STATUL

STATUL - INDATORIRILE CRESTINULUI FATA DE STAT

226. Care sunt datoriile crestinului fata de stat?

Prin stat se intelege “organizarea politica si juridica a societatii umane pe un teritoriu limitat”.

Rostul statului este ca, prin asezaminte si legi intemeiate pe dreptate, sa ocroteasca viata cinstita, drepturile si libertatile firesti ale tuturor cetatenilor sai, fara nici un fel de deosebire intre ei. De asemenea, sa puna la indemana acestora mijloacele potrivite pentru luminarea, cresterea si rodirea insusirilor cu care i-a inzestrat Dumnezeu si sa asigure apararea fata de dusmanii din afara hotarelor. Asadar, datoria statului este ca sa se ingrijeasca de inflorirea si apararea binelui obstesc si sa dea putinta tuturor cetatenilor de a se folosi, in pace, de bunele infaptuiri ale stradaniei lor.

De aici decurg si anumite datorii ale crestinului fata de stat, numite datorii cetatenesti. Acestea sunt:

1) Patriotismul, adica dragostea si devotamentul fata de patria si poporul din care facem parte.

2) Supunerea si ascultarea fata de ocarmuitorii si legile statului, dupa cuvantul Sfintei Scripturi: “Tot sufletul sa se supuna inaltelor stapaniri, caci nu este stapanire decat de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt randuite. Pentru aceea, cel ce se impotriveste stapanirii se impotriveste randuielii lui Dumnezeu. Iar cei ce se impotrivesc isi vor lua osanda” (Rom. 13, 1-2). Mantuitorul S-a supus chiar judecatii nedrepte a lui Pilat, dand pilda de supunerea datorata autoritatilor statului.

3) Munca constiincioasa pentru sporirea binelui obstesc, prin indeplinirea indatoririlor legate de chemarea in stat a fiecarui cetatean, participarea inteleapta la treburile publice, plata impozitelor etc. Sfantul Apostol Pavel spune: “Dati tuturor cele ce sunteti datori: celui cu darea, dare; celui cu vama, vama; celui cu teama, teama; celui cu cinstea, cinste” (Rom. 13, 7). Insusi Mantuitorul si-a indeplinit datoria de a plati darile (Matei 17, 25-27).

4) Rugaciuni pentru sanatatea ocarmuitorilor (I Tim. 2,1-2), pentru inflorirea tarii si ferirea ei de dusmani.

5) Apararea tarii, chiar cu pretul vietii, in timp de razboi. In legatura cu aceasta datorie este bine sa cunoastem ce invata sfanta noastra Biserica despre pace si despre razboi.

227. Ce invata sfanta noastra Biserica despre pace?

Sfanta noastra Biserica Ortodoxa propovaduieste pacea cu tot zelul si cu toata puterea ei. Ea invata ca Dumnezeul crestinilor este “Dumnezeul pacii” (Rom. 15, 33; 16, 20; I Cor. 14, 33; Filip. 4, 9; I Tes. 5, 23; II Tes. 3, 16; Evr. 13, 20). “Imparatia lui Dumnezeu este… dreptate si pace si bucurie in Duhul Sfant” (Rom. 14, 17). “Pe pamant pace” (Luca 2, 14), este solia pe care ingerii au adus-o oamenilor la Nasterea Mantuitorului.

Domnul nostru Iisus Hristos este “Domn al pacii” (Isaia 9, 5) si El ne porunceste sa traim in pace unii cu altii (Matei 5, 25). “Pace voua” este salutul obisnuit, adresat de Mantuitorul Ucenicilor Sai si prin ei tuturor oamenilor (Luca 24, 36; Ioan 20, 19), salut repetat de atatea ori la Sfanta Liturghie, prin cuvintele: “Pace tuturor”. Pe “facatorii de pace” (Matei 5, 9) Mantuitorul ii fericeste si in testamentul Sau spune: “Pace va las voua, pacea Mea o dau voua” (Ioan 14, 27). Sfintii Apostoli de asemenea indeamna pe crestini sa traiasca in pace cu toti oamenii (Rom. 12, 18), in “pacea lui Dumnezeu, care covarseste orice minte” (Filip. 4, 7), in pacea lui Hristos, care sa stapaneasca in toate inimile (Col. 3, 15).

Sfanta noastra Biserica Ortodoxa, credincioasa invataturii Mantuitorului, n-a incetat niciodata sa indemne - prin puterea cuvantului si a pildei - oamenii si popoarele la statornicirea pacii in lume. Ea face acest lucru fiind deplin incredintata ca pacea este aducatoare de bine si de propasire in lume. Pacea, facand parte din substanta invataturii crestine, constituie unul dintre cele mai importante obiective ale misiunii Bisericii in lume.

228. Pe ce temei aseaza pacea sfanta noastra Biserica?

Sfanta noastra Biserica aseaza pacea pe temeiul dragostei, dupa porunca Mantuitorului: “Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” (Matei 22, 39). Unde salasluieste dragostea, acolo patimile se topesc, vrajmasiile si nedreptatile amutesc, iar viata obsteasca infloreste. Din dragostea crestina rasar si rodesc: fratietatea, egalitatea, libertatea si dreptatea. Asadar, dupa invatatura sfintei noastre Biserici Ortodoxe, starea fireasca dintre oameni si dintre popoare trebuie sa fie de buna intelegere, de ajutorare si de pace. Sfanta noastra Biserica se straduieste prin toate mijloacele pentru asezarea acestei stari in lume.

229. Dar despre razboi ce invata sfanta noastra Biserica?

Despre razboi, sfanta noastra Biserica nu a primit de la Mantuitorul o porunca anumita. Dar din faptul ca intreaga invatatura a Mantuitorului este strabatuta de duhul dragostei si al pacii, intelegem ca razboiul nu este un lucru dorit. El aduce numai pustiire de viata si de munca omeneasca. De aceea, sfanta noastra Biserica n-a propovaduit si n-a pornit nicicand razboaie. Dimpotriva, a lucrat din toate puterile pentru inlaturarea lor. Pe de alta parte, Sfanta Scriptura nu condamna ostasii pentru slujba lor. Mantuitorul vindeca pe sluga sutasului din Capernaum (Matei 8, 13);

Sfantul Apostol Petru boteaza pe sutasul Corneliu (Fapte 10), iar Sfantul Ioan Botezatorul indeamna pe ostasii doritori de pocainta sa nu asupreasca pe nimeni, nici sa invinuiasca pe nimeni, ci sa se multumeasca cu solda lor (Luca 3, 14). Ostasii sunt trebuitori statului pentru apararea vietii si bunurilor cetatenilor, impotriva calcatorilor de dreptate, a rapitorilor de libertate si de bunuri, care ar veni din afara. Desigur, statul este dator sa inlature cu mijloace pasnice neintelegerile dintre alte state si el. Dar cand toate straduintele in privinta aceasta dau gres, atunci statul este dator sa-si ia toate masurile de aparare.

De aceea sfanta noastra Biserica Ortodoxa, care considera razboiul ca ceva rau si ingrozitor, are ingaduinta pentru razboiul de aparare, ca act de legitima aparare. In aceasta situatie, ea se roaga pentru biruinta ostasilor asupra vrajmasilor patriei si pentru odihna sufletelor celor cazuti intru apararea patriei.

230. In ce fel invatatura si vietuirea crestina au ajutat la propasirea societatii omenesti?

Este un lucru recunoscut ca nimeni nu a lucrat in trecut mai mult si mai temeinic la ridicarea vietii omenesti, atat a insilor rat si a obstii, decat crestinismul. Precum aluatul face sa creasca framantatura si-i da gust, tot asa si invatatura crestina a sporit puterile de viata ale oamenilor si le-a dat un rost inalt. El a schimbat cu totul fata lumii vechi, prin prefacerea sufleteasca a oamenilor. Uriasul pas facut inainte prin crestinism se poate lesne vedea punand fata in fata lumea dinainte de venirea Domnului nostru Iisus Hristos cu lumea crestina. Intr-adevar, inainte de venirea Mantuitorului, lumea traia o viata plina de rautate. O buna parte din oameni zaceau in cea mai crunta robie. Prinsii din razboaie, saracii care nu-si puteau plati datoriile sau nu-si puteau duce traiul, cei ce se nasteau in stare de robie, toti acestia alcatuiau gloata celor lipsiti de toate drepturile. Nu aveau dreptul de a se casatori, de a stapani bunuri materiale, fiind socotiti fara vointa proprie. Stapanul, care ii cumpara sau ii mostenea, avea drept de viata si de moarte asupra lor. Soarta sclavilor o impartaseau si femeile si copiii, care erau lasati la bunul plac al sotilor si parintilor, putand fi ucisi de acestia, fara a da socoteala cuiva.

Crestinismul apare la orizontul lumii vechi, imputernicit cu misiunea divina de a propovadui pe Hristos pana la marginile pamantului si de a incorpora pe cei ce vor crede si se vor boteza in comunitatea cea noua a Bisericii. In cadrul acestei noi comunitati, raporturile dintre om si Divinitate, ca si cele dintre om si semenii sai, sunt cu totul altele decat cele din lumea veche. Dumnezeu nu mai este socotit ca un stapan tiran, ci ca un Parinte iubitor, iar oamenii, ca fii ai lui Dumnezeu si frati intre ei. Crestinismul se ridica deasupra tuturor granitelor nationale, ca si deasupra granitelor care separau clasele sociale in sanul aceleiasi natiuni: “Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte barbateasca si parte femeiasca, pentru ca voi toti una sunteti in Hristos Iisns” (Gal. 3, 28). El se straduieste sa introduca in raporturile dintre oameni principiul dragostei care: “Indelung rabda, este binevoitoare… nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste… nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul” (I Cor. 13, 4-5).

Faptele Apostolilor ne-au pastrat imaginea celei dintai comunitati crestine: “Iar inima si sufletul multimii celor ce au crezut erau una; si nici unul nu zicea ca este al sau ceva din averea sa, ci toate le erau de obste” (4, 32). In aceasta comunitate, sclavii erau socotiti si ei “chip si asemanare a lui Dumnezeu” si ca atare frati cu ceilalti, iar femeia si copilul dobandeau drepturi pe care nu le avusesera niciodata in lumea veche. Casatoria a devenit aici o Taina. Sotia era iubita, iar copiii crescuti in frica lui Dumnezeu.

Cultivand in suflete virtuti ca: dragostea, smerenia, blandetea si cumpatarea, crestinismul se straduieste sa smulga din inimi radacinile pacatelor care duc la certuri, la vrajbe si la razboaie. Biserica Ortodoxa, ca pastratoare a invataturii curate a Domnului, s-a ridicat intotdeauna impotriva asupritorilor de oameni si popoare, impotriva tuturor nedreptatilor, impotriva lacomiei, urii, rapirii, nepasarii fata de suferintele si nevoile oamenilor. Ea a invatat si invata pe fiii sai sufletesti sa vada in orice om pe Hristos si sa aiba aceeasi dragoste fata de el, ca fata de Dumnezeu insusi.

Dar odata cu combaterea pacatelor personale, care produc tulburari grave si in sanul colectivitatii, crestinismul a semanat in sufletele credinciosilor semintele tuturor virtutilor menite sa promoveze viata si pacea si le-a cultivat cu toata grija. Ridicarea omului din starea de pacat la starea de sfintenie este trasatura caracteristica a misiunii Bisericii crestine in lume. In Evanghelie, se gasesc in germene toate prefacerile care tind la ocrotirea saracilor, la ajutorarea batranilor si a neputinciosilor. Iubirea crestina a introdus mila in imparatia dreptatii si a schimbat moravurile.

Dovada tuturor acestor imbunatatiri ale vietii prin crestinism o face multimea asezamintelor de binefacere ridicate de Biserica sau de crestini. Astfel sunt: spitalele pentru bolnavi, orfelinatele pentru copiii parasiti sau fara parinti, azilurile pentru batrani si pentru cei cu boli necrutatoare. Iar aceasta ajutorare a omului ce sufera este pornita din dragoste si este facuta cu dragoste si duiosie. Viata, frumusetea, pacea au cunoscut prin crestinism o mare dezvoltare.

In acest sens, Sfantul Atanasie cel Mare spune ca invatatura crestina opreste uciderile, dar atunci cand este vorba de apararea patriei, “a ucide pe vrajmas este si ingaduit si vrednic de lauda”. De asemenea, Sfantul Vasile cel Mare zice ca uciderile de acest fel “nu le-au socotit Parintii nostri intre ucideri; mi se pare ca le dau iertare celor care lupta intru aparare, pentru cumintenie si pentru buna cinstire de Dumnezeu”. De altfel, Biserica nu are menirea de a lua hotarari in chestiuni de razboi, deoarece acestea intra prin definitie in atributele statului.

Categoria: Invatatura de credinta crestina ortodoxa

Cautare:

STATUL

Vizualizari: 1466

Id: 498

Imagine:

Share: