Sinaxar 13 August
Ăn aceasta luna, ĂŽn ziua a treisprezecea, pomenirea mutarii moastelor Preacuviosului Parintelui nostru Maxim Marturisitorul.
Sfântul Maxim a trait pe vremea raucredinciosului ĂŽmparat Constans al II-lea Pogonatul (641 - 668), nepotul lui Iraclie, si era filozof desavârsit. Ămpodobindu-se cu ĂŽntelepciunea, toate avutiile sale lasându-le fratelui sau, s-a facut monah. Iar vazând cum crestea eresul monotelitilor (adica al celor ce marturisesc o singura voie ĂŽn Domnul nostru Iisus Hristos), s-a aprins de dumnezeiasca râvna, si s-a dus la Roma, unde a ĂŽnduplecat pe Sfântul Martin, papa Romei, ca sa adune un Sinod local, si sa-i anatematizeze pe cei care cugetau acel eres, ĂŽmpreuna si pe ĂŽncepatorul lui. Si a alcatuit Sfântul Martin si carti ĂŽmpotriva acelui eres. Iar ĂŽmparatul fiind ĂŽnstiintat de aceasta, a trimis ca sa-l aduca ĂŽn cetatea Constantinopolului, si l-a ĂŽnfatisat ĂŽnaintea judecatii sale. Iar sfântul pe ereticii ce se adunasera acolo i-a rusinat cu cuvântul adevarului pe toti biruindu-i. Dupa aceasta a fost izgonit ĂŽn Tracia, taindu-i-se mâna dreapta si limba. De acolo, ĂŽmpreuna cu doi ucenici ai sai a fost trimis ĂŽn partile Laziei, ĂŽnsa si acolo cu Duhul lui Dumnezeu marturisea si scria; fiindca se spune ca dupa taierea limbii i s-a facut cu minune dumnezeiasca limba la loc si a vorbit curat cât a trait. Apoi, la adânca batrâneti, s-a dus catre Domnul. Iar pomenirea lui se face în ziua de 21 ianuarie.
Tot În aceasta zi, pomenirea celei de-a pururea si a tot fericitei Împaratese Irina, ctitora a cinstitei Manastiri a Pantocratorului Mântuitorului Hristos, care primind sfântul si Îngerescul chip s-a numit Xenia monahia.
Sfânta Irina s-a nascut la sfârsitul secolului al XI-lea si a fost fiica regelui Ladislau al Ungariei. La vârsta de 18 ani a venit la Constantinopol ca sotie a imparatului Ioan al II-lea (1105), fiul împaratului Alexis I Comnenul, cu care a avut opt copii.
Sfânta Irina a fost ctitora Manastirii Pantocrator (Muntele Athos), unde a si fost îmnormântata la moartea sa (1134), dupa ce s-a facut monahie sub numele de Xenia.
Tot ĂŽn aceasta zi, pomenirea Cuviosului Dositei ascultatorul.
Acesta a sihastrit În chinovia Avei Serida, ce era sub povatuirea Sfântului Dorotei, si care cu pace s-a savârsit.
Tot ĂŽn aceasta zi, pomenirea Cuviosului si purtatorului de Dumnezeu Parintele nostru Dorotei de Gaza.
Acesta mai Înainte a sihastrit În chinovia Avei Serida, aproape de Gaza; iar mai În urma si-a Întemeiat manastirea sa, dupa savârsirea lui Ava Ioan, caruia Îi ziceau "proorocul", si a ispravit tacerea cea desavârsita a marelui Varsanufie, si care cu pace s-a savârsit.
Viata sfântului Dorotei pe larg, dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la Simonos-Petras (Muntele Atos).
Scrisorile dushnicesti ale avilor Varsanufie si Ioan, in Filocalia româneasca.
Tot În aceasta zi, pomenirea Sfintei Evdochia Împarateasa, care cu pace s-a savârsit.
Viata sfintei ĂŽmparatese Eudoxia (Evdochia), dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la manastirea Simonos-Petras (Muntele Atos)
Tot În aceasta zi, pomenirea cuviosului Parintelui nostru Serida, egumenul Manastirii din Gaza care cu pace s-a savârsit.
Tot În aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Coronat, care de sabie s-a savârsit.
Tot În aceasta zi, pomenirea Sfântului Tihon de Zadonsk, episcop de Voronej.
Viata sfântului Tihon de Zadonsk, mare sfânt rus din secolul XVIII, dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la Simonos-Petras (Muntele Atos).
Cu ale lor sfinte rugÄciuni, Doamne, miluieĹte-ne Ĺi ne mântuieĹte pe noi. Amin.
Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox.