În aceastÄ lunÄ, ziua a douÄzeci Ĺi treia pomenirea sfântului sfinĹŁitului mucenic Policarp, episcopul Smirnei.
Sfântul Policarp, Episcopul Smirnei, "roditor în toate cele bune" (Col. 1:10), s-a nÄscut în sec. I Ĺi a trÄit în Smirna - Asia Mica. A rÄmas orfan la o vârstÄ fragedÄ Ĺi a fost crescut de credincioasa vÄduvÄ Calista, sfÄtuitÄ de un înger. DupÄ moartea mamei sale adoptive, Policarp a renunĹŁat la toate bunurile sale Ĺi a început o viaĹŁÄ castÄ, îngrijind bolnavii Ĺi infirmii. El se simĹŁea sufleteĹte foarte aproape de Sf. Bucolus, Episcopul Smirnei (prÄznuit în 6 februarie), care l-a fÄcut mai întâi diacon, încredinĹŁându-i propovÄduirea Cuvântului lui Dumnezeu în biserica, apoi hirotonindu-l în sfânta preoĹŁie.
Sf. Apostol Ioan Teologul mai trÄia în acea vreme Ĺi, fiind buni prieteni, cei doi mergeau deseori împreunÄ în cÄlÄtoriile lor apostolice.
Cu puĹŁin înainte de a muri, Sf. Bucolus Ĺi-a exprimat dorinĹŁa ca Policarp sÄ fie urmÄtorul episcop al Smirnei. Când Sf. Policarp a fost sfinĹŁit episcop, i s-a arÄtat Domnul Iisus Hristos.
Sf. Policarp Ĺi-a condus turma cu râvnÄ apostolicÄ Ĺi a fost foarte iubit de cler. Sf. Ignatie al Antiohiei Teoforul "PurtÄtorul de Dumnezeu" (prÄznuit în 20 decembrie) îi poartÄ multÄ dragoste Ĺi mult respect sfântului Policarp. În timp ce se îndrepta spre Roma unde îl aĹtepta execuĹŁia, Sf. Ignatie i-a scris Sfântului Policarp urmÄtoarele: "Aceste vremuri au nevoie de tine pentru a-L gÄsi pe Dumnezeu, aĹa cum piloĹŁii au nevoie de vânt Ĺi marinarii în furtunÄ cautÄ un port."
Între anii 161-180 împÄratul Romei Marcus Aurelius a început o cruntÄ persecuĹŁie împotriva creĹtinilor iar pÄgânii au cerut judecÄtorului sÄ fie cÄutat Sf. Policarp, "tatÄl tuturor creĹtinilor" Ĺi "ademenitorul întregii Asii". În acest timp, la rugÄminĹŁile credincioĹilor sÄi, sfântul s-a retras într-un sat mic nu departe de Smirna. Când soldaĹŁii au venit sÄ-l ia, el i-a întâmpinat Ĺi i-a poftit la masÄ, dupÄ care le-a cerut rÄgaz pentru rugÄciune ca sÄ se pregÄteascÄ pentru martiriu.
SuferinĹŁele Ĺi moartea sa sunt prezentate în "Epistola CreĹtinilor Bisericii din Smirna cÄtre celelalte Biserici", una dintre cele mai vechi mÄrturii ale literaturii creĹtine.
La judecatÄ, Sf. Policarp Ĺi-a mÄrturisit cu hotÄrâre credinĹŁa în Hristos Ĺi a fost condamnat sÄ fie ars de viu. CÄlÄii ar fi vrut sÄ-l fixeze în cuie de un stâlp dar sfântul a spus cÄ Domnul îi va da putere sÄ îndure flÄcÄrile, aĹa cÄ îl pot lega doar cu niĹte sfori. FlÄcÄrile l-au înconjurat dar nu l-au atins, ridicându-se deasupra capului sÄu în formÄ de boltÄ. VÄzând cÄ flÄcÄrile nu-Ĺi fac efectul, pÄgânii l-au înjunghiat cu un pumnal iar sângele i-a curs atât de mult din ranÄ încât a stins flÄcÄrile. Corpul martirului Policarp a fost incinerat. CreĹtinii din Smirna au luat cu evlavie ce a mai rÄmas din corpul sfântului, sÄrbÄtorind în fiecare an ziua martiriului sÄu.
Sfântul Irineu din Lyon (prÄznuit la 23 august), un discipol al Sf. Policarp, a pÄstrat o relatare despre sfânt, pe care o citeazÄ Ĺi Eusebiu în a sa ISTORIE ECLESIASTICÄ (V, 20):
"Am fost foarte tânÄr când te-am vÄzut la Policarp, în Asia Mica", îi scria Sf. Irineu prietenului sÄu Florinus, "dar tot îmi amintesc locul unde Binecuvântatul Policarp a Ĺezut Ĺi a vorbit, cum a pÄĹit, cum a gândit în viaĹŁÄ, cum era înfÄĹŁiĹarea lui, vorba lui, cum se plimba cu Ioan Ĺi cum povestea el însuĹi ceea ce auzea de la alĹŁi mÄrturisitori ai Domnului despre viaĹŁa, învÄĹŁÄturile Ĺi minunile Sale".
"Prin mila Domnului am ascultat apoi cu atenĹŁie cuvintele lui Policarp, scriindu-le nu pe table ci în adâncul inimii mele. De aceea, pot mÄrturisi în faĹŁa lui Dumnezeu, cÄ dacÄ acest sfânt Ĺi binecuvântat pÄrinte ar auzi ceva asemÄnÄtor cu erezia ta, s-ar opri imediat Ĺi Ĺi-ar exprima indignarea prin expresia lui consacratÄ: "Bunule Dumnezeu, cum m-ai lÄsat sÄ trÄiesc aceste vremuri!"
În timpul vieĹŁii, sfântul episcop a scris mai multe epistole cÄtre obĹtea sa Ĺi cÄtre alĹŁi oameni, dintre care singura care a supravieĹŁuit pânÄ azi este Epistola cÄtre Filipeni, care, dupÄ mÄrturia Sf. Ieronim, a fost cititÄ în bisericile din Asia MicÄ la sfintele slujbe. AceastÄ epistolÄ a fost scrisÄ de sfânt ca rÄspuns la dorinĹŁa Filipenilor de a primi niĹte scrisori despre martirul Ignatie (prÄznuit în 20 dec) care erau în posesia Sf. Policarp.
Tot în aceastÄ zi, pomenirea preacuvioĹilor pÄrinĹŁilor noĹtri: Ioan, Moise, Antioh Ĺi Antonin.
Dintre aceĹtia patru, cuviosul Ioan a cunoscut pe Limneu, care sihÄstrea în muntele ce este aproape de satul Targala Ĺi a fost vreme îndelungatÄ ucenic al acestuia. Mai târziu, ducându-se pe o culme de munte foarte rece (cÄci se afla spre partea crivÄĹŁului), a petrecut acolo douÄzeci Ĺi cinci de ani, fÄrÄ de acoperÄmânt. Hrana lui era pâinea Ĺi sarea, iar haina o avea din pÄr de caprÄ. Trupul îi era înfÄĹurat cu grele lanĹŁuri, de care fiind îngreunat, Ĺi ars fiind de razele soarelui, n-a voit niciodatÄ sÄ primeascÄ mângâierea pe care ar fi putut-o da vreo umbrire pÄtimirii sale. Pentru aceasta Ĺi migdalul pe care-l sÄdise un prieten al lui, lângÄ locul unde stÄtea Ĺi care cu vremea se fÄcuse copac Ĺi da multÄ umbrÄ a poruncit de s-a tÄiat, ca sÄ nu aibÄ nici o mângâiere de umbrÄ. În asemenea chip cuviosul Ioan nevoindu-se, s-a mutat cÄtre Domnul.
Tot astfel fericitul Moise, urmând vieĹŁii pomenitului cuvios Ioan, s-a dus pe un vârf de munte, ce se afla deasupra satului numit Rama, Ĺi acolo se nevoia cu sihÄstreĹti osteneli. Iar fericitul Antioh, deĹi era bÄtrân cu vârsta, cu mari nevoinĹŁe se ostenea. În sfârĹit de trei ori fericitul Antonin, bÄtrân fiind, totuĹi Ĺi-a fÄcut un mic ocol într-un loc prea pustiu, Ĺi se nevoia acolo asemenea cu cei tineri; cÄci avea aceeaĹi hranÄ cu cei tineri, adicÄ pâine Ĺi sare; întrebuinĹŁând aceeaĹi bÄuturÄ, adicÄ apÄ, aceeaĹi hainÄ de pÄr Ĺi aceleaĹi privegheri Ĺi rugÄciuni, ca Ĺi cei tineri. Ĺi ca sÄ grÄim pe scurt, aceĹti patru cuvioĹi se aflau pururea întru osteneli toatÄ ziua Ĺi toatÄ noaptea, Ĺi n-au împuĹŁinat rÄbdarea Ĺi bÄrbÄĹŁia lor, nici îndelungata vreme a sihÄstriei, nici bÄtrâneĹŁile, nici neputinĹŁa firii; cÄci aveau în inima lor dumnezeiascÄ dragoste Ĺi osârdie ca sÄ se osteneascÄ Ĺi sÄ se nevoiascÄ pentru Dumnezeu. Cu asemenea nevoinĹŁe petrecându-Ĺi viaĹŁa, în pace Ĺi-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.
Tot în aceastÄ zi, pomenirea sfintei Gorgonia, sora sfântului Grigorie, de Dumnezeu cuvântÄtorul, care în pace s-a sÄvârĹit.
Sfânta Gorgonia, sora lui Grigorie Teologul, s-a remarcat prin înalta sa virtute, pioĹenie, blândeĹŁe, înĹŁelepciune Ĺi ostenealÄ. Casa ei era adevÄrat rai pentru cei sÄraci. Mama a cinci copii, a murit în jurul anului 372, la vârsta de 39 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost : "Cu pace mÄ voi culca Ĺi voi adormi" (Psalm 4, 8).
Tot în aceastÄ zi, pomenirea sfântului mucenic Clement, care de sabie s-a sÄvârĹit.
Tot în aceastÄ zi, pomenirea sfintei muceniĹŁe Tea, care de sabie s-a sÄvârĹit.
Tot în aceastÄ zi, pomenirea preacuvioĹilor pÄrinĹŁilor noĹtri Zevina, Polihroniu, Moise Ĺi Damian.
Dintre aceĹtia dumnezeiescul Zevina Ĺi-a fÄcut o chilie pe un vârf de munte, în care s-a ostenit cu sihÄstreĹti nevoinĹŁe, pânÄ la bÄtrâneĹŁe. El a covârĹit pe toĹŁi cuvioĹii acelei vremi, prin rÄbdarea pe care o avea la sfânta rugÄciune. Astfel când a ajuns cu totul slÄbit de bÄtrâneĹŁe de nu mai putea sta drept la rugÄciune, se sprijinea pe toiagul sÄu. Ĺi aĹa minunat Ĺi cu plÄcere vieĹŁuind lui Dumnezeu, s-a mutat din acestea de aici.
Iar dumnezeiescul Polihroniu, ucenic al acestuia fiind, atât de mult a urmat bunÄtÄĹŁilor învÄĹŁÄtorului sÄu Ĺi a întipÄrit întru sine caracterul acestuia, încât nici pecetea inelului pe cearÄ nu se tipÄreĹte aĹa de curat, cÄci tot o astfel de necontenitÄ stÄruinĹŁÄ avea Ĺi el la rugÄciune. El nu a voit însÄ sÄ poarte lanĹŁuri asupra trupului sÄu, pentru ca nu cumva vreunii din cei neîntÄriĹŁi în credinĹŁÄ, sÄ fie prin aceasta clintiĹŁi din credinĹŁÄ. Ci, purtând pe umeri o rÄdÄcinÄ de stejar prea grea, care nu putea fi miĹcatÄ cu amândouÄ mâinile, îĹi îngreuia trupul Ĺi când venea cineva de bÄtea în uĹa lui, el ascundea aceastÄ rÄdÄcinÄ. Din acest fel de nevoinĹŁe a înflorit în sufletul lui Ĺi dumnezeiescul dar al minunilor. Ĺi multe minuni fÄcând, s-a mutat cÄtre Domnul.
Iar ucenicii sÄi, Moise, adicÄ, a rÄmas în chilia dumnezeiescului Polihroniu pânÄ la sfârĹitul vieĹŁii sale, ca unul care adunase în sufletul sÄu toatÄ bunÄtatea aceluia, în timp ce Damian s-a dus într-un sat ce era în apropiere, numit Niera, Ĺi aflând aproape de sat o chilioarÄ Ĺi locuind într-însa, petrecea aici acelaĹi fel de viaĹŁÄ ca Ĺi dascÄlul sÄu Polihroniu, încât cei ce cunoĹteau bine pe amândoi, vÄzându-l pe acesta putea crede cÄ vÄd sufletul marelui Polihroniu, în alt trup. CÄci în amândoi strÄlucea aceeaĹi nerÄutate, aceeaĹi blândeĹŁe Ĺi smerenie, îndulcire în cuvânt, veghere sufleteascÄ, cugetare de Dumnezeu, ostenealÄ Ĺi priveghere Ĺi hranÄ Ĺi neiubire de agonisealÄ. AĹa de mare folos au cules ucenicii aceĹtia din împreunÄ-vieĹŁuirea cu Polihroniu.
Tot în aceastÄ zi, pomenirea cuviosului noului mucenic Damian.
Acest cuvios nou mucenic mai înainte s-a nevoit în sfânta MÄnÄstire Filoteu din Muntele Athos, apoi a mÄrturisit în Larisa, la anul 1568 Ĺi care prin sugrumare s-a sÄvârĹit.
Tot în aceastÄ zi, pomenirea cuviosului Damian, care a sihÄstrit în sfânta MÄnÄstire a Esfigmenului, din Muntele Athos, Ĺi care în pace s-a sÄvârĹit.
Cu ale lor sfinte rugÄciuni, Doamne, miluieĹte-ne Ĺi ne mântuieĹte pe noi. Amin.
Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox.