Teocratia bizantina in perioada post-iconoclasta » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Teocratia bizantina in perioada post-iconoclasta » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului


Teocratia bizantina in perioada post-iconoclasta

Textul revelator pentru exemplificarea acestui aspect este Epanagoga, sau introducerea la Codul de legi publicat la sfarsitul secolului al IX-lea de catre imparatul Vasile I Macedoneanul, care trebuia sa ramana pana la sfarsitul Imperiului, legea fundamentala pentru relatiile dintre Bisericasi Stat. Epanagoga lua ca exemplu paralela dintre imparat si patriarh "membrii cei mai inalti si indispensabili in Stat", definind in felul urmator obligatiile fiecaruia: "Imparatului ii revine datoria de a salva si garanta forta natiunii printr-o buna guvernare, sa restaureze fortele prin vigilenta si sa capete forte noi prin intelepciune in orientare si fapte. Scopul patriarhului este mai intai, pastrarea puritatii si a credintei poporului, primit in grija de la Dumenezeu ...; acolo unde se poate, el trebuie sa aduca la Ortodoxie si la unitatea Bisericii pe toti ereticii ...; el trebuie sa aduca la adevarata credinta pe necredinciosi, uimindu-i cu splendoarea, gloria si bogatia slujbelor sale ... Imparatul trebuie sa exerseze tot mereu binele: de aceea i se dasi titlul de binefacator ... Scopul Patriarhului este mantuirea credinciosilor incredintati; el trebuie sa traiasca in Hristos si sa-si concentreze toate fortele pentru pace ... Imparatul trebuie sa fie fara greseala in respectarea invataturilor ortodoxe si pioase ... indreptate catre cunostiinta dogmelor cu privire la Sfanta Treime si definitiile despre mantuire prin Intruparea lui Iisus Hristos ... Patriarhul trebuie sa vorbeasca despre adevar si sa apere dogmele fara teama in fata Imparatului ... Singur Patriarhul trebuie sa interpreteze definitiile Sfintilor Parinti sau definitiile Sinoadelor Ecumenice ... In ceea ce-l priveste pe Imparat, el trebuie sa sustina mai intai tot ceea ce este scris in Sfanta Scriptura, apoi dogmele stabilite de cele 7 Sinoade Ecumenice, ca si o parte a legilor romane".

Sunt istorici care au desprins din aceste citate concluzia ca Biserica si Statul erau confundate intr-un singur corp politic si bisericesc, un fapt care practic marca implinirea unui fenomen inceput inca din vremea lui Justinian. Textul justifica in aparenta aceste afirmatii, numai ca acestea se opresc la constatarea fuziunii dintre Bisericasi Stat, in timp ce Epanagoga aducea de asemenea o corectie aspectelor negative ale "simfoniei" iustiniene. In mare parte fuziunea aceasta avusese loc: toti membrii Bisericii erau subiecti ai Imperiului, frontierele Bisericii si ale Imperiului coincideau. Intrebarea care se pune este: cele doua constituiau un singur organism care avea in frunte o dubla autoritate, pe cea a imparatului si pe cea a patriarhului? Nu trebuie uitat faptul ca Epanagoga era o lege civilasi ca ea vorbeste de Stat si nu de Biserica. Statul era crestin, legat in mod organic de Biserica, aceasta legatura realizand diarhia imparatului cu patriarhul. In afara locului ocupat in sanul Bisericii (loc definit prin canoanele bisericesti), patriarhul avea in viitor un loc aparte, paralel cu cel al imparatului in structura de Stat. El era reprezentantul Bisericii in Stat, garantul "Ortodoxiei" imperiului si a fidelitatii crestinismului. De aceea, numai el avea dreptul de a interpreta invatatura Bisericii, iar Statul il insarcina cu apararea credintei ortodoxe in fata persoanei imparatului. Din partea imparatului, Epanagoga nu cerea decat fidelitate fata de Ortodoxie, fata de invatatura cu privire la Hristos si la Sfanta Treime. Trebuie subliniat faptul ca in viziunea bizantina, Biserica si Statul nu sunt legate printr-o formula juridicasi o delimitare a sferelor lor de influenta, ci de ortodoxie, de credinta si invatatura Bisericii, pe care Imperiul a adoptat-o, iar izvorul acestei doctrine, garantul ei, era Biserica si nu imparatul.

In acest context Imperiul nu putea fi indiferent fata de Biserica: misiunea sa si aspectul sacru, se manifestau prin locul ocupat de imparat in Biserica. Simbolul era ritualul incoronarii (chrisma), care incepand cu secolul al IX-lea, poate fi considerat ca expresia liturgica a teocratiei bizantine. Unul din elementele esentiale ale acestui rit era marturisirea de credinta a imparatului si juramantul prin care se angaja in prezervarea credintei si a integritatii acesteia. Din acest moment puterea imperiala inceta a mai fi unicul reflex in lume al puterii divine si pe viitor va trebui sa se supuna adevarului detinut de Biserica. Tot acum (sec. al IX-lea), ritul ungerii devine momentul capital si constitutiv al incoronarii. Acest dar conferit de catre Biserica imparatului, nu insemna asimilarea Bisericii de catre Stat, ci dimpotriva eclezializarea Imperiului. Imparatul isi apleca capul, iar patriarhul, cu propria mana aseza coroana pe capul acestuia rostind cuvintele: "In numele Tatalui, si al Fiului, si al Sf. Duh", la care poporul raspundea: " Sfant, sfant, sfant, Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace". Unii au afirmat ca imparatul ar fi participat in mod activ la Sfanta Liturghie, detinand chiar o functie sacerdotala. Parerea este eronata, deoarece imparatul avea mai degraba o participare limitata la slujbe, fara vreo semnificatie sacramentala. Imparatul conserva dreptul pe care altadata il aveau laicii, anume acela al posibilitatii de a intra in biserica pentru a se ruga. Canonul 69 al Sinodului Trulan sanctiona de altfel acest statut, subliniind caracterul laic al persoanei imparatului.

Deci este clar ca nu putem reduce teocratia bizantina nici la cezaro-papism, care priveste Biserica si Statul, nici la papo-cezarism, care priveste Statul si Biserica (pentru care luptau papii Evului Mediu), chiar daca cele doua tendinte uneori se pot intalni sub forme distorsionate. Daca Imperiul a primit credinta Bisericii si este intr-un fel sanctificat de aceasta credinta, Biserica fara a-si trada independenta ei misticasi sacramentala intra in Imperiu, care se obliga sa o protejeze si veghea la buna ei functionare pe pamant. De asemenea, este adevarat ca Biserica si Imperiul formau un tot "fara amestec sau separare". De aici nu trebuie sa ajungem la o confuzie de notiuni, ci la o consecinta a exigentei Bisericii, care se vedea ca pe o "icoana a lui Hristos" pentru lume, dar care refuza puterea terestrasi nu se implica in organizarea vietii umane.

In privinta Imperiului acesta a fost o buna perioada de timp influentat de teocratia pagana. Pana in secolul al VIII-lea formele vechiului cult imperial predominau in scenele care-l reprezentau pe Imparat. In reprezentarile pagane vedem pe acelasi imparat cuceritor si suveran, cu puteri nelimitate si personificand victoria, cu mentiunea ca dupa Constantin cel Mare, simbolurile pagane ale victoriei sunt inlocuite de cele crestine. Imperiul era invingator sub semnul Sfintei Cruci: "prin acest semn vei invinge". Motivele "triumfale" sunt accentuate de simbolismul oficial al imparatilor iconoclasti. Odata cu triumful Ortodoxiei observam insa o schimbare brusca, o adevarata ruptura: "majoritatea covarsitoare a imaginilor imperiale din aceasta perioada - scria André Grabar - apartin genului "Imparatul in fata lui Hristos", tema rar tratata in epocile anterioare, indeosebi in perioada preiconoclasta. Asistam acum la o schimbare de orientare a acestui gen de arta, care a fost pana acum triumfala, iar pe viitor isi va propune sa cinsteasca pietatea imparatilor si nu victoriile lor. Nu se mai punea problema reprezentarii suveranului absolut, ci a icoanei teocratiei bizantine.

Astfel, triumful Ortodoxiei nu a fost numai o simpla intoarcere la formula lui Justinian, ci si o profunda transformare a acesteia. Imperiul era si ramanea sacru, numai ca inainte la baza acestui caracter statea vechea conceptie a Statului absolut, reprezentare terestra a ordinii divine, iar acum era constiinta pe care o avea Imperiul de a fi "slujitorul lui Hristos". Acest ideal al Statului se exprima printr-un ansamblu de sarbatori si motive "imperiale" care subzistasi astazi: Scoaterea Sfintei Cruci, Inaltarea Sfintei Cruci, cand Sfanta Cruce era purtata in procesiune in Palatul Imperial; sau in rugaciunea: "Mantuieste poporul tau si binecuvinteaza mostenirea Ta ....". Armata devine pe viitor o

"oaste prietena cu Hristos", o armata "care apara Casa lui Hristos", adica sprijinul terestru al Bisericii; in ceea ce priveste ritualul de la Curte, el tinde in intregime sa exprime misiunea crestina a Imperiului. Hristos este Pantocrator, Stapan al Universului si Domn, iar in fata Lui se inchina cu mainile ridicate si capul inclinat, imparatul Bizantului. Aceasta este noua imagine a Imperiului. Toate aceste idei se reflectau profund in mentalitati si in viata cotidiana, in atmosfera autentic ecleziala pe care o respira societatea bizantina. Chiar daca unele vicii, unele nedreptati erau disimulate de unele aparente, in care istoricul modern vede mai degraba ipocrizie, nu trebuie uitat ca aceasta frumusete si lumina exista la Bizant intr-o perioada in care din punct de vedere politic si social lumea era la inceputurile descoperirii fortei Evangheliei. Idei ca cele legate de milostenie, de dragoste, de saracie, erau tratate frecvent de cronicile bizantine, crimele sau alte fapte extreme, fiind adesea ignorate. Se poate vorbi de un veritabil umanism bizantin, strans legat de sentimentul prezentei permanente a lui Hristos in lume, atat ca Rege, cat si ca Salvator, Stapan sau Judecator.

Dupa victoria asupra iconoclasmului Biserica a dobandit o pozitie intarita in raport cu Statul, vocea ei impunandu-se cu mai multa autoritate decat inainte. Unii patriarhi (de exemplu Fotie) au fost oameni de Stat a caror actiune nu se va limta numai la domeniul ecleziastic, ci vor lua parte in mod activ si la luarea marilor decizii politice. Nu trebuie uitate nici momentele de slabiciune ale Bisericii, momente care au fost consemnate chiar imediat dupa 843. Este vorba de conflictul dintre patriarhii Fotie si Ignatie care intr-o buna masura pot servi ca exemplu pentru crizele ulterioare.

Fiecare din ei a urcat pe scaunul patriarhal de doua ori, dar au fost indepartati tot de doua ori printrun simplu ordin al imparatului. Si unul si celalalt a rezistat in felul lui, facand dovada unei fermitati pasive fata de arbitrariul imperial, si unul si altul s-a aratat curajos. Nu trebuie uitat nici curajul altor ierarhi, care in diferite situatii au avut forta de a prefera exilul capitularii. Cu toate acestea, au fost destule situatii in care Biserica a acceptat prea usor amestectul Statului, considerat a fi un lucru normal. In astfel de situatii nimeni nu s-a ridicat pentru apararea principiului libertatii. Tragedia Bisericii bizantine a fost se pare tocmai faptul ca era prea legata de Imperiu, nu administrativ ci psihologic. Imperiul devine pentru ea o valoare supremasi absoluta, o valoare indiscutabila, intangibilasi evidenta. Ierarhia bizantina devenise practic incapabila sa iasa din categoriile Imperiului sacru, de a-l judeca in lumina libertatii creatoare a Evangheliei. Totul era sacru si totul se putea justifica prin acest caracter. Ochii trebuiau inchisi atunci cand se comiteau greseli sau ceva rau, care nu erau decat o consecinta a "slabiciunilor umane". Maximalismul teoretic conducea catre un minimalism practic. Aceasta etatizare interioarasi psihologica, nu numai exterioara a Bisericii, a fost insotita de o polarizare a constiintei sale, manifestata prin doua tendinte in teologia si experienta religioasa.

Criza iconoclasta a marcat practic sfarsitul perioadei Sinoadelor Ecumenice, epoca de intensa creativitate a gandirii ecleziale. Dorinta fixarii Ortodoxiei intr-o formula precisasi defintiva, era legata de schimbarile produse acum in relatia dintre Bisericasi Stat. Chiar daca in controversele teologice din secolele IV-V interventia Statului a fost evidenta, aceasta nu inseamna ca dezvoltarea teologiei in interiorul Bisericii, a fost rezultatul initiativei Statului. Totusi, Statul a incercat sa obtina un anumit profit din aceste dezbateri. Inca de la inceput identificam in aceste controverse o dimensiune politica: ele aruncau in joc un principiu, acela al umanitatii religioase ca o conditie a pacii in Stat. Febra controverselor si a ereziilor care cuprindea corpul Bisericii, se raspandea si asupra Statului. De aceea, guvernul era interesat in reducerea oricaror divergente de opinie, pentru a prezerva integritatea unui Imperiu multinational, orice efervescenta religioasa riscand sa declanseze pasiuni politice si separatisme. In acest sens, victoria asupra iconoclasmului a marcat un punct de rascruce. Daca inainte imparatii aveau ca principala grija gasirea unui minim confesional acceptat de toate compozantele Imperiului, necesitatea unui astfel de deziderat nu mai exista acum: unitatea religioasa fusese realizata cu pretul unor secesiuni a tuturor dizidentilor si a unei micsorari a Imperiului. Puterea de Stat era definitiv ortodoxa. In plus, imparatul avea constiinta investirii sale de catre Dumnezeu, misiune care avea ca principal scop prezervarea Ortodoxiei. Acum consensul era realizat, deoarece intreaga populatie dizidenta se regasea in afara frontierelor Imperiului.

Aceasta noua situatie atragea dupa sine o politica noua. Experienta amara a trecutului demonstrase ca orice divergenta religioasa ameninta stabilitatea Imperiului. Pe viitor, preocuparea de capatai a imparatilor va fi evitarea tulburarilor religioase si conservarea unui status quo in materie de religie. Iconoclasmul demonstrase inca odata pericolul transformarii pasiunilor religioase in diviziuni politice. Aceasta experienta a fost decisiva. Biserica care aspirase intotdeauna la unanimitate doctrinala a acceptat cu bucurie politica conservatoare a Statului.

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.
Biblia ortodoxa: www.biblia-ortodoxa.ro - Site de prezentare a bibliei ortodoxe, talcuiri, articole. Ofera Evanghelia si Apostolul zilei.
Biblia audio: www.biblia-audio.ro - Varinta audio partiala a bibliei ortodoxe.
Portal ortodox online: www.crez.ro
Calendar ortodox: calendar-ortodox.crez.ro - Calendar ortodox pentru anul curent generat dinamic cu icoana zilei; poate fi preluat de alte site-uri prin intermediul unui script.
Orthodox portal: www.orthodox.ro - A presentation of the orthodox romanian treasure.