit drac - caci dracul nici nu e rob tiraniei pantecelui, nici nu iubeste avutia. Asadar, daca ai mai multe scaderi si decat fiarele, si decat dracii, cum sa te numim om, ia spune-mi? Si daca nu-ti putem spune om, cum sa te numim credincios? Si - lucru mai rau - avand o asemenea asezare rea, nu ne gandim la slutenia sufletului nostru, nici nu pricepem cat de urat este...”

Iata infricosatoarele cuvinte ale marelui sfant, cuvinte rostite cu o mie cinci sute de ani in urma, dar atat de proaspete si acum! Oare nu sunt si intre noi oameni pe care ele ii privesc? Sunt, spre rusinea noastra, si inca nu putini! Cum se poarta unii in biserica? Se imping, se ocarasc, se injura, se osandesc, clevetesc. De ce mai merg acestia la biserica? De ce spurca locasul sfant cu prezenta lor? De ce smintesc inimile curate ale celor pentru care o asemenea profanare e de neindurat?

Si dupa ce se intorc de la biserica, ce fac? Isi chinuie casnicii. Soacra rea ii otraveste zilele nefericitei nore, prigonind-o, blestemand-o si injurand-o pentru orice fleac, o bate, o alunga din casa, reuseste sa o desparta de fiul ei, o aduce la sinucidere! Dar numai soacrele sunt asa? Sunt si nurori, fii si fiice care isi alunga parintii si socrii batrani din casa. Legea veche, a lui Moise, poruncea ca asemenea oameni sa fie omorati cu pietre. Ei sunt cu duhul pe de-a-ntregul departati de Biserica.

Sunt si crestini mincinosi care fura, mint, isi strica proprii copii! Un baiat de unsprezece ani a furat un caiet la scoala. Tras la raspundere, a zis: „Eu vad cum mama ia mereu carbuni de la vecina, si am crezut ca asa trebuie”. Alt baiat, de doisprezece ani, minte intotdeauna - iar cand i se spune ca e urat sa minti, el raspunde: „Dar totdeauna mi se zice ca trebuie sa iau exemplu de la cei mari, iar eu aud in fiecare zi cum mama ii minte pe tata si pe matusa si ii insala. Inseamna ca asa trebuie”. O fata de cincisprezece ani isi vopseste buzele si sprancenele. Ea a invatat asta uitandu-se la mama sa, al carei par este deja carunt. O, mama nefericita! Ce-ti inveti fiica? Mereu mergi la biserica si nu ai auzit ce spune Sfantul Apostol Petru: Podoaba voastra sa nu fie cea din afara - impletirea parului, podoabele de aur si imbracarea hainelor scumpe, ci sa fie omul cel tainic al inimii, intru nestricacioasa podoaba a duhului bland si linistit, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu (l Pt. 3, 3-4). Cuvintele acestea parca nici n-ar atinge-o: ea nu-si invata fiica cum sa fie frumoasa cu inima, ci o invata la fals si la minciuna.

Iata ca iese din biserica o femeie bine imbracata cu o fetita de sase ani. Copilul, bun la suflet, vede un batran sarman si ii da o rubla. Mama ce face? Isi pedepseste copilul! Oare n-a auzit nicicand ca la infricosata Judecata a lui Hristos nemilostivii vor fi trimisi in chinurile vesnice? Darmite sa-l inveti si pe copil sa fie nemilostiv, sa-i interzici sa faca fapte bune!

Ce ii asteapta pe toti acesti nefericiti? Domnul nostru Iisus Hristos ne invata: Nu oricine imi zice: „Doamne! Doamne!” va intra in Imparatia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri (Mt. 7,21). Acestor oameni, care merg mereu la biserica si se socot crestini, El le va spune: Niciodata nu v-am cunoscut pe voi; departati-va de la Mine, cei ce lucrati faradelegea (Mt. 7, 23) - plecati, ticalosi, care cutezati sa va deschideti gurile de naparci ca sa primiti Trupul Meu si Sangele Meu!

Temeti-va de mania Dumnezeirii! Amintiti-va de cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur cu privire la faptul ca celor care nu vor sa traiasca potrivit fagaduintelor date lui Dumnezeu, Sfantul Botez nu face decat sa le sporeasca osanda. Uitati-va cum traiesc necredinciosii, evreii, musulmanii. Oricat de greu ne-ar veni sa le spunem asta, ei nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu - nu o vor mosteni fiindca Imparatia lui Dumnezeu este inchisa pentru cei ce nu Il marturisesc pe Hristos drept Dumnezeu Adevarat, pentru cei ce in viata lor nu s-au impartasit cu Trupul lui Hristos si cu Sangele Lui, nu s-au hranit cu seva Vitei Dumnezeiesti.

Nu stim ce ii asteapta, dar cred ca soarta lor va fi mai putin amara decat cea a nefericitilor crestini mincinosi: fiindca din pricina acestora, precum este scris, se huleste numele lui Dumnezeu intru neamuri (Rom. 2, 24; Is. 52, 5). Intelegeti, va rog, ca nu putem trai, numindu-ne crestini, mai rau decat necredinciosii, ci suntem datori ca prin osteneala neincetata sa nazuim catre atingerea virtutilor, proslavind prin intreaga noastra viata numele lui Dumnezeu, pe care il purtam, lucrare in care fie ca sa ne ajute harul Domnului nostru Iisus Hristos, a Caruia este slava si stapanirea in vecii vecilor. Amin.

 

27 martie 1949

 

 

 

II. Despre soarta ereticilor

 

In cea dintai Duminica a Marelui Post, care se numeste Duminica Triumfului Ortodoxiei, Sfanta Biserica praznuieste intarirea si intemeinicirea credintei ortodoxe, biruinta asupra numerosilor eretici osanditi de cele sapte Sinoade Ecumenice.

Stiti ca inca din vremurile apostolice au aparut o multime de dascali mincinosi, al caror numar a tot crescut o data cu scurgerea veacurilor. S-au ridicat eretici care au strambat sfanta credinta ortodoxa, invatand mincinos despre Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos - si multi au urmat paganatatii lor, multi au pierit cu moarte vesnica.

Toate acestea au fost prezise de catre sfintii apostoli. Iata ce spune Sfantul Apostol Petru in cea de-a doua Epistola soborniceasca a sa: Dar au fost in popor si proroci mincinosi, dupa cum si intre voi vor fi invatatori mincinosi, care vor strecura eresuri pierzatoare si, tagaduind chiar pe Stapanul Ce i-a rascumparat, isi vor aduce siesi grabnica pieire; si multi se vor lua dupa invataturile lor ratacite, si din pricina lor calea adevarului va fi hulita (2 Pt. 2, 1-2). Si Sfantul Apostol Pavel ii prevenea pe crestinii din Efes: Stiu ca dupa plecarea mea vor intra intre voi lupi ingrozitori, care nu vor cruta turma, si dintre voi insiva se vor ridica barbati graind invataturi rastalmacite, ca sa traga pe ucenici dupa ei (Fapte 20, 29-30).

Inca de atunci, din vremurile apostolice, au inceput despartirile de Biserica lui Hristos - iar Domnul nostru Iisus Hristos a spus cu gura Sa ca Biserica trebuie sa fie una: Si va fi o turma si un pastor (v. In. 10, 14-16). Si in rugaciunea Sa arhiereasca El a strigat catre Tatal Sau: Ca toti sa fie una, dupa cum Tu, Parinte, intru Mine, si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una (In. 17, 10-21).

Domnul a invatat ca Biserica trebuie sa fie una, El fiindu-i Cap si Pastor - iar toti dascalii mincinosi si ereticii cu putinta au nazuit intotdeauna, ca niste lupi rapitori, sa se deosebeasca de Hristos si sa rapeasca o parte a turmei Lui, insetand de stapanire si de cinstirea din partea lumii. Ei sfasie Biserica lui Hristos. In anul 1054, din pricina pretentiilor papilor romani la stapanire absoluta in Biserica, pe care voiau s-o carmuiasca singuri, Biserica Apuseana, catolica adica, s-a despartit de Biserica Rasaritului, ai carei fii suntem noi. Sfintii apostoli nu au practicat niciodata stapanirea absoluta a unui singur om in Biserica: Biserica era carmuita soborniceste si nimeni nu-si dadea numele de loctiitor al lui Hristos pe pamant. Ortodocsii au facut totul pentru a preintampina ruptura, dar Domnul a ingaduit-o.

In cel de-al XIV-lea veac a aparut un nou facator de schisma, Luther, care a supus unei obraznice si samavolnice critici intreaga invatatura a Bisericii si a refacut-o cu desavarsire dupa cum i s-a parut lui ca este nevoie - si a aparut o noua erezie, care a rupt cu desavarsire succesiunea apostolica: erezia luterana sau protestanta. Dupa aceea a inceput o necurmata impartire a protestantismului intr-o multime de secte si de curente, caci Luther a dat tuturor adeptilor sai dreptul deplin de a explica Evanghelia dupa bunul plac.

O asemenea explicare fara calauzirea pastorilor de Dumnezeu randuiti ai Bisericii n-avea cum sa nu fie stramba. Fiecare intelegea Biblia precum voia, precum ii dictau lipsa de educatie si neputinta mintii. Si acum protestantismul cuprinde un numar urias de secte.

Din pacate, si in Biserica noastra a patruns inraurirea acestor erezii si secte protestante. S-au gasit in poporul nostru nu putini oameni care au parasit credinta stramoseasca si au urmat sectarilor protestanti. Asa au aparut la noi stundismul, baptismul si multe alte secte.

In secte intra oameni nestiutori, neintariti in adevar, si isi cladesc invatatura fiind patrunsi de patima cea mai grea, de cel mai greu pacat: de pacatul satanic al trufiei. Ei indraznesc cu obraznicie sa critice randuielile Sinoadelor Ecumenice, poruncile sfintilor apostoli, invatatura Bisericii Ortodoxe. Ei supun unei nimicitoare critici, cu prostie si ignoranta, intreaga Biblie, tot Noul Testament, alegand din Sfanta Scriptura doar locurile care le gadila iubirea de sine si trufia si respingand tot ce le contrazice parerile preconcepute.

Trufia si adanca nestiinta stau la temelia sectelor. Toti trebuie sa-si aminteasca bine lucrul acesta. Fenomenul sectar a imbracat la noi forme absurde, revoltatoare prin prostia lor si prin obraznica lor tagaduire a intregii invataturi crestine; despre unele dintre ele ti-e si rusine sa vorbesti.

Nu putini sunt sectantii care tagaduiesc Dumnezeirea lui Iisus Hristos. Spre rusinea poporului nostru, s-au gasit in el oameni care, uitand tot trecutul lui, toti stalpii seculari ai vietii lui, uitandu-si credinta ortodoxa, au inceput sa marturiseasca credinta evreiasca - fiindca sunt un sir intreg de secte iudaizante care pazesc intreaga lege a lui Moise, cinstesc toate praznicele iudaice, se supun pe sine si isi supun copiii taierii imprejur si devin din rusi evrei. Iata pana la cata nerozie ajung unii sectanti.

Sfantul Apostol Petru spunea in cea de-a doua Epistola soborniceasca a sa ca cei nestiutori si neintariti rastalmacesc scrierile lui Pavel, ca si pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor (v. 2 Pt. 3, 16).

Iata si cuvintele Sfantului Apostol Pavel: Cum vor propovadui, de nu vor fi trimisi? (Rom. 10, 15). Slujitorii Bisericii, arhierei si preoti, au fost trimisi la propovaduire: pe preoti ii trimit arhiereii, arhiereii au primit aceasta autoritate de la apostoli, iar apostolilor le-a poruncit sa pasca turma Sa insusi Domnul: Cel ce va asculta pe voi, pe Mine Ma asculta, si cel ce se leapada de voi, de Mine se leapada; iar cel ce se leapada de Mine se leapada de Cel Ce M-a trimis pe Mine (Lc. 10, 16).

Cuvintele acestea ii privesc nemijlocit si pe sectanti, care nu asculta de slujitorii Bisericii si astfel se leapada de insusi Domnul Iisus Hristos si de Tatal Ceresc, Care L-a trimis. Lepadandu-se de Adevarul Dumnezeiesc, sectantii au calcat poruncile lui Dumnezeu si au lepadat Tainele Bisericii, insusindu-si dreptul de a propovadui. Cum vor propovadui insa, daca n-au fost trimisi?

Nu e pacat mai greu decat schismele si sfasierile din Biserica lui Hristos. Asa spuneau toti marii ierarhi. Iata cuvintele sfintitului mucenic Ciprian: „Pacatul celor care nu pastreaza unirea si stransa legatura cu Biserica nu se spala nici macar cu sangele lor, chiar daca acestia s-ar da pe sine la moarte pentru marturisirea numelui lui Hristos: vina cea de nesters si grea a despartirii de Biserica nu se curata nici macar prin sange”. Iar alt sfintit mucenic - Ignatie Teoforul - a zis asa: „Nu va amagiti, fratilor: cine urmeaza facatorilor de schisme, acela nu va mosteni Imparatia lui Dumnezeu”.

Vedeti cat de cumplit este pacatul schismei si al alcatuirii de secte, cat de cumplit este a te abate de la Biserica lui Hristos si a merge dupa sectanti. Sfintii apostoli ne-au prevenit de numeroase ori in aceasta privinta. In Epistola catre romani, Sfantul Apostol Pavel spune: Va indemn, fratilor, sa va paziti de cei ce fac dezbinari si sminteli impotriva invataturii pe care ati primit-o. Departati-va de ei (Rom. 16, 17).

Domnul Iisus Hristos a zis: Feriti-va de prorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori (Mt. 7, 15). Sa stiti, popor al lui Dumnezeu, ca sectantii sunt fatarnici, ca vin punandu-si masca iubirii si smereniei. Ei sunt din cale-afara de sireti: lingusesc subtire auzul, fac pe sfintii, robesc oamenii printr-o amagitoare dragoste si atentie, ii atrag in cursele lor – si daca ajungeti in aceste curse veti pieri.

Sfantul Apostol Pavel cheama in Epistolele catre tesaloniceni si galateni: Stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati invatat fie prin cuvant, fie prin epistola noastra (2 Tes 2, 15); chiar daca noi sau un inger din cer v-ar vesti alta Evanghelie decat aceea pe care v-am vestit-o, sa fie anatema! (Gal. l, 8).

Pe toti cei aflati in secte, care smintesc oamenii cu invataturile lor mincinoase, apostolul Pavel ii da anatemei - si urmand cuvintelor lui, Sfanta Biserica anatematizeaza in Duminica Triumfului Ortodoxiei pe toti ereticii, pe toti cei ce nu recunosc Sinoadele Ecumenice si Sfanta Traditie. Sa va aduceti aminte si sa stiti ca daca cineva va sminteste si va atrage intr-o secta, veti fi supusi anatemei, vesnicului blestem. Ce poate fi mai groaznic decat aceasta? Nu stiu. Pot numai sa va rog, cum ii ruga pe credinciosi si Sfantul Apostol Pavel, sa va paziti de acesti rapitori, sa va paziti de cei ce fac schisme, sa nu va duceti niciodata la adunarile lor, caci altfel va patrunde in voi otrava lor. Ca de foc temeti-va de legaturile cu ereticii, cu sectantii. Ţineti-va de credinta pe care ne-o invata Sfanta Biserica - de credinta evanghelica, de credinta lui Hristos, de credinta apostoleasca, si va va mantui Domnul Iisus Hristos. Amin.

 

25 martie 1945

 

 

 

 

III. Despre iconoclasm

 

Sfanta Ortodoxie, biruind toate ereziile, s-a intarit pe veci.

Multi invatatori mincinosi, facatori de schisme si eretici, a cunoscut crestinismul, incepand din vechime. Unele erezii - cum ar fi cele ale lui Arie, Macedonie, Dioscor, Nestorie si cea iconoclasta - au zguduit Biserica veacuri intregi. Ele au adus Bisericii suferinte nenumarate si foarte grele; multi au fost marturisitorii si mucenicii care si-au varsat sangele pentru adevarul Ortodoxiei in lupta cu acesti invatatori mincinosi si eretici. Multi ierarhi mari au fost surghiuniti, unii au fost chiar alungati de cateva ori de la catedrele lor - iar Flavian, Patriarhul de Constantinopol, a fost batut atat de crunt la sinodul numit „talharesc”, condus de catre ereticul Dioscor, incat a murit dupa trei zile.

Erezia iconoclasta a fost una dintre cele mai cumplite. Ea a inceput in timpul imparatului Leon Isaurianul, care a fost inscaunat in anul 717. In alegerea lui cuvantul hotarator l-a avut armata si depindea de aceasta pe de-a-ntregul, iar in armata erau nu putini potrivnici ai cinstirii sfintelor icoane. Dorind sa faca pe placul soldatilor, Leon a inceput o prigoana inversunata impotriva ortodocsilor.

Aceasta prigoana a fost continuata de urmasul lui, Constantin Copronimul. Ce inseamna numele Copronim? In greceste „copros” inseamna „excremente”. Si necredinciosul imparat si-a primit numele datorita faptului ca in timp ce era botezat a spurcat astfel apa. Cei doi imparati sus-pomeniti au domnit mult timp si au pricinuit Bisericii patimiri foarte grele. Au urmat la tron alti imparati iconoclasti, care au continuat reaua lor lucrare, sfasiind Biserica mai bine de un veac.

De nedescris sunt chinurile pe care le-a indurat atunci Biserica - mai ales monahii, care au aparat cu cea mai mare darzenie cinstirea sfintelor icoane, imparatii iconoclasti au inchis aproape toate manastirile si bisericile in care se aflau sfinte icoane, transformandu-le in depozite si baze militare. Monahii erau schingiuiti - li se scoteau ochii, li se taiau nasurile, li se spargeau capetele cu icoane. Celor ce zugraveau icoane li se ardeau degetele pana la carbonizare pe table din arama inrosite in foc.

Numai atunci cand pe tronul Bizantului s-a suit imparateasa Irina, aceasta a reusit - ce­i drept, numai pentru o vreme - sa curme aceasta prigoana, sa repuna in drepturi cinstirea sfintelor icoane si sa adune, in anul 787, cel de-al saptelea Sinod Ecumenic, care a declarat solemn ca cinstirea icoanelor este legiuita si dreapta. Dupa ea s-a inscaunat un nou iconoclast - imparatul Teofil, insa erezia iconoclasta tot a fost zdrobita pana la urma, de catre binecredincioasa imparateasa Teodora. Aceasta a convocat in anul 842 un sfant Sinod care a intarit o data pentru totdeauna dogma cinstirii icoanelor. Acest Sinod a rostit anatema asupra tuturor celor ce indraznesc sa spuna ca cinstirea icoanelor este inchinare la idoli si sa ne numeasca inchinatori la idoli pe noi, crestinii ortodocsi.

Sectantii insa continua lucrarea iconoclastilor si in ziua de astazi. Nu demult, intr-un oras din Siberia doi baptisti au intrat in biserica in timpul slujbei si au inceput sa tipe in gura mare, numindu-i pe crestini inchinatori la idoli, iar icoanele - idoli. Oare aceasta nu e nebunie? Cum de cuteaza ei sa verse otrava de naparci prin gurile lor pagane? Spusele lor arata o adanca neintelegere a celei de-a doua porunci din Legea lui Moise: Sa nu-ti faci chip cioplit si nici un fel de asemanare a nici unui lucru din cate sunt in cer, sus, si din cate sunt pe pamant, jos, si din cate sunt in apele de sub pamant; sa nu te inchini lor, nici sa le slujesti, ca Eu, Domnul Dumnezeul tau, sunt un Dumnezeu gelos (Ies. 20, 4-5). Ce inseamna aceasta porunca? Noima ei este foarte limpede. Ea interzice oamenilor sa-si faca idoli, interzice cinstirea lucrurilor neinsufletite in locul Dumnezeului Celui Adevarat, dupa obiceiul vechilor asiro-babilonieni, egipteni, greci, romani si celorlalte neamuri pagane.

Egiptenii se inchinau taurului Apis, se inchinau prosteste maimutelor, crocodililor, jivinelor de tot felul. Se inchinau soarelui si lunii, facandu-le „asemanari”, adica imagini pictate si cioplite. Acestor „asemanari”, acestor imagini ale dumnezeilor pe care si-i nascocisera - Baal, Astarte, Zeus, Apollo, Hermes si ceilalti - ei se inchinau ca unor dumnezei adevarati, incredintati fiind ca in idoli traiesc cei infatisati prin ei. Aceasta, intr-adevar, era inchinare la idoli. Esenta inchinarii la idoli sta in faptul ca prin ea oamenii se intorc de la Dumnezeu si slujesc dracilor. Din multele istorisiri despre vietile bineplacutilor lui Dumnezeu stim ca in multi idoli chiar traiau draci, pe care sfintii apostoli si cuviosii ii izgoneau prin rugaciune catre Domnul.

Oare cinstirea icoanelor are ceva in comun cu inchinarea la idoli, o aminteste cu ceva macar pe departe? Bineinteles ca nu. Noi nu ne facem dumnezei din sfintele icoane, ci dand cinstire sfantului chip, icoanei, dam cinstire Dumnezeului Celui Adevarat, sau Preacuratei Lui Maici, sau sfantului zugravit in ea. Privind sfantul chip cu ochii trupesti, ne intoarcem ochii duhovnicesti catre chipul dintai, catre prototipul ei.

Sfintele icoane, asemenea Sfintei Scripturi, ne amintesc de persoane si intamplari reale. Oare Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, Caruia Ii dam cinste si lauda prin aceste imagini, nu S-a intrupat si n-a trait pe pamant, printre noi, in realitate? Oare n-a trait pe pamant Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, a Carei icoana a fost zugravita de catre Sfantul Evanghelist Luca? Iar Ea a binecuvantat icoana cu pricina si a zis: „Cu acest chip va ramane pururea harul Meu”. Stiu asta sectantii cei lipsiti de minte? Oare n-au auzit cate minuni se fac prin icoanele Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu?

Dar icoanele sfintilor lui Dumnezeu, pe care El Insusi i-a proslavit? Oare imaginile lor nu propovaduiesc cu cea mai mare putere maretia nevointei lor, care a proslavit puterea lui Dumnezeu? Oare nu ne-au invatat si nu ne invata ei sa ne inchinam numai lui Dumnezeu si sa traim dupa voia Lui? Oare pot fi numite idoli lucruri cum sunt icoanele acestea? Si atunci, iata cat de pagane sunt gurile care cuteaza sa le numeasca pe ele idoli, iar pe noi - inchinatori la idoli! Sa taca necredinciosii, fiindca sfantul Sinod a toata lumea a rostit asupra lor anatema. Amintiti-va acest lucru si temeti-va - temeti-va ca nu cumva sa fiti cu cei asupra carora a fost rostita anatema la cel de-al saptelea Sinod a toata lumea, care a intarit definitiv credinta ortodoxa, calcand si rusinand toate ereziile si schismele.

Mult timp s-a scurs de la ultimul Sinod Ecumenic - mai mult de un mileniu. De atunci n-au mai fost in Biserica Sinoade Ecumenice. De ce? Din motive politice, deoarece convocarea lor n-a mai fost cu putinta. Este insa cazul sa ne mahnim prea mult pentru ca nu mai sunt Sinoade Ecumenice? Nu, fiindca primele sapte Sinoade Ecumenice au facut tot ce trebuia facut pentru calcarea tuturor ereziilor si pentru intarirea deplina a credintei ortodoxe.

Veti spune poate: „Dar pana in ziua de astazi apar o gramada de erezii si schisme noi, apar o multime fara numar de secte”. Da, asa este, insa toate aceste erezii si schisme nu aduc nimic nou fata de vechile erezii si schisme. Ele repeta si dezvolta ideile ereticilor din vechime, care au fost cu desavarsire rasturnate si pe deplin doborate de catre cele sapte Sinoade Ecumenice. Ca atare, ne este de ajuns marea intelepciune pe care o avem in invatatura lor.

Iata de ce spunem ca Ortodoxia a fost intarita definitiv la cel de-al saptelea Sinod Ecumenic, si astazi este o zi de mare solemnitate si bucurie, caci este ziua in care Biserica a randuit sa se inalte multumita lui Dumnezeu pentru intemeinicirea Ortodoxiei. Haideti sa ne unim si noi la aceasta lauda, la aceasta rugaciune. Amin.

26 martie 1950

Categoria: Sfantul Luca al Crimeei - Predici la Triod

Cuvinte cheie: Duminicii I din Post, a Ortodoxiei, Duminica Ortodoxiei

Cautare:

Sfantul Luca al Crimeei - Cuvinte in prima Duminica a Postului Mare - Predici la Triod

Vizualizari: 473

Id: 3076

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.
Biblia ortodoxa: www.biblia-ortodoxa.ro - Site de prezentare a bibliei ortodoxe, talcuiri, articole. Ofera Evanghelia si Apostolul zilei.
Biblia audio: www.biblia-audio.ro - Varinta audio partiala a bibliei ortodoxe.
Portal ortodox online: www.crez.ro
Calendar ortodox: calendar-ortodox.crez.ro - Calendar ortodox pentru anul curent generat dinamic cu icoana zilei; poate fi preluat de alte site-uri prin intermediul unui script.
Orthodox portal: www.orthodox.ro - A presentation of the orthodox romanian treasure.