www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Umblati in dragostea blandetii, in cuvantul adevarului, in puterea lui Dumnezeu

Umblati in dragostea blandetii, in cuvantul adevarului, in puterea lui Dumnezeu

Să ne apropiem strigând Celui ce ne-a făcut din lut: „Întoarce-te, Doamne, din cer, şi milostiveşte-te spre noi, că noi suntem lut şi Tu eşti Cel ce ne-ai plăsmuit pe noi". Luaţi jugul bunătăţii, purtaţi povara cea uşoară, cea liniştitoare şi plină de blândeţea şi odihna sufletelor. Căci este oglinda curată a slavei Atotţiitorului, Care ne preschimbă pe noi în chip al nestricăciunii în duhul nestricăcios. Dar se spune că cei cuvioşi, care au păzit cu sfinţenie pravila sfântă, se vor sfinţi. Dar cine este cuvios? Potrivit celor scrise, cel ce seamănă în Duhul, din Duhul va secera viață veşnică. Aşadar, aflând ici şi colo odrăslită pocăinţa cu iubire de osteneală, nu vă robiţi meselor, nu vă lăsaţi stăpâniţi de mânie, nu râvniţi pofte vătămătoare. Umblaţi în dragostea blândeţii, în cuvântul adevărului, în puterea lui Dumnezeu, urmând celor smeriţi şi urechea astupându-v-o de la neascultare, ţineţi-vă departe de orice cuvânt al împotrivirii şi, supunându-vă unor mai dese înfrânări ascetice, puneţi căpăstru trupului! Fiindcă „nu este drept ca noi, lăsând cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese". Pentru aceea, iubiţilor, cercând cele spuse, urmăriţi pururea pocăinţa, prin care desăvârşiţi fiind, veţi ajunge la Tronul Vieţii. „Lipitu-s-a sufletul meu de Tine şi pe mine m-a sprijinit dreapta Ta", trimiţând cântări de mulţumire lui Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia fie slava şi puterea în vecii vecilor. Amin.

(Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele MinunatCuvinte ascetice, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 92)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Umblati in dragostea blandetii, in cuvantul adevarului, in puterea lui Dumnezeu

Vizualizari: 635

Id: 12829

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.