www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Trupul si Sangele Mantuitorului, darurile cele mai scumpe ale omenirii

Trupul si Sangele Mantuitorului, darurile cele mai scumpe ale omenirii

Şi despre Tainele Mântuitorului noi spunem că sunt dumnezeieşti. Nu se poate să nu fie dumnezeieşti dacă ţin de Dumnezeu. E tot ce are omenirea mai scump, tot ce are omenirea mai înalt, Trupul şi Sângele Mântuitorului cu care noi ne împărtăşim de multe ori, aşa, învârtoşaţi cum suntem şi nu înţelegem mare lucru, ca şi când s-ar întâmpla ceva obişnuit. De ce? Pentru că nu noi Îl descoperim pe Domnul Hristos, ci Domnul Hristos ni se descoperă nouă. Şi în măsura în care ni se descoperă Îl cunoaştem şi Îl preţuim, apreciem acest dar, avem această valoare, şi dacă nu ni se descoperă El degeaba căutăm noi să Îl cunoaştem din Împărtăşire sau gândindu-ne la Trupul şi Sângele Lui, nu putem, numai Tatăl Cel din Ceruri, numai Duhul Sfânt, numai Domnul Hristos Însuşi ne poate descoperi acest lucru, aşa cum a descoperit de fapt şi adevărurile care le credem şi pe care le-am primit ca lucrătoare în sufletul nostru.

(Părintele Teofil Părăian, Gânduri bune pentru gânduri bune, Editura Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1997, p. 124)

Categoria: Articole

Cautare:

Trupul si Sangele Mantuitorului, darurile cele mai scumpe ale omenirii

Vizualizari: 589

Id: 13186

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.