www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Trebuie sa semanam, ca sa dea Dumnezeu

Trebuie sa semanam, ca sa dea Dumnezeu

- Gheronda, în fiecare zi spun: „De mâine voi lua aminte, mă voi îndrepta”, dar apoi cad iarăşi în aceleaşi greşeli.

- Să-L pui pe Dumnezeu înainte. Să spui: „Cu puterea lui Dumnezeu voi încerca să mă îndrept”, ca să te ajute Dumnezeu. Faptul că vrei să te îndrepţi înseamnă că accepţi ajutorul. Ceri aşadar de la Dumnezeu să te ajute, iar El îşi aruncă privirea asupra ta. Adaugi şi de la tine puţină strădanie şi înaintezi. Cine, când vede un copilaş care încearcă să rostogolească un pietroi cu mânuţele, nu va alerga ca să-l ajute, pentru a nu-l vedea chinuindu-se? La fel face şi Dumnezeu, când vede puţina ta strădanie, te va ajuta să biruieşti.

Unii, deşi nu depun nici un efort pentru a se îndrepta, spun: „Hristoase al meu, am aceste patimi! Tu poţi să mă izbăveşti. Aşadar, izbăveşte-mă!”. Ei, cum să ajute atunci Dumnezeu? Pentru ca să ajute Dumnezeu, omul trebuie să se străduiască pe cât îi stă în putinţă. Adică sunt lucruri pe care trebuie să le facă omul însuşi, ca să ajute apoi Dumnezeu. În nici un caz nu poate fi ajutat, dacă el însuşi nu vrea să se ajute pe sine.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Ed. Evanghelismos, București, 2007, p. 30)

Categoria: Articole

Cautare:

Trebuie sa semanam, ca sa dea Dumnezeu

Vizualizari: 597

Id: 24075

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.