Taina cunoasterii

Vindecarea şi curăţirea organelor cunoaşterii umane sunt realizate prin acţiunea comună a lui Dumnezeu şi a omului – prin harul lui Dumnezeu şi voinţa omului. Pe lungul drum al curăţirii şi vindecării, cunoaşterea însăşi devine mai pură şi mai sănătoasă. În fiecare etapă a dezvoltării sale, cunoaşterea depinde de structura ontologică şi starea etică a organelor sale.

Curăţite şi vindecate prin străduinţa omului întru virtuţile evanghelice, organele cunoaşterii înseşi dobândesc sfinţenie şi puritate. O inimă curată şi o minte curată dau naştere la cunoaşterea pură. Organele cunoaşterii, atunci când sunt curăţite, vindecate şi îndreptate spre Dumnezeu, oferă o cunoaştere pură şi sănătoasă a lui Dumnezeu şi, atunci când sunt îndreptate către creaţie, oferă o cunoaştere pură şi sănătoasă a creaţiei. După învăţăturile Sfântului Isaac Sirul, există două feluri de cunoaştere: cea care precede credinţa şi cea care se naşte din credinţă. Cea dintâi este cunoaşterea naturală şi implică discernământul binelui de rău. Cea de-a doua este cunoaşterea duhovnicească şi reprezintă „simţirea tainelor”, „simţirea a ceea ce este tainic”, „contemplarea nevăzutului”. Există, de asemenea, două feluri de credinţă: cea dintâi vine prin auzire şi este confirmată şi dovedită de cea de-a doua, „credinţa contemplaţiei”, „credinţa care este fondată pe ceea ce a fost văzut”.

Pentru a dobândi cunoaşterea duhovnicească, omul trebuie mai întâi eliberat de cunoaşterea naturală. Aceasta este lucrarea credinţei.

(Sfântul Iustin Popovici, Credința ortodoxă și viața în Hristos, Editura Bunavestire, Galați 2003, p. 63)

Sursa: Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: