Sinaxar 1 Februarie

 

În această lună în ziua întâi, pomenirea sfântului mucenic Trifon.

Sfintul TrifonSfântul Mucenic Trifon s-a născut în Frigia, unul din districtele Asiei Mici, în satul Lampsacus. Încă din tinereĹŁe Domnul l-a învrednicit cu puterea izgonirii demonilor şi a vindecării diferitelor boli. Odată, mucenicul a salvat întreaga sa comunitate de la înfometare, oprind cu puterea rugăciunii, invazia lăcustelor care devorau culturile şi grânele oamenilor.

Sf. Trifon a devenit faimos o dată cu izgonirea unui demon din fiica împăratului roman Gordian (238-244) şi atunci când îi ajuta pe cei neputincioşi nu le cerea altceva decât credinţă în Mântuitorul Iisus Hristos cu a Cărui slavă îi vindeca.

Când la tronul imperial a ajuns împăratul Decius (249-251), acesta a început o persecuĹŁie atroce împotriva creştinilor. Cineva l-a pârât comandantului Aquilinus pe Sf. Trifon spunându-i că acesta propovăduia cu mare evlavie credinĹŁa în Hristos şi că pe mulĹŁi i-a botezat. Curând sfântul a fost arestat şi interogat, timp în care şi-a apărat cu putere credinĹŁa sa.

Pentru mărturisirea sa sfântul a fost supus unor torturi îngrozitoare: a fost lovit cu bâtele, trupul i-a fost scrijelit cu gheare de fier, a fost ars, i s-au bătut cuie în tălpi şi dus prin oraş pe jos. Toate acestea sfântul le-a îndurat cu răbdare.

În cele din urmă a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. Sfântul mucenic s-a rugat înainte de execuĹŁie, mulĹŁumind lui Dumnezeu pentru că l-a întărit în încercările sale. El s-a mai rugat Domnului să miluiască pe cei care-l vor chema în ajutor. Când soldaĹŁii au ridicat sabia să-i taie capul, sfântul şi-a şi dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, acestea petrecându-se în Niceea, în anul 250.

Creştinii au înfăşurat trupul sfântului într-un giulgiu curat, cu intenĹŁia de a-l îngropa în Niceea, acolo unde a suferit, dar sfântul li s-a arătat şi le-a cerut să-i ducă trupul în satul natal, Lampsacus. Mai târziu, moaştele Sfântului Trifon au fost mutate la Constantinopol şi apoi la Roma.

În Rusia, Sf. Trifon este considerat sfântul patron al păsărilor deoarece, după cum se povesteşte, odată Ţarul Ivan cel Groaznic a ieşit la vânătoare iar îngrijitorul şoimului a scăpat din neatenĹŁie pasărea preferată a ĹŁarului. Acesta i-a dat termen îngrijitorului Trifon Patrikeiev să aducă pasărea în trei zile, iar dacă nu, va fi condamnat la moarte. Trifon a căutat pasărea prin toată pădurea dar fără rezultat.

În cea de-a treia zi, sfârşit de oboseală după atâta căutare, îngrijitorul s-a întors la Moscova, la locul numit Crângul Marinaya. Întinzându-se ca să se odihnească, s-a rugat sfântului patron al său, Sf. Mucenic Trifon, chemându-l în ajutor.

În vis a văzut un tânăr pe un cal alb care ĹŁinea pe mână şoimul ĹŁarului. Acesta i-a spus: "Ia pasărea pierdută şi o du ĹŁarului şi nu te mai necăji." Când s-a trezit, îngrijitorul a zărit pasărea stând pe un brad. A luat-o, a dus-o ĹŁarului şi i-a spus ce ajutor miraculos a primit de la Sf. Mucenic Trifon. Drept mulĹŁumire că i-a salvat viaĹŁa, Trifon Patrikeiev a construit o capelă în locul unde i-a apărut Sf. Trifon. Mai târziu, a construit chiar şi o biserică cu hramul Sf. Trifon în Moscova.

În Biserica Ortodoxă Rusă sfântul este slăvit ca şi protectorul divin al Moscovei. În multe icoane ruseşti, Sfântul Trifon apare cu un şoim pe braĹŁ.

Tot în aceastã zi, pomenirea Înainteprăznuirea Întâmpinării Domnului Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Petru cel din Galatia.

Acest vlăstar al galatenilor, celor din apropiere de Ancira, a petrecut cei dintâi şapte ani cu părinĹŁii lui. După aceea s-a dus la Ierusalim pentru învăţătură şi pentru ca să vadă Sfintele Locuri ; iar de acolo a mers la Antiohia, unde, aflând un mormânt gol, a intrat într-însul. Mormântul acesta avea un cerdac înconjurat de un gărduleĹŁ şi aici primea pe cei ce veneau la el. Mânca, la două zile o dată, puĹŁină pâine şi bea apă cu măsură. Cu rugăciunea lui a tămăduit mai întâi pe unul, pe care l-a făcut împreunã-locuitor cu dânsul şi a vindecat de durerea ochilor pe maica fericitului Teodoret, episcopul Cirului, care era smerită şi plăcută lui Dumnezeu; mai târziu a scăpat-o de moarte, atunci când a avut o naştere grea şi s-a găsit în primejdie. A vindecat pe un bucătar, care era necăjit de duhurile cele necurate, şi pe un ţăran care suferea de aceeaşi patimã. A împiedicat pe voievodul cetăţii de la încercarea de a silui pe o fecioarã orbindu-l. Trăind timp de nouăzeci şi doi de ani în chip bineplăcut lui Dumnezeu, şi-a dat în pace sufletul Domnului, primind cununa nevoinĹŁelor sale.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vendimian.

Acest sfânt a fost ucenicul sfântului AuxenĹŁiu; iar după săvârşirea din viaţă a lui AuxenĹŁiu, aflând o crăpătură într-o stâncă şi zidindu-şi înăuntrul ei o chilioarã, a petrecut acolo patruzeci şi doi de ani, ducând mari lupte şi dobândind mari biruinĹŁe asupra demonilor. Iar când s-a apropiat timpul sã se mute către Domnul, a îngenunchiat pe pământ şi şi-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vasile mărturisitorul, arhiepiscopul Tesalonicului, care era de neam din cetatea Atena.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Timotei, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Tion, cu cei doi prunci, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Carion, care s-a săvârşit tăindu-i-se limba.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniĹŁe Perpetua şi a celor împreună cu dânsa : Satâr, Revcat, Satornil, Secund şi Felicitas.

Sfânta muceniţă Perpetua era din cetatea Vutritanilor, din Africa. A fost prinsă de către necredincioşi şi adusă înaintea conducătorului de oaste, împreună cu mai mulĹŁi tineri, care erau începători în ale credinĹŁei. Asupra sfintelor Perpetua şi Felicitas, a fost slobozită o vacă sălbatică, ce a năvălit asupra lor şi le-a sfâşiat. Apoi şi ceilalĹŁi sfinĹŁi au fost omorâĹŁi cu sabia, de mulĹŁimea necredincioşilor.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului Mucenic Anastasie Naupliotul.

Acest sfânt mucenic Atanasie a mărturisit în Nauplia, la anul 1755, şi fiind tăiat în bucăţi, așa s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox.