Viata Sfantului Mucenic Iustin Filosoful

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Viata Sfantului Mucenic Iustin Filosoful

SFANTUL MUCENIC IUSTIN FILOSOFUL
(1 IUNIE)

Sfantul Mucenic Iustin Filosoful


    Sfântul Iustin Filosoful, mucenicul lui Hristos, s-a nascut în partile Siriei Palestinei, la hotarele Samariei, în cetatea care la început se numea Sihem, iar mai pe urma s-a numit Neapolis Flavie. El a avut un tata de neam bun si slavit, dar elin cu credinta; si chiar Iustin era în aceeasi ratacire a închinarii la idoli, mai înainte de a se lumina cu lumina sfintei credinte. Si se îndeletnicea din tinerete cu învatatura cartii si sporea în întelepciunea elineasca, ca unul ce avea minte isteata.

    Deci, deprinzându-se bine cu buna graire ritoriceasca, dorea sa învete si filosofia; si la început s-a dus la un filosof dintre stoici, dorind sa înteleaga filosofia acelora. Si avea mare dorinta sa stie despre dumnezeire si ce este Dumnezeu. Deci, petrecând la acel filosof stoic câtava vreme, n-a putut afla nimic despre Dumnezeu -de vreme ce nici acest filosof stoic nu stia pe Dumnezeu, nici nu socotea ca este de trebuinta învatatura cea pentru dumnezeiasca întelegere -, pentru aceasta a lasat Iustin pe dascalul acela si s-a dus la un alt filosof - barbat, pe cât se parea întelept - care facea parte din filosofii ce se numeau peripatetici.

    Acela, dupa putina vreme, a început a se sfatui cu Iustin pentru plata, nevrând sa-1 învete în dar. Iar Iustin, vazând ca acela este iubitor de argint, 1-a lepadat ca pe un lacom si 1-a judecat a fi nevrednic de numirea filosof iei, de vreme ce nu stia sa treaca cu vederea câstigurile cele lumesti.

    Pentru niste pricini ca acestea, lepadând pe filosofii stoici si pe cei peripatetici si dorind foarte mult întelepciunea cea adevarata, prin care ar fi putut ajunge la cunostinta lui Dumnezeu, a venit la un dascal ce facea parte din filosofii lui Pitagora, dar acela poruncea lui Iustin sa învete mai întâi astronomia, geografia, aritmetica, muzica, si alte învataturi, sgunându-i ca învataturile acelea sunt mai de trebuinta în viata aceasta. Insa Iustin socotind ca va trebui sa petreaca multi ani într-acele învataturi si vazând ca din acele stiinte nimic nu este de folos sufletului sau, pentru ca nimic n-a auzit de la dascalul acela care sa sature dorinta inimii lui - care din zi în zi se aprindea mai tare cu dragostea lui Dumnezeu -, pentru aceea 1-a lasat si pe acel dascal si s-a lipit de un din cei ai lui Platon, de vreme ce învatatura acelora era de mare slava într-acele vremuri si multa le era cinstea lor.

    Acel filosof al lui Platon s-a fagaduit sa-1 învete pe Iustin din asemanarea lucrurilor celor trupesti pe cele netrupesti, din închipuiri­le celor de jos pe cele de sus si din chipurile întelegerilor cunostinta lui Dumnezeu. Pentru ca acesta era sfârsitul socotelii întelepciunii celei platonicesti ca, din închipuiri, sa vina întru cunostinta lui Dumnezeu. Iar fericitul Iustin s-a învoit la aceasta, nadajduind sa ajunga la întelepciunea dumnezeiasca cea dorita, sa cunoasca pe Dumnezeu si se sa umple de darul Lui. Pentru aceasta el a petrecut lânga dascalul acela vreme îndelungata si degrab a învatat dogmele si rânduielile lui Platon, devenind filosof desavârsit si slavit între elini. Cu toate acestea, înca nu putea sa ajunga la credinta crestineasca si la cunostinta cea adevarata a lui Dumnezeu, de vreme ce filosofii elini nu preamareau pe Dumnezeu ca pe un Dumnezeu, ci schimbau slava nestricaciosului Dumnezeu întru asemanarea chipului omului cel stricacios si al pasarilor, al celor cu patru picioare si al târâtoarelor, însa Iustin se mângâia în parte cu duhul, îndeletnicindu-se întru gândirea de Dumnezeu si învatându-se întru cunostinta de Dumnezeu, pe cât mintea lui, fiind înca neluminata, putea sa ajunga.

    Iar odata plimbându-se singur afara din cetate, departe la un loc osebit, aproape de mare, si pe când socotea cu mintea sa întelegerile cele filosofesti, a vazut pe un barbat cinstit necunoscut, batrân împodobit cu caruntetile. Si privind spre el cu de-amanuntul, batrânul i-a zis: „Oare ma cunosti pe mine, de ma privesti astfel cu dinadinsul?" Raspuns-a Iustin: „Nu te cunosc, însa ma minunez cum, în acest loc pustiu în care n-am asteptat sa vad pe cineva, te vad pe tine". Zis-a batrânul: „Niste oameni de ai mei s-au dus în partea aceasta si, asteptând întoarcerea lor, le-am iesit înainte ca sa-i pot vedea de departe. Dar tu ce faci aici?" Raspuns-a Iustin: „îmi place sa ma preumblu în singuratate, ca sa ma învat cu mintea fara de împiedicare la filosofie". întrebat-a batrânul: „Ce folos câstigi din filosofie?" Raspuns-a Iustin: „Dar ce lucru mai de folos poate sa afle cineva decât filosofia? Pentru ca aceea este luminatoare a mintii, povatuitoare la toata socoteala cea buna si îndreptatoare a vietii. Daca cineva o stie bine pe aceea, acela vede ca în oglinda nestiintele si ratacirile altora si nu este cu putinta sa se alcatuiasca întelepciunea fara de învatatura filosofiei si fara de uneltirea cea dreapta a întele­gerii; deci se cade ca tot omul sa o învete pe aceea, ca sa stie cele folositoare si nefolositoare, de care lucruri sa se tina si pe care sa le lepede".

    Zis-a batrânul: „Dar oare filosofia aduce vreo fericire omului?" Raspuns-a Iustin: „Cu adevarat îi aduce". Batrânul 1-a întrebat: „Deci spune-mi ce este filosofia si ce fericire are ea?" Raspuns-a Iustin: „Filosofia este aceea care este facere a întelegerii si cunostinta a adevarului; iar fericirea ei este cinstea întelegerii si a întelepciunii ei". Batrânul a întrebat: „Daca din filosofia care le întelege pe toate cunoasteti adevarul, apoi ce ziceti ca este Dumnezeu?" Raspuns-a Iustin: „Acela este Dumnezeu, Care niciodata nu se schimba, ci totdeauna este Acelasi; Care este pricinuitorul facerii tuturor". Iar batrânul, îndulcindu-se de raspunsul acela, iarasi 1-a întrebat: „Numele întelegerii este la toate lucrurile de obste? Caci întru toate mestesugurile, ori întru care cineva este iscusit, întru acela se numes­te ca este întelept; sau în geometrie, sau în ocârmuirea corabiei, sau în doctorii, si dupa asemanare întru celelalte lucruri si dumnezeiesti si omenesti, oare nu este asa? Deci spune-mi mie iarasi, este vreo întelegere care naste cunostinta lucrurilor împreuna si a celor dumnezeiesti si a celor omenesti?" Zis-a Iustin: „Este cu adevarat". Batrânul a zis: „Deci ce? Oare tot una este a cunoaste pe Dumnezeu, precum a cunoaste muzica, sau aritmetica, sau astronomia sau oricare din acestea?" Raspuns-a Iustin: „Nicidecum; pentru ca alta este întelegerea aceea de a cunoaste pe Dumnezeu si alta este aceea de a cunoaste un mestesug".

    Grait-a batrânul: „Bine ai raspuns, caci ajungem la oarecare întelegeri; pe de-o parte din auz si din învatatura, iar pe de alta din însasi vederea lucrurilor; precum daca ti-ar spune cineva ca se afla în India vreo fiara care nu se aseamana cu nici una din fiare - într-un fel sau în alt fel, cu felurite fete si cu multe chipuri - n-ai fi putut s-o cunosti pe aceea nevazând-o cu ochii tai, nici altuia sa-i spui despre ea, neauzind mai întâi singur de la cel ce spune. Deci aici te întreb: Cum pot filosofii vostri elinesti sa înteleaga drept pentru Dumnezeu, sau cum sa graiasca ceva adevarat pentru Dânsul, de vreme ce n-au nici o cunostinta a Lui, ca cei ce nici nu L-au vazut pe El cândva, nici nu L-au auzit?" Raspuns-a Iustin: „O, parinte, nu cu ochii trupesti se vede puterea dumnezeirii, precum vad oamenii oarecare jivine, ci numai cu mintea singura se poate ajunge la Dumnezeu, precum zice Platon, a carui învatatura eu o urmez". Zis-a batrânul: „Oare este în mintea noastra vreo putere de acest fel si atât de multa, prin care mai degraba decât cu simturile cele trupesti am putea înte­lege sau sa cunoastem vreun lucru, si sa ajungem pe cele nevazute?"

    Raspuns-a Iustin: „Este cu adevarat. Si acea putere este numita de Platon ochi al mintii, fiind data omului chiar spre aceea - precum el învata -, ca fiind curatit si luminat prin învatatura cea iubitoare de întelepciune, sa poata vedea pe însusi Adevarul dumnezeiesc, Care este pricinuitorul tuturor lucrurilor celor ajunse cu mintea, nu aratându-Se prin vopsele, nici având vreo asemanare oarecare, nici marime de statura, nici altceva de acest fel, care se vede cu ochii cei trupesti; ci este o Fiinta mai presus de toate fiintele, neajunsa, nespusa, singura buna si frumoasa, a careia dorire a stiintei este sadita din început de însasi aceea în sufletele cele de bun neam, pentru ca aceea iubeste a fi cunoscuta si vazuta de acelea".

    Pe niste cuvinte ca acestea batrânul le asculta cu dragoste, însa înca nu se îndestula cu acea întelegere a lui Iustin despre Dumnezeu, învatata de Platon, ca una care, fiind fara de crestineasca marturisire, era nedesavârsita. Deci nebinevoind pentru Platon, a zis: „Daca Platon învata asa precum tu marturisesti, apoi pentru ce el singur n-a cunoscut, nici n-a stiut Adevarul lui Dumnezeu? Pentru ca zicând ca Dumnezeu este nevazut si neajuns, el se închina apoi fapturii celei vazute: cerului, stelelor, asijderea lemnului si pietrei celei cioplite în chip de om, ca însusi lui Dumnezeu, schimbând astfel pe Adevarul lui Dumnezeu întru minciuna, tinându-se de închinarea la idoli si învatând la aceea si pe altii? Deci nu socotesc ca la Platon si la ceilalti filosofi elini este întelegere dreapta, care sa se poata veni la adevarata cunostinta a lui Dumnezeu, deoarece s-au facut deserti întru cugetarile lor si s-a întunecat inima lor cea neîntelegatoare; astfel, socotindu-se a fi destepti, au înnebunit. Eu îti spun cu adevarat, ca mintea omeneasca, nepovatuindu-se de Duhul Sfânt si neluminându-se prin credinta, nu poate nicidecum sa-L stie si sa-L înteleaga pe adevaratul Dumnezeu!"

    Acestea si multe altele graind batrânul despre dreapta cunostinta de Dumnezeu, despre adevarata cinstire de Dumnezeu si despre celelalte lucruri dumnezeiesti, vadind astfel ratacirea filosofilor elini, Iustin se minuna. Apoi a zis: „Deci unde si ce fel de dascal poate sa afle cineva ca sa-1 povatuiasca spre adevar, daca în Platon si în ceilalti filosofi nu este adevarul?"

    Atunci batrânul a început a-i spune lui despre sfintii prooroci, zicând: „în vremile cele de demult, cu multi ani mai înainte de toti filosofii, au fost oarecare barbati sfinti drepti si iubiti de Dumnezeu, care, fiind plini de Duhul Sfânt, mai înainte au spus de aceste lucruri ce acum se savârsesc. Acei barbati se numesc prooroci. Ei singuri au cunoscut adevarul din început si l-au spus oamenilor. Si spunând adevarul, nu s-au rusinat de nimeni, nici nu s-au temut de cei ce i-ar fi silit pe dânsii ca, întru oarecare cuvinte, sa se abata de la adevar, nici nu s-au biruit de slava desarta; ci le-au spus drept, curat, adevarat si fara de frica pe toate acelea, care întru descoperiri de la Dumnezeu li s-au facut lor, sau le-au vazut, sau le-au auzit.

    Inca sunt si acum scripturile lor, care, daca le citeste cineva cu credinta, îi aduc mult folos si-i lumineaza mintea spre cunostinta adevarului; pentru ca acei sfinti prooroci nu întaresc cele graite de dânsii cu mestesug de cuvinte, nici cu oarecare dovezi sofistice sau cu silogisme, ci cu dreapta vorbire spun însusi adevarul. Caci ei însisi, mai mult decât toate dovezile sofistice, au fost martori preacre-dinciosi ai adevarului, ca unii ce au crezut întru Unul, adevaratul Dumnezeu, Ziditorul tuturor si mai înainte au vestit venirea în lume a lui Hristos, Fiul Lui. Ei s-au aratat ca sunt vrednici de credinta; pe de-o parte ca acum unele din graiurile lor s-au împlinit si altele de acum o sa se împlineasca; iar pe de alta, ca cele graite de dânsii le întareau prin minuni; pentru ca faceau minuni cu puterea darului lui Dumnezeu, cel dat lor de sus. Acele minuni, proorocii cei mincinosi si neînvatati de Dumnezeu n-au putut niciodata sa le faca, fara numai ca au îngrozit pe oameni prin oarecare aratari si naluciri diavolesti".

    Deci acel fericit barbat necunoscut, vorbind astfel cu Iustin, la sfârsit i-a zis lui: „Mai înainte de toate, roaga-te cu dinadinsul adevaratului Dumnezeu, ca sa-ti deschida tie usa luminii, de vreme ce nu poate cineva sa stie si sa înteleaga pe cele ce sunt ale lui Dumnezeu, decât numai cel caruia însusi Dumnezeu va voi sa-i descopere. Si le descopera fiecaruia care-L cauta pe El cu rugaciunea si se apropie de El cu dragoste".

    Acestea zicându-le batrânul acela, s-a dus de la el si s-a facut nevazut. De atunci Iustin niciodata n-a mai putut sa afle undeva sau sa vada vreun barbat ca acela. Ce a simtit Iustin în inima sa dupa plecarea acelui barbat, el însusi a spus când a vorbit odata cu Trifon, slavitul iudeu, si a zis: „Un foc s-a aprins în mine. Duhul mi s-a aprins cu dorire de Dumnezeu si mi-a crescut dragostea spre sfintii prooroci si spre acei barbati care sunt prieteni ai lui Hristos. Deci, socotind cuvintele batrânului, doar pe aceea am cunoscut-o ca este filosofie dreapta, pe care el mi-a spus-o. Pentru aceea am început a citi cartile proorocesti si apostolicesti si dintr-acelea m-am facut filosof drept, adica crestin adevarat". Aceasta spunând-o fericitul Iustin mai pe urma lui Trifon, a facut înstiintare pentru sine neamului celui mai de pe urma, în ce fel a fost începutul întoarcerii lui catre Dumnezeu si cum a fost povatuit la calea cea dreapta de acel barbat nestiut, ca de un trimis din cer.

    Dupa acea vorbire folositoare de suflet cu batrânul cel insuflat de Dumnezeu, îndata s-a sârguit a cauta carti crestinesti si a început a citi dumnezeiestile Scripturi cu silinta osârdnica. Si alatura proorociile cele vechi ale sibilelor cu proorociile sfintilor prooroci despre întruparea cea din Preacurata Fecioara a lui Hristos, despre patimirea cea de voie a Lui, despre sfârsitul acestei lumi vazute si despre judecata ce va sa fie. Si, vazându-le pe acestea întru toate împreuna glasuite între ele, se minuna în sine si venea încet -învatându-1 pe el Sfântul Duh - spre cunostinta cea mai desavârsita a lui Dumnezeu si a Fiului Sau. Deci, râzând de nebunia elineasca, se pleca spre crestineasca credinta, înmultindu-se în el din zi în zi duhovniceasca caldura spre dreapta credinta.

    Insa erau unele lucruri care îi împiedicau sufletul ce dorea dreapta credinta crestineasca de la scopul cel bun; si acestea erau: desele si cumplitele prigoane aduse de catre pagâni crestinilor, si multe lucruri necinstite si de rusine, pe care pagânii le aduceau cu minciuna asupra lor, prihaniri si clevetiri nemaiauzite care ziceau despre crestini ca în adunarile lor de noapte, stingând lumânarile, sting împreuna si lumina curatiei, spurcându-se unul cu altul prin necuratie si mâncând carne de om, dupa asemanarea fiarelor. Cu unele ca acestea, elinii si iudeii ocarau în popor pe crestinii nevinovati, si astfel se credea minciuna oamenilor necurati si nebuni ca si cum ar fi fost adevar. Deci crestinii, oamenii cei drepti si sfinti, erau urâti, prigoniti, scuipati si batjocoriti de toti necredinciosii, ca niste mari nelegiuiti, vinovati de grele pacate, si erau dati la cumplite morti, în multe feluri.

    Niste lucruri ca acestea împiedicau la început pe Iustin de la scopul sau sa se faca crestin; însa nu credea cu totul lucrurile cele care se spuneau împotriva crestinilor, stiind bine ca, adeseori, prin judecata poporului cea fara de socoteala, cei nevinovati se osândesc ca cei vinovati, cei curati se necinstesc ca cei spurcati si cei drepti se socotesc ca cei pacatosi. Deci, vazând pe crestini neînfricati în raspunsuri la judecati, viteji în chinuri, defaimând toate cele vazute frumoase ale acestei lumi ca pe niste gunoaie, dându-se de buna voie la munci pentru Domnul lor si sârguindu-se la moarte ca la un ospat, socotea în sine, zicând:

    „Nu sunt drepte cele ce se spun despre crestini, ca si cum ar fi facând niste urâciuni ca acelea; de vreme ce pacatosul cel iubitor de patimi, savârsind fara de înfrânare poftele trupesti si întru mâncarea carnurilor omenesti cautând iubire de placeri, se teme de moarte si nu rabda muncile. Unul ca acela nu se da de buna voie la rani, ci fuge de ele, iar de ar cadea sub vreo judecata ca aceasta, se sârguieste în tot felul sa se arate fara de prihana si se rascumpara de la pedeapsa cu multa plata ca sa poata sa petreaca mai mult fara de durere si cu sanatate si sa se îndulceasca mai mult de poftele lui. Dar crestinii nu sunt deloc asa, ci aleg de buna voie a patimi pentru Hristos, în Care cred. Ei cinstesc mai mult moartea decât viata; deci cum poate sa se afle într-însii o iubire de pacat ca aceea?"

    Astfel socotind el, cerceta cu dinadinsul pentru viata crestinilor si s-a înstiintat desavârsit, ca ei petrec în frica Domnului cu curatie si fara de prihana, pazind curatia lor cu de-amanuntul, ca se omoara în toate zilele cu postul si cu înfrânarea, si adeseori se roaga si totdeauna se învata în faptele cele bune. Acestea cunoscându-le din cercetarile lui, i-a iubit pe ei foarte mult si s-a lipit de ei cu toata dragostea. Si a luat Sfântul Botez si s-a facut mare ajutor al credintei în Hristos, luptându-se prin cuvinte si prin scrisori cu elinii si cu iudeii. Si s-a facut ostas nebiruit al lui Hristos si nevoitor tare si viteaz. Si cautând mântuirea sufletelor omenesti, a cercetat felurite tari, învatând si propovaduind numele lui Hristos si întorcând pe cei necredinciosi la Dumnezeu.

    Deci a mers la Roma ca un filosof, purtând îmbracaminte filosofeasca si având ucenici cu sine. Si se adunau la el multi pentru învatatura si a întemeiat scoli; însa sub chipul filosofiei celei din afara, învata filosofia crestineasca cea adevarata. Deci, aflând acolo pe Marcion, începatorul de eresuri, i s-a împotrivit lui tare si 1-a rusinat; iar împotriva eresului acela, precum si împotriva altor ere­suri, a scris mai multe carti. Tot acolo în Roma era un oarecare cinic, filosof pagân, cu numele Crescent, mare vrajmas al crestinilor. Iar Sfântul Iustin, adevaratul filosof crestinesc, a avut cu acel filosof necredincios neîncetat razboi, atât cu cuvântul cât si cu scrisul. Pentru ca acel filosof cinic, având viata spurcata si prea fara de lege, ura pe crestinii care petreceau dupa Dumnezeu în curatie si zavistuia slava cea buna a lui Iustin, de vreme ce Iustin era cinstit si slavit de ro­mani, pe de o parte pentru întelepciunea sa cea insuflata de Dumne­zeu, iar pe de alta parte pentru viata lui cea curata si neprihanita.

    Deci Crescent cinicul, fiind plin de rautate, aducea împotriva crestinilor multe lucruri rusinoase cu minciuna, vrând sa-1 necin­steasca în popor si sa faca urât atât pe Iustin cât si pe credinciosii care erau cu el; deci îndemna poporul cel necredincios asupra lor. Acestea auzindu-le si vazându-le Sfântul Iustin, zicea: „Eu pentru credinta lui Hristos doresc a patimi si a fi ucis de necredinciosi; si socotesc ca de la acel Crescent cinicul, mi se va pricinui moartea, de la acel cinic nebun, care iubeste mândria mai mult decât întelepciunea. El este nevrednic de a se numi filosof, de vreme ce îndrazneste a spune la aratare lucruri pe care nu le stie cu dinadinsul, ca si cum crestinii ar fi fara de Dumnezeu si ar face multe faradelegi. Asa ne huleste pe noi din urâciune si rautate, si este mai rau decât poporul cel simplu, caci aceia nu îndraznesc sa graiasca nimic de lucrurile pe care nu le stiu.

    In vremea aceea împaratea în Roma Antonin, care fusese împarat dupa Adrian. Si cu toate ca Antonin însusi nu era cumplit asupra crestinilor, însa necredinciosii închinatori la idoli fiind întru stapâniri, prigoneau si ucideau pe crestini dupa poruncile împaratilor celor mai dinainte, din ura cea prea multa catre ei si înca si din lacomie, ca sa jefuiasca averile lor. Si nu atât pentru marturisirea numelui lui Hristos, cât pentru faradelegile cele multe, pe care cu minciuna le aduceau clevetitorii asupra credinciosilor, îi dadeau pe ei la judecata si, necercetându-i pentru clevetirile cele aduse asupra lor, îi pedepseau cu felurite morti.

    In acea vreme s-a întâmplat în Roma un lucru ca acesta: o femeie oarecare necredincioasa, care traia în necuratie, auzind de la crestini cuvânt pentru adevaratul Dumnezeu si învatatura pentru viata cea întreg înteleapta, pentru rasplatirea dreptilor si pentru munca pacatosilor, s-a umilit cu sufletul si a crezut în Hristos. însa avea barbat care petrecea întru necredinta închinarii de idoli si se tavalea fara de masura întru necuratiile trupesti. Pentru aceasta ea îl sfatuia pe el în tot chipul, vrând sa-1 povatuiasca la viata înfrânata si sa-1 întoarca la adevarata credinta.

    Deci, vazând ea ca nicidecum nu poate sa-1 îndrepte pe acela, cauta sa se desparta de el, ca sa nu mai petreaca în necuratiile aceluia. Iar barbatul ei, înstiintându-se de la care crestin a învatat femeia lui credinta crestineasca, s-a dus la eparhul cetatii, jelindu-se împotriva aceluia. Iar numele acelui crestin era Ptolomeu. Deci robul lui Hristos, Ptolomeu, a fost prins si tinut multa vreme într-o temnita necurata; apoi eparhul, scotându-1 la judecata, 1-a osândit la moarte, în vremea acelei nedreptei judecati, statea acolo un barbat, cu numele Luchie. Acela, vazând pe fericitul Ptolomeu osândit pe nedrept, a zis catre judecatorul cel strâmb: „O, eparhule, pentru care pricina dai la moarte pe acest om nevinovat, de vreme ce nu este nici prea desfrâ­nat, nici facator de sila, nici ucigas, nici tâlhar, nici rapitor, nici vadit pentru alta oarecare faradelege, ci pentru singura pricina ca s-a marturisit pe sine, ca este crestin?" Iar eparhul, cautând cu groaza spre dânsul, i-a zis cu mânie: „Oare si tu esti din numarul crestini­lor?" Raspuns-a Luchie: „Cu adevarat si eu sunt crestin". Atunci el a poruncit ca si pe acela sa-1 pedepseasca cu moarte. înca s-a alaturat celor doi crestini si al treilea, un prieten, care s-a marturisit pe sine cu mare glas ca este crestin; si toti acesti trei si-au pus sufletele lor pentru Hristos.

    Si înstiintându-se fericitul Iustin de o nedreapta ucidere a sfintilor ca aceasta, i-a fost jale mare pentru ei. Deci, scriind o carticica numita Apologia, care arata nevinovatia crestinilor si defaima si certa ratacirea si rautatea slujitorilor de idoli, a dat-o împaratului si fiilor lui, si la tot senatul, îndraznind pentru Hristos, fara temere de munci si de moarte. Iar împaratul, citind cu luare aminte acea carticica, s-a minunat de întelepciunea filosofului crestin; si nu numai ca nu s-a mâniat împotriva lui si nu 1-a ucis pe el, dar a si laudat întelepciunea lui; de vreme ce Sfântul Iustin a vadit, în acea carticica, înselaciunea zeilor elini, iar puterea lui Hristos a dovedit-o lamurit si a aratat ca sunt mincinoase clevetirile ce se aduceau asupra crestinilor, adeverind curatia si viata lor cea dreapta.

    Deci împaratul, citind acea carticica si umilindu-se, a dat porunca ca sa nu fie munciti crestinii pentru marturisirea numelui lui Hristos, nici sa fie jefuite averile lor, decât numai daca s-ar fi aratat asupra cuiva dintre ei oarecare pricini de pacate, cu adevarat vrednice de pedeapsa si de judecata. Deci prescriind Sfântul Iustin acea porunca împarateasca si luând voie de la împarat, s-a dus în Asia unde erau crestinii prigoniti mai mult atunci. Si mergând la Efes în haina cea filosofeasca, pe care n-a lasat-o pâna la sfârsitul sau, a aratat si a propovaduit tuturor porunca împaratului si a trimis-o în partile si în cetatile cele dimprejur. Prin acestea s-a adus pacea si s-a mângâiat Biserica lui Hristos; de vreme ce prigoana crestinilor a încetat pentru o vreme, în locul ei venind bucuria. Acolo petrecând Sfântul Iustin câtava vreme, a avut întrebare cu înteleptul rabin Trifon iudeul si 1-a biruit pe acela,din Scripturile Legii vechi, de care întrebare - precum si de Apologia, despre care s-a zis mai sus - se afla cuvânt scris pe larg în cartea lui Iustin.

    Si dupa multa vreme, Sfântul Iustin s-a întors iarasi de la Efes în Italia; iar în calea în care mergea pretutindeni propovaduia apostoleste pe Hristos, si, biruindu-i în cuvinte pe iudei si pe elini, îi întorcea la sfânta credinta, iar pe credinciosi îi întarea. Deci mergând el iarasi la Roma, Crescent cinicul, filosoful cel pagân, s-a pornit asupra lui cu mai multa ura si cu mai multa rautate; deci Sfântul Iustin, adeseori vorbind cu el, totdeauna îl biruia si-1 rusina înaintea tuturor.

    Pentru aceea, neputând el sa stea împotriva lui si nestiind ce sa-i mai faca, 1-a clevetit cu multe minciuni la divanul romanilor; deci au prins pe sfântul ca pe un vinovat de rautate si l-au muncit în legaturi. Si aducându-1 pe el la judecata, nici o pricina nu i-au aflat lui. Iar zavistnicul Crescent, temându-se ca nu cumva Iustin sa fie liberat, a pregatit în ascuns o otrava de moarte si cu aceea a ucis prin înselaciune pe ostasul cel nebiruit al lui Hristos.

    Astfel s-a sfârsit Sfântul Iustin, adevaratul filosof al crestinilor, lasând Bisericii lui Hristos multe scrieri foarte trebuincioase, ca unele ce sunt pline de întelepciunea Sfântului Duh. Deci, stând înaintea lui Hristos Domnul, puitorul de nevointa, a luat de la El cununa patimirii si este rânduit în ceata sfintilor mucenici, a celor ce slavesc Sfânta Treime, pe Tatal, pe Fiul si pe Sfântul Duh, în veci. Amin.


Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna iunie

Cuvinte cheie: Sfantul Mucenic Iustin Filosoful, Sfantul Iustin Filosoful, Iustin, credinta, lumina, intelepciune, filosofia, filosof, filozofia, filozof, dumnezeiasca, iubitor de argint, nevrednic, sufletul, dascal, dascalul, cinste, fagadui, fagaduinta, trupesc

Cautare:

Viata Sfantului Mucenic Iustin Filosoful

Vizualizari: 613

Id: 1690

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.
Biblia ortodoxa: www.biblia-ortodoxa.ro - Site de prezentare a bibliei ortodoxe, talcuiri, articole. Ofera Evanghelia si Apostolul zilei.
Biblia audio: www.biblia-audio.ro - Varinta audio partiala a bibliei ortodoxe.
Portal ortodox online: www.crez.ro
Calendar ortodox: calendar-ortodox.crez.ro - Calendar ortodox pentru anul curent generat dinamic cu icoana zilei; poate fi preluat de alte site-uri prin intermediul unui script.
Orthodox portal: www.orthodox.ro - A presentation of the orthodox romanian treasure.