Sinaxar 28 Iulie

Īn aceasta luna īn ziua a douazeci si opta, pomenirea Sfintilor Apostoli si diaconi: Prohor, Nicanor, Timon si Parmena.

Sfintii Apostoli din cei 70 Prohor, Nicanor, Timon si Parmena au fost printre primii diaconi ai Bisericii lui Hristos.

In Faptele sfintilor Apostoli (6, 1-6) se spune ca sfintii doisprazece Apostoli au ales sapte barbati plini de Duhul Sfânt si de intelepciune - Stefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena si Nicolae - si i-au hotarât in slujba de diaconi.

Sfanta Biserica face pomenirea lor împreuna in aceasta zi de 28 iulie, chiar daca ei au propovaduit cuvāntul credintei si marturiseau pe Domnul Iisus Hristos Fiu al lui Dumnezeu si om desavārsit in locuri si timpuri diferite.

Sfantul Prohor l-a însotit mai intâi pe sfantul Apostol Petru si a fost facut de acesta episcop in cetatea Nicomidia. Dupa Adormirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, Prohor a devenit insotitor si impreuna-lucrator al sfantului Apostol Ioan Teologul, si impreuna cu acesta a fost sunghiunit in insula Patmos. Aici sfantul Prohor a scris cartea Apocalipsei dupa dictarea inspirata a sfantului Ioan, Apostolul cel Iubit. La intoarcere in Nicomidia sfantul Prohor a converitit multime multa de pagâni la Cristos, si din aceasta pricina a primit cununa muceniciei. (Alte imagini cu sfantul Prohor impreuna cu sfântul Ioan Teologul.)

Sfantul Nicanor a primit mucenicia in aceeasi zi in care sfantul întaiul-mucenic si arhidiacon Stefan (praznuit la 27 decembrie) si multi alti crestini au fost ucisi cu pietre.

Sfântul Timon a fost asezat de Apostoli episcop al cetatii Bastoria in Arabia, si acolo a patimit multe de la evrei si pagâni pentru predica Evangheliei. A fost aruncat intr-un cuptor aprins, dar puterea lui Dumnezeu a facut sa iasa nevatamat. O traditie occidentala spune ca sfântul Timon a murit rastignit.

Sfantul Parmena a predica cu inflacarare pe Hristos in Macedonia. A murit de o boala care l-a lovit. Dar exista si o traditie conform careia sfântul Parmena a primit cununa muceniciei cândva pe la sfârsitul domniei împaratului Traian (98-117).

Tot īn aceasta zi, pomenirea Sfāntului Mucenic Evstatie, cel din Ancira.

Acest sfānt era ostas si, fiind adus īnaintea lui Cornelie guvernatorul Ancirei, a marturisit slobod si cu īndrazneala pe Hristos. Pentru aceasta a fost batut fara mila, si patrunzāndu-i gleznele l-au tārāt de la cetatea Ancirei pāna la rāul Sangarul, urmat si privit de guvernator. Si acolo, bagāndu-l īntr-o racla, l-au aruncat īn rāu. Iar din voia lui Dumnezeu un īnger a scos la uscat racla īn care se afla sfāntul sanatos, cāntānd psalmul acesta: "Cel ce locuieste īn ajutorul Celui Preaīnalt..." Dupa aceea aflānd aceasta guvernatorul si rusināndu-se, scoase sabia si se omorī singur. Iar sfāntul mucenic rugāndu-se si īmpartasindu-se cu dumnezeiestile Taine printr-un porumbel trimis din cer si multumind lui Dumnezeu, si-a dat sufletul īn māna īngerului cel care īl scapase din rāu. Si au fost īngropate cinstitele lui moaste īn cetatea Ancirei.

Tot īn aceasta zi, pomenirea Sfāntului Mucenic Acachie cel Nou.

Tot īn aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Drosis, care, īn topitoare de aur fiind aruncata, s-a savārsit.

Tot īn aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Irina, care era din Capadocia si se afla īn Manastirea lui Hrisovalant.

Sfānta Irina traia in Capadocia, in sānul unei familii instarite si de neam ales, in vremea de dupa moartea imparatului iconoclast Teofil (842). Teodora, asigurānd regenta, cauta in intreaga Imparatie o sotie pentru fiul sau, imparatul Mihail al III lea (842-867). Remarcata de trimisii Curtii pentru frumusetea sa si pentru nobletea deprinderilor sale, Irina fu trimisa la Constantinopol impreuna cu sora sa, care s-a casatorit mai tārziu cu imparatul Bardas, fratele Teodorei. Fiind in trecere pe lānga Muntele Olimp din Bitinia, facu o vizita sfāntului Ioanichie  cel Mare (cf. 4 noiembrie) care o saluta prezicāndu-i ca avea sa devina Stareta a Manastirii lui Hrisovalant. Providenta impiedicase casatoria ei cu imparatul si cu inima usurata si plina de bucurie ea isi imparti averea si se retrase la manastirea lui Hrisovalant, ctitorita de patriciul Nicetas (Nicolae), in apropierea rezervorului de apa ce poarta numele lui Aspar, intr-un loc placut, departe de pietele publice si de locurile zgomotoase. Cu ocazia consacrarii in monahism, preafericita taie, odata cu podoaba parului sau, orice legatura care o mai tinea legata de lume si se deda cu sārguinta lucrarii ascezei, stiind ca in masura in care trupul este slabit, omul interior se reīnnoieste si se apropie de Dumnezeu. Invesmāntata cu o singura tunica, pe care o schimba o data pe an, hranindu-se doar  cu pīine si apa,  se supunea de bunavoie, cu bucurie, la tot ce i se oferea, fara sa se īmpotriveasca sau sa cārteasca.  Cainta ei neincetata ii umplea inima de bucurie si facea sa-i straluceasca fata ; asemeni unui pamānt fertil, ea rodea fructele imbelsugate ale sfintelor virtuti. Le privea pe toate maicutele ca pe niste regine si se considera slujitoarea lor, dedāndu-se celor mai grele munci pentru a le ajuta. Din gura sa nu ieseau decāt cuvintele Evangheliei sau ale Sfintilor Parinti, la care medita neincetat. Pe cānd se afla de mai putin de un an in manastire, citind plina de admiratie viata Sfāntului Arsenie cel Mare (cf. 8 mai) care se ruga de la apusul soarelui pāna a doua zi dimineata, ea se puse sa faca asemenea. Cu ajutorul harului lui Dumnezeu, ajunse incet-incet sa ramāna in picioare, cu māinile intinse in rugaciune, toata ziua si toata noaptea. Lupta cu atāta iscusinta pentru a-si supune trupul la aplecarea ce o avea  sufletul ei catre Dumnezeu, incāt nici o uneltire diavoleasca nu putea sa o atinga. Cānd diavolul ii aducea in minte marirea si usurinta vietii pe care ea o lasase in urma, se ducea sa isi marturisesasca aceste gānduri Staretei  sale indoindu-si efortul in asceza, si astfel era pe data izbavita.

La moartea Staretei,  ea fu desemnata, impotriva vointei ei, sa ii urmeze si primi consacrarea de la Patriarhul Sfāntul Metodie (cf. 14 iunie). Amintindu-si atunci de profetia Sfāntului Ioanichie si considerānd de datoria ei sa nu caute placerea ci sa "duca slabiciunile celor ce nu aveau forta ei" (Romani 15, 1), ea trai de-acum ca un inger pamāntesc, prelungindu-si posturile, rugāndu-se toata noaptea si facānd nenumarate metanii. Prin aceste mijloace ea isi atrase bunavointa lui Dumnezeu si primi atāta intelepciune īncāt fu in stare sa conduca nenumarate suflete pe calea Māntuirii. Ea cerea maicutelor sa nu o considere ca o stapāna, ci ca una dintre ele, care fusese pusa in slujba lor. Cu blāndete si rabdare le incuraja sa se conduca in tot ceea ce infaptuiau dupa spiritul Evangheliei. Refuzānd desertaciunea laudei si cinstei din partea oamenilor, pentru a nu fi renuntat la lume decāt in aparenta, ele trebuiau sa se ingrijeasca sa-si pastreze nu doar curatia ci si blāndetea, virtuti superioare celor ale naturii, pe care Hristos le da in dar celor care se roaga lui cu credinta. Orice reusita vor fi avut, ea le sfatuia sa o considere ca un dar al lui Dumnezeu si sa ramāna in cainta si rugaciuni de multumire neincetate. Ea le interzicea, dealtfel, sa se roage pentru sanatatea lor, caci nimic nu e mai folositor sufletului, spunea ea, decāt boala acceptata cu recunostinta.

Primind de la un Īnger darul de a fi vazatoare cu duhul, Sfānta era ca un Profet al lui Dumnezeu in Manastirea sa. Dupa ce se odihnea putin la terminarea slujbei de dimineata, ea le chema pe maicute una cāte una si, cu multa arta si intelepciune, le ajuta sa se arate in fata lui Dumnezeu curate si fara prefacatorie, scotāndu-le la iveala gāndurile lor cele mai tainice. Ea deveni la scurt timp renumita in toata capitala pentru virtutile sale si pentru intelepciunea cu care isi conducea comunitatea, si toate felurile de oameni, bogati si saraci, simpli si nobili, veneau catre ea pentru a-i primi sfaturile si sa se marturiseasca in rugaciunile ei. Pe toti ii invata folosul pocaintei si a convertirii care, in orice clipa, pot sa ni-l aduca pe Dumnezeu in ajutor.

Sprijinita de harul dumnezeiesc, ea facea neincetate progrese in asceza si in rugaciunea curata. In timpul Postului Mare, pāna la Pasti, ea nu mānca pāine ci doar cāteva legume, o data pe saptamāna. Privegherea in fiecare noapte ii devenise la fel de naturala ca somnul pentru ceilalti oameni si ea isi petrecea toate noptile, cu māinile intinse spre cer, cufundata in sfinte contemplatii. Uneori ramānea in aceasta stare si doua zile la rānd, ba chiar o saptamāna intreaga, incāt una din maicute trebuia sa o ajute sa isi lase in jos bratele amortite. Intr-o noapte o monahie privi in curte si o vazu pe Sfānta Irina in rugaciune, ridicata de la pamānt in chip minunat iar cei doi falnici chiparosi care se inaltau in curtea Manastirii isi aplecasera vārfurile lor pāna la pamānt si nu le-au ridicat decāt dupa ce Sfānta i-a insemnat cu semnul Crucii. Aceasta rugaciune din noapte era inspaimāntoare pentru diavoli, care isi inmulteau asalturile in timpul noptii. O data unul dintre ei arunca pe ea fitilul aprins al unei candele. Vesmintele Irinei incepura imediat sa arda. Dar ea ramase neclintita si ar fi fost arsa de vie daca o monahie, trezita de mirosul carnii si a hainelor calcinate, nu ar fi fortat usa sa intre in chilia ei. In mijlocul fumului des, ea o vazu cu surprindere pe Sfānta in flacari, in picioare si nemiscata in rugaciunea sa. Cum era deranjata de maicuta ce se straduia sa stinga flacarile, Irina isi lasa bratele in jos si ii spuse pe un ton de repros : "De ce m-ai lipsit de o asemenea bucurie prin venirea ta neasteptata ? Un Inger se tinea inaintea mea, impletindu-mi o cununa de flori nemuritoare, nemaivazute de ochiul omenesc si era gata sa ma ia cānd tu l-ai alungat". Iar cind maicuta smulse zdrentele de haine lipite de carnea ei, o mireasma placuta cuprinse toata Manastirea.

Alta data, un calator pe mare venit din Patmos se prezenta la Manastire si dadu Sfintei trei mere delicioase, pe care Sfāntul  Apostol Ioan il insarcinase sa i le inmāneze. Primul mar ii ajunse sa o hraneasca 40 de zile, timp in care gura ei raspāndi o mireasma nemaiīntālnita, pe cel de al doilea il imparti comunitatii in Joia Mare si il pastra pe al treilea ca pe un talisman de pret, zalog al bunurilor nepieritoare ale Raiului.

Cu simtul sau profetic, preafericita Irina implini un mare numar de alte minuni si prezise in mod special asasinarea lui Bardas, urmata la putina vreme de cea a lui Mihai al III-lea (867) precum si preluarea puterii de catre Vasile Macedoneanul. Ajutata de Sfāntul Vasile cel Mare si de Sfānta Anastasia Farmacolitria ea vindeca pe posedati si salva pe una din rudele sale - pe care imparatul planuia sa o omoare acuzata de tradare - aparānd in fata suveranului, stralucitoare si plina de marire. Imparatul Vasile isi recunoscu greseala, ceru iertare, si apoi isi arata bunavointa in ajutorul Manastirii.

Tot īn aceasta zi, pomenirea Cuviosului Pavel, întemeietorul Manastirii Xiropotamu din Sfântul Munte Athos.

Cu ale lor sfinte rugćciuni, Doamne, miluieŗte-ne ŗi ne māntuieŗte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox.