www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Vointa omului vs vointa dumnezeiasca

Vointa omului vs vointa dumnezeiasca

Omul creat după chipul lui Dumnezeu este astfel plăsmuit, încât, fiind o fiinţă inteligibilă şi de sine stătătoare, să Îl închipuie pe Dumnezeu pe pământ, să facă voia Lui care este scrisă în inimă şi să-şi facă această lege voie proprie. Scopul plăsmuirii lui era acela ca făptura să îşi (re)cunoască Ziditorul. A fost făcută aşadar ca să (re)cunoască pe Făcătorul şi Creatorul ei. A fost plăsmuită ca să fie înălţată la Dumnezeu. A fost plăsmuită spre a da slavă lui Dumnezeu. A fost plăsmuită pentru ca făptura zidită să laude întru cunoştinţă pe dumnezeiescul ei Creator. Aşadar independenţa lui, inteligenţa şi libertatea morală i s-au dat ca să împlinească marea raţiune a existenţei sale, marea lui misiune, aceea de a uni pământul şi cerul, de a nu înclina nici la dreapta, nici la stânga, ci să umble în calea cea dreaptă, făcând numai binele cel înscris în inima lui, ceea ce şi el doreşte prin tendinţa sădită natural în el, fiindcă altminteri, abătându-se de la menirea lui, devine neliber şi se aseamănă „dobitoacelor celor fără de minte”. Omul este liber din punct de vedere moral cât timp nu cade din bine şi în măsura în care îşi identifică voinţa lui cu voinţa dumnezeiască, dar de îndată ce se abate de la calea dreaptă devine neliber moral, iar libertatea lui este falsă, şi starea lui căzută este dovada falsei lui libertăţi.

(Sfântul Nectarie din EghinaDespre îngrijirea sufletului, Editura Sophia, București, 2009, p. 14)




Sursa: Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Vointa omului vs vointa dumnezeiasca

Vizualizari: 741

Id: 19434

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.