Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Alipie Stalpnicul

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Alipie Stalpnicul

Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Alipie Stîlpnicul
(26 noiembrie)

Cuviosul Alipie Stalpnicul


    Alipie, sluga lui Hristos, îşi avea patria în cetatea Adrianopole, ce este în părţile Paflagoniei. Domnul l-a ales chiar din pîntecele maicii sale, fiindcă maică-sa cînd era îngreuiată cu dînsul şi aproape de naştere, a văzut într-o noapte o vedenie ca aceasta. I se părea că ţine în mîinile sale un miel foarte frumos care avea în coarnele sale două făclii aprinse şi ardea luminat. Iar cînd avea să se nască pruncul, o mare lumină dumnezeiască a umplut casa. Acesta era semnul luminării faptelor lui celor bune, căci avea să fie lumina lumii.

    După naştere, adormind maică-sa, iarăşi a văzut o vedenie în acest chip: I se părea că vede tot poporul acelei cetăţi adunîndu-se în casa ei şi cu psalmi şi cu cîntări a înconjurat pe pruncul care se născuse. Aceste vedenii le avea maica sa puse în inima sa şi zicea: "Ce are să fie copilul acesta?"

    Nu după multă vreme murind bărbatul ei, petrecea în văduvie, în post şi rugăciuni, nevrînd să se mai mărite după al doilea bărbat. Ci vieţuia lui Hristos în curăţie, dîndu-se pe sine şi pe fiul său în a Lui purtare de grijă, căci El este părinte al orfanilor şi al văduvelor. Deci, înţărcînd pe copil, l-a adus în biserică şi l-a dat pe el Sfîntului Teodor, episcopul acelei cetăţi, care, cunoscînd cu duhul darul lui Dumnezeu ce era în copil, l-a iubit pe el foarte mult şi l-a învăţat dumnezeiasca Scriptură.

    Venind în vîrstă şi sporind cu înţelepciunea mai mult decît alţii, s-a făcut iubit lui Dumnezeu şi oamenilor, pentru obiceiul său cel bun şi pentru faptele lui cele bune şi mari. Căci Alipie era plin de frica lui Dumnezeu, de smerenie şi de blîndeţe. În vîrsta tinereţelor sale arăta înţelepciunea cărunteţelor şi avea viaţa neprihănită. Drept aceea a fost pus econom al bisericii, apoi hirotonit diacon şi slujea lui Dumnezeu cu credinţă şi evlavie.

    După cîtăva vreme i-a venit dorinţă ca să vieţuiască deosebit în singurătate, ca fiind în linişte, mai cu osîrdie să slujească lui Dumnezeu şi să se îndulcească de neîncetate gîndiri către El. Deci, a descoperit această dorinţă a inimii sale fericitei sale maici, care, asemănîndu-se proorociţei Ana, nu se depărta de la biserică slujind ziua şi noaptea cu post şi cu rugăciune. Apoi şi-a împărţit toată averea la săraci şi s-a făcut mireasa lui Hristos, fiind diaconiţă.

    Acestei plăcute de Dumnezeu i-a spus gîndul său Sfîntul Alipie, zicînd: "Voiesc să mă duc în părţile Răsăritului, căci aud că mulţi sfinţi vieţuiesc acolo prin pustie, în linişte. Deci, mă voi sălăşlui împreună cu dînşii şi, uitîndu-mă la viaţa lor cea plăcută, voi urma cu ajutorul lui Dumnezeu faptelor lor celor bune. Iar tu maica mea, roagă-te pentru mine ca să-mi îndrepteze Domnul calea după voia Sa cea sfîntă şi ca să-I fie plăcută Lui viaţa mea".

    Iar ea, nesupărîndu-se de despărţirea fiului, şi-a ridicat mîinile în sus şi s-a rugat lui Dumnezeu cu sîrguinţă pentru dînsul. După aceea, binecuvîntîndu-l, l-a slobozit cu pace şi a ieşit fericitul din cetatea Adrianopoli, neştiind nimeni, fără numai maica sa. Şi alerga ca şi cerbul spre izvoarele apelor, avîndu-şi inima aprinsă cu dorinţă dumnezeiască. Apoi înştiinţîndu-se episcopul de plecarea lui, s-a supărat foarte şi toţi clericii şi mirenii se mîhniseră că s-au lipsit de un convieţuitor bun ca acela, care cu chipul faptelor bune şi cu viaţa se asemăna îngerilor. Căci împodobea Biserica lui Dumnezeu şi mult folos aducea credincioşilor, deşteptîndu-i pe ei către nevoinţă.

    Deci îndată a trimis episcopul pretutindeni să caute pe fericitul Alipie, şi după multe zile aflîndu-l în Evhaita, în ziua praznicului Sfîntului Mucenic Teodor, abia l-a putut întoarce iarăşi în patria sa, pe de o parte cu rugăminte, iar pe de alta cu îngrozire, Dumnezeu mai înainte văzînd cele bune, ca să nu se lipsească ţara Paflagoniei de un luminător ca acela, prin care mulţi se povăţuiau să se întoarcă de la întunericul păcatelor, la lumina vieţii celei cu plăcere de Dumnezeu.

    Întorcîndu-se fericitul întru ale sale, se mîhnea foarte tare căci i s-a împiedicat nevoinţa şi i s-a tăiat dorinţa lui. Ci Dumnezeul a toată mîngîierea, l-a mîngîiat prin oarecare arătare dumnezeiască. Căci a văzut fericitul în vedenie un bărbat prea minunat, iar mai bine zis, pe îngerul lui Dumnezeu, zicînd către dînsul: "Nu te supăra, Alipie, pentru că te-ai întors din calea cea dorită de tine; să ştii bine că acolo este loc sfînt, unde, iubind omul pe Dumnezeu îşi alege a vieţui cu bună credinţă şi cu plăcere de Dumnezeu".

    Cu acest fel de vedenie mîngîindu-se Alipie, a încetat de a se mai mîhni şi petrecea după aceea în viaţa călugărească, nevoindu-se cu dinadinsul şi slujind lui Dumnezeu. Dar avea dorinţă neschimbată de a vieţui deosebit la un loc. Drept aceea, de multe ori ieşind din chilia sa, înconjura munţii cei dimprejur, cîmpiile şi pădurile, căutînd un loc ca acela în care i-ar fi cu înlesnire a petrece în gîndire la Dumnezeu.

    Deci, mergînd într-un munte ce era de cetate la partea de miazăzi şi, văzînd acolo un loc înalt şi frumos, liber de toată tulburarea, i-a plăcut şi, aducînd unelte de săpat, a făcut o fîntînă pentru apă şi nu atît cu sapa pe cît cu buzele rugîndu-se cu dinadinsul către Dumnezeu, a scos apă din pămînt sus în munte.

    Apoi, mergînd la episcop, l-a rugat să-i dea voie să vieţuiască acolo şi să zidească o biserică. Iar episcopul, deşi nu l-a oprit de la dorirea lui, însă trimiţînd pe ascuns, a astupat izvorul cu pietre mari şi l-a umplut cu pămînt, căci nu voia să locuiască fericitul în acel munte, pentru că muntele era înalt şi cu greu de suit celor ce voiau să vină la dînsul şi foarte departe de cetate; ci voia să vieţuiască mai aproape, la un loc mai lesnicios. Iar fericitul Alipie, văzînd izvorul astupat, a lăsat muntele acela şi, umblînd împrejurul cetăţii, îşi căuta alt loc.

    Era înaintea cetăţii aceleia o pustie în care se aflau de demult o mulţime de morminte elineşti în care vieţuiau şi duhuri necurate. Pentru aceasta era tuturor înfricoşat locul acela şi nimeni nu putea să treacă pe acolo pentru îngrozirile cele drăceşti. Iar fericitul Alipie, văzînd că toţi oamenii fug de pustia aceea, s-a sălăşluit acolo într-un mormînt elinesc şi era deasupra un stîlp de piatră, iar deasupra un idol.

    Sfărîmînd cuviosul idolul ca pe un vas de lut, a pus în locul lui cinstita Cruce şi aşa, netemîndu-se de înfricoşările şi năpădirile diavolilor, a început a vieţui aolo, izgonind cu arma Crucii şi cu săgeţile rugăciunilor sale, cetele diavoleşti. Apoi dormind, a văzut în vedenie doi bărbaţi cinstiţi, cu veşminte preoţeşti îmbrăcaţi, care au zis către dînsul: "Pînă cînd ne-ai lăsat să te aşteptăm pe tine aici, o, omule al lui Dumnezeu? Apoi de eşti tu Alipie cel mai înainte rînduit de Dumnezeu ca să sfinţeşti locul acesta şi să înmulţeşti peste dînsul binecuvîntarea Lui, fără de zăbavă fă ceea ce se cade ţie a face".

    Deşteptîndu-se cuviosul din somn, se mira de cuvintele bărbaţilor care se arătaseră şi nu pricepea cine sînt bărbaţii aceia şi ce are de făcut în locul acela, ca să poată înmulţi peste dînsul binecuvîntarea lui Dumnezeu. După aceasta Teodor, episcopul lui, avea trebuinţă să meargă la împărat şi era de nevoie ca Sfîntul Alipie, ca un cleric bisericesc ce era, să călătorească împreună cu episcopul său. Deci, a pornit cu dînsul, făcînd voia arhiereului său şi l-a petrecut pînă la Calcedon.

    Iar cînd era să intre episcopul în corabie, ca să meargă pe apă către Constantinopol, Alipie a intrat într-o biserică ce era acolo aproape de mare şi, rugîndu-se într-însa, a şezut jos şi a adormit puţin. Şi iată că i s-a arătat în vedenie o fecioară preafrumoasă, strălucind ca soarele şi zicîndu-i: "Scoală degrabă Alipie!". Iar el, mirîndu-se de frumuseţea ei, a întrebat-o: "Cine eşti tu, doamna mea? Şi pentru ce-mi porunceşti a mă scula degrabă?" Dar ea a zis către dînsul: "Eu sînt muceniţa Eufimia, roaba lui Hristos. Deci, scoală-te şi dacă voieşti să mergi în patria ta, voi merge şi eu împreună cu tine şi, vrînd Dumnezeu, voi fi ţie împreună călătoare şi ajutătoare".

    Acestea zicînd sfînta, Alipie s-a deşteptat şi n-a văzut pe nimeni înaintea sa, decît numai a aflat inima sa plină de bucurie duhovnicească şi a cunoscut că voieşte Dumnezeu să se întoarcă la linişte. Deci, lăsînd pe episcop, s-a întors în patria sa, avînd împreună călători cu dînsul în chip nevăzut, ajutorul şi rugăciunile Sfintei Marei Muceniţe Eufimia, a cărei minunată vedere şi vorba cea dulce avîndu-le în mintea sa, se veselea cu duhul.

    Venind către Adrianopol, la locul său de linişte, s-a gîndit să zidească o biserică în numele Sfintei Eufimia. Dar, neavînd avere pentru acest lucru - căci n-a cîştigat nici aur, nici argint, nici aramă, ci era sărac cu trupul şi cu duhul, urmînd Domnului Celui ce a sărăcit pentru noi -, a rugat pe nişte cetăţeni cunoscuţi ai săi şi vecini ca să-l ajute. Iar aceia, înţelegînd dorinţa lui, i-au dat cu bunăvoinţă toate cele de trebuinţă. Şi degrab, sfinţind locul în mijlocul mormintelor elineşti, a săpat temelie, ca să zidească biserica Sfintei Muceniţe Eufimia.

    Fiind săpată temelia, i s-au arătat iarăşi acei doi bărbaţi, mai sus pomeniţi, în veşminte preoţeşti, dintre care unul ţinea în mînă o cădelniţă şi cădea temelia, însemnînd în ce chip va fi biserica; iar celălalt cînta "Osana" împrejurul locului aceluia. Dar cine erau bărbaţii aceia, nicidecum nu se ştie, ci după cîtăva vreme s-au aflat acolo nişte moaşte nestricate şi cu bună mireazmă, ale unor bărbaţi care erau în chipul cum i-a văzut în două rînduri Cuviosul Alipie în vedenie. Şi au fost puse acele sfinte moaşte în aceeaşi biserică, după porunca sfîntului.

    Mai înainte de sfinţirea bisericii, văzînd cetele cele diavoleşti că prin sîrguinţa Sfîntului Alipie, în locul unde era locaşul lor se va face sălăşluire a sfinţilor, şi unde erau nălucirile şi înfricoşările lor, acolo va începe să fie darul lui Dumnezeu, s-au pornit asupra chiliei sfîntului şi asupra bisericii celei din nou zidită, cu mare strigare şi zgomot, vrînd ca să răstoarne biserica din temelie şi pe sfîntul bărbat înfricoşîndu-l să-l izgonească de acolo.

    Deci strigau cu felurite glasuri şi se iuţeau ca nişte războinici mînioşi sau ca nişte fiare întărîtate. Dar ostaşul lui Hristos îndată a stat la rugăciune şi cu aceea într-armîndu-se, ca şi cu o armă nebiruită, a biruit puterea cea diavolească şi a fugit cu ruşine şi ca nişte praf spulberat de vînt.

    Fiind sfinţită biserica, au început a veni oameni din cetate, spre lauda lui Dumnezeu, ca să audă învăţăturile sfîntului cele folositoare. După aceasta, într-armîndu-se cuviosul mai tare asupra vrăjmaşilor celor nevăzuţi, s-a suit pe un stîlp, asemănîndu-se Sfîntului Simeon stîlpnicul cel dintîi. Şi a stat pe dînsul ca de strajă, luînd seama de departe la cetele diavoleşti, care năvăleau asupră-i, luptîndu-se cu dînsele cu bărbăţie ziua şi noaptea. Iar aceia, deşi erau biruiţi de dînsul totdeauna, însă iarăşi se ispiteau fără de ruşine a năvăli asupra lui.

    Într-o noapte au început duhurile cele înrăutăţite a năvăli cu pietre asupra sfîntului şi a-l răni tare. Iar sfîntul, răbdînd loviturile pietrelor, zicea către diavoli: "Ce aveţi cu mine, o, pierzătorilor şi urîtorilor de oameni diavoli? Pentru ce vă tulburaţi în deşert şi cu toată răutatea vă sculaţi asupra robului lui Dumnezeu? Vedeţi pietrele pe care le aruncaţi asupra mea, acestea vor mărturisi răutatea şi îndrăzneala voastră cea fără de ruşine înaintea Hristosului meu, în ziua venirii Lui celei de a doua. Şi să ştiţi că eu nu iau în seamă aruncarea voastră cu pietre asupra mea, ci o socotesc ca o jucărie copilărească. Iată, am să arunc jos aceste scînduri mici, care sînt acoperămînt deasupra capului meu, ca mai cu înlesnire să primesc de la voi lovirile cu pietre şi să rabd pentru Domnul meu acestea, cum a răbdat şi Sfîntul Ştefan, întîiul mucenic, pe care l-aţi ucis voi prin mîinile iudeilor; căci împreună cu acei jidovi veţi moşteni focul gheenei".

    Iar ei, auzind cuvintele acestea şi cunoscînd că este gata pătimitorul cel nebiruit, ca toate să le rabde pentru Dumnezeu, au fugit cu totul din locul acela.

    Auzind acestea unii dintre oamenii care treceau pe acolo în noaptea aceea şi care au întîmpinat pe diavoli fugind din locul acela suspinînd şi strigînd cu tînguire: "Alipie ne-a izgonit din locaşul nostru! Deci, unde ne vom duce, neavînd loc nicăieri?" Iar Cuviosul Alipie, aruncînd acel acoperămînt de pe stîlp, ce era deasupra capului său, stătea acolo avînd acoperămînt cerul şi răbdînd cu vitejie toate schimbările vremii şi ale văzduhului: iarna, zăduful, ploile, grindina, zăpada, gerul şi gheaţa.

    Astfel s-a făcut singur de voia sa mucenic, nu numai un an, ci cincizeci şi trei de ani a pătimit pe acel stîlp, stînd ca şi cum ar fi fost pironit pe Cruce. Şi se aduna la dînsul mulţime de popor, bărbaţi şi femei, bătrîni şi tineri, ca să asculte de la dînsul cuvinte folositoare şi să se tămăduiască de neputinţele cele sufleteşti şi trupeşti; iar alţii voiau să vieţuiască lîngă dînsul. Pentru aceea a poruncit sfîntul să zidească două mînăstiri lîngă stîlpul lui, una pentru bărbaţi şi alta pentru femei, de o parte şi de cealaltă a stîlpului. Iar el, în mijloc pe stîlp, stînd ca o făclie în sfeşnic, lumina amîndouă mînăstirile cu învăţătura sa şi cu chipul vieţii sale îngereşti.

    Apoi cu rugăciunile sale le apăra şi le dădea legile şi rînduielile vieţii călugăreşti, ca să se păzească cu dinadinsul de meşteşugirile diavoleşti. Dar mai ales femeilor le poruncea să nu fie văzute niciodată de ochi bărbăteşti. Şi vieţuia în mînăstirea de fecioare şi maica fericitului Alipie împreună cu fiica sa Maria, sora lui, şi cu altele din femeile cele de bun neam ale acelei cetăţi, între care erau două, Eufimia şi Euvula, care, lăsîndu-şi averile lor, copii, rudenii, prieteni şi toată lumea aceasta deşartă şi plăcerile, s-au îmbrăcat în chipul îngeresc şi chiar îngerilor s-au asemănat cu viaţa lor.

    Iar maica cuviosului, fiind cu rînduiala diaconiţă, deşi vieţuia călugăreşte în mijlocul călugăriţelor, însă nu voia să se îmbrace în chipul lor, zicînd că tot aceeaşi este a fi diaconiţă ori călugăriţă. Şi o ruga adeseori cuviosul să se îmbrace în chipul călugăresc, dar ea nu-l asculta pînă cînd, fiind certată printr-o vedenie, a rugat pe fiul său să o îmbrace în chipul acela. Căci a văzut odată în vedenie nişte palate foarte frumoase şi auzea într-însele un glas preadulce al celor ce cîntau şi slăveau pe Dumnezeu.

    Apoi, voind să intre şi ea acolo, un bărbat cinstit şi purtător de lumină care străjuia intrarea acelor palate, a oprit-o, zicînd: "Nu vei intra, pentru că aici dănţuiesc roabele Domnului care I-au slujit în chip călugăresc, iar tu nu ai îmbrăcăminte asemenea lor. Deci nu poţi intra aici şi nici să te împărtăşeşti de veselia lor". Aceste cuvinte auzindu-le maica sfîntului, s-a ruşinat foarte şi deşteptîndu-se din somn, l-a rugat cu dinadinsul ca s-o îmbrace în chipul călugăresc.

    Fiind îmbrăcată în chipul călugăresc, a început îndoit a se nevoi, adăugînd osteneli peste osteneli, apoi nevoindu-se mulţi ani în viaţa călugărească, bine a plăcut lui Dumnezeu şi s-a mutat către El. Iar fiul ei, Cuviosul Părintele nostru Alipie, atît de plăcut s-a făcut lui Dumnezeu, încît chiar în viaţa sa era luminat cu lumina cerească. Căci de multe ori se arăta peste capul lui un stîlp prea luminat ca de foc şi tot locul acela îl lumina. Şi aceasta se făcea uneori ziua, iar alteori noaptea, cînd erau tunete şi fulgere. Atunci acea lumină cerească se arăta peste sfîntul, mai sus de stîlpul acela.

    Aceasta mulţi s-au învrednicit a o vedea adesea, dintre cei bine credincioşi şi care vieţuiau cu sfinţenie. Iar unii, cărora li se întîmpla de vedeau de departe acea minune, li se părea că arde stîlpul sfîntului cu foc nematerialnic; iar cei vrednici priveau luminat la acea lumină de negrăită slavă cerească. Căci aşa preamărea Dumnezeu pe plăcutul Său.

    Multe minuni a făcut sfîntul, cu darul lui Hristos. Pe cei bolnavi a tămăduit, pe diavoli din oameni a izgonit şi cele ce erau să fie a proorocit. Iar mai înainte de sfîrşitul lui, cu paisprezece ani, au fost lovite cu nişte răni cumplite picioarele lui, încît nu era cu putinţă a sta pe picioarele sale; ci aşa a zăcut pe o parte pînă la moartea sa. Şi cînd voiau ucenicii lui să-l întoarcă vreodată şi pe partea cealaltă, el nicidecum nu-i lăsa, ci răbda ca alt Iov, mulţumind lui Dumnezeu, către Care s-a şi mutat cu bucurie. Iar după mutarea lui, multe tămăduiri dădeau sfintele lui moaşte, spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel preamărit, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt în veci. Amin.


Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna noiembrie

Cuvinte cheie: Cuviosul Alipie Stalpnicul

Cautare:

Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Alipie Stalpnicul

Vizualizari: 299

Id: 1981

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.
Biblia ortodoxa: www.biblia-ortodoxa.ro - Site de prezentare a bibliei ortodoxe, talcuiri, articole. Ofera Evanghelia si Apostolul zilei.
Biblia audio: www.biblia-audio.ro - Varinta audio partiala a bibliei ortodoxe.
Portal ortodox online: www.crez.ro
Calendar ortodox: calendar-ortodox.crez.ro - Calendar ortodox pentru anul curent generat dinamic cu icoana zilei; poate fi preluat de alte site-uri prin intermediul unui script.
Orthodox portal: www.orthodox.ro - A presentation of the orthodox romanian treasure.