Sinaxar 16 Iulie

 

Īn aceasta luna, īn ziua a saisprezecea, pomenirea Sfāntului Sfintitului Mucenic Atinoghen, care a fost episcop Pidahtoei.

AtinoghenAcest sfānt a trait īn Sevastia Capadociei, īn zilele īmparatului Diocletian, si pentru faptele sale bune si pentru smerenia sa a fost facut episcop al Pidahtoei. Fiind prins si cercetat de Filomarh ighemonul, īmpreuna cu 10 ucenici ai sai, si rabdānd multe chinuri īmpreuna cu dānsii, si-a primit sfārsitul prin sabie. Se povesteste ca mai īnainte de a fi prins, mergānd la manastirea sa, nu si-a aflat ucenicii, pentru ca erau prinsi mai-nainte. Īntāmpinānd cerbul, pe care īl crescuse la mānastire, l-a binecuvāntat si s-a rugat ca sa nu fie vānat de vānatori nici el, nici semintia lui; ci īn toti anii la pomenirea sfāntului sa aduca si el, si cei ce se vor naste din el, cāte un pui de cerb īn dar pentru obste. Si astfel īn fiecare an, la pomenirea sfāntului, dupa citirea Sf. Evanghelii, venea cerbul īn biserica si aducea puiul si degrab iesea. Iar crestinii strānsi acolo junghiau cerbul si se ospatau, bucurāndu-se īn slava si cinstea sfāntului.

Tot īn aceasta zi, pomenirea Sfāntului Mucenic Avudim.

Acest sfānt a trait pe vremea īmparatului Diocletian. Fiind prins si neprimind sa aduca jertfa la idoli, a fost īntins la stālp si batut de noua slujitori. Iar nevrānd a gusta din cele jertfite la idoli, a fost sfāsiat cu gheare de fier; dar stānd neschimbat si īntarit īn credinta, i s-a taiat capul.

Tot īn aceasta zi, pomenirea Sfāntului Mucenic Faust.

Acest sfānt a trait īn zilele īmparatului Deciu. Fiind prins pentru credinta īn Hristos, pe Care īl marturisea pe fata si cu īndrazneala, a fost rastignit si ranit cu sageti. Si stānd cinci zile pe cruce, si-a dat sufletul īn māinile lui Dumnezeu.

Tot īn aceasta zi, pomenirea Sfāntului Antioh, fratele Sfāntului Mucenic Platon.

Tot īn aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici cei din Pisidia, cincisprezece mii fiind, care de sabie s-au savārsit.

Tot īn aceasta zi, pomenirea Sfintelor Mucenite femei, multe fiind, care de sabie s-au savārsit.

Tot īn aceasta zi, pomenirea Sfāntului Mucenic Atinoghen, care īn foc s-a savārsit.

Tot īn aceasta zi, pomenirea celor 630 de Sfinti Parinti de la Calcedon, care s-au adunat la sfāntul si a toata lumea al IV-lea Sinod ecumenic.

Acest sfānt si a toata lumea Sinod s-a tinut īn zilele lui Marcian si Pulheriei binecredinciosilor īmparati, adunāndu-se īn vestita biserica a Sfintei Eufimia, si adeverind sfāntul Simbol al celor 318 Sfinti Parinti, adunati la Niceea. Pe care l-au īntarit si l-au pecetluit si celelalte sinoade. Pentru ca ocārmuind īmparatia Teodosie, feciorul lui Arcadie, a fost o īntāmplare ca aceasta: un oarecare Eutihie, monah si preot, s-a facut īncepator eresului, zicānd ca Domnul nostru Iisus Hristos este īntr-o fire si īntr-o lucrare. Acesta a fost scos si caterisit de Flavian, patriarhul Constantinopolului, si de ceilalti drept-credinciosi. Īnsa Eutihie, avānd ajutor pe cei fara de Dumnezeu fameni ai īmparatului, n-a īncetat a face amestecare si tulburare, pāna ce a murit Teodosie. Dupa ce a luat īmparatia, Marcian a poruncit sa se faca sinod a toata lumea, si s-au adunat 630 de episcopi. Si alcatuind si o parte si alta, adica drept-credinciosii si ereticii, doua tomuri si deschizānd racla Sf. Mucenite Eufimia, le-au pecetluit, si le-au pus pe pieptul ei. Si peste putine zile facānd rugaciune si deschizānd, au vazut si s-au spaimāntat; pentru ca au vazut tomul ereticilor lepadat sub picioarele sfintei, iar tomul drept-credinciosilor tinut īn cinstitele ei māini. Vazānd o minune ca aceasta s-au īngrozit toti. Si, īntorcāndu-se mai vārtos spre credinta, au slavit pe Dumnezeu, Cel ce face īn toate zilele lucruri minunate si peste fire, spre īntoarcerea si folosul celor multi. Si se face pomenirea aceasta īn sfānta biserica cea mare.

Cu ale lor sfinte rugćciuni, Doamne, miluieŗte-ne ŗi ne māntuieŗte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox.