Sinaxar 29 Septembrie
Īn aceasta luna, īn ziua a douazeci si noua, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Chiriac Sihastrul.
Acest Sfāntul Chiriac s-a nascut la anul 448, īn vremea īmparatului Teodosie cel Mic, īn cetatea Corintului. Tatal lui se chema Ioan, fiind preot al bisericii din Corint si mama lui Evdochia. Era nepot al lui Petru episcopul, citet fiind la aceeasi biserica. Īmplinind optsprezece ani, s-a dus la Ierusalim si a fost facut calugar de marele Eftimie. Si aratānd multa nevointa si mustrānd pe cei ce urmau greselilor lui Origen, si cu lucrarea lui Hristos facānd multe minuni si ajungānd la adānci batrāneti a trecut din viata.
Era blānd si bun primitor, spunānd mai īnainte cele ce aveau sa fie din dumnezeiasca descoperire.
Era mare la trup, cu cuviinta si cu dar, pazind toate partile trupului īntregi, neschimonosindu-se cu nimic din pricina batrānetii. A fost si egumen cātiva ani la Lavra Sfāntului Hariton.
Tot īn aceasta zi, pomenirea celor 150 de Mucenici din Palestina.
Tot īn aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Petronia.
Tot īn aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Gudelia.
Aceasta sfānta fiind crestina, si īntorcānd pe multi din persi la credinta crestinilor, a fost prinsa de Savorie īmparatul persilor. Dar, nevrānd sa aduca jertfa focului, a bagat-o īn temnita, multi ani chinuindu-se de foame. Dupa aceea scotānd-o din temnita, si nevrānd sa se lepede de Hristos, īntāi i-au despuiat capul de piele, apoi tintuind-o cu piroane la stālp foarte tare, si-a dat sfāntul sau suflet Domnului.
Tot īn aceasta zi, pomenirea Sfāntului Mucenic Casdon si Casdoas.
Tot īn aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici: Dada, Govdela si Casdoas, din care unii rudenii, iar altii erau adevarati fii lui Savorie, īmparatul persilor.
Īn zilele lui Savorie, īmparatul persilor, tatal Sfāntului Govdela, era un oarecare crestin anume Dada, mai de frunte la palatul īmparatesc, preaiubit si neam cu īmparatul. Fiind trimis ca sa domneasca tarile ce erau sub biruinta lui, el a crezut īn Hristos. Dar pārāndu-l oarecine la īmparatul, si trimitānd la dānsul pe Andrameleh, cel mai mare din dregatorii lui, ca sa afle adevarul, l-a gasit crezānd īn Hristos si a scris despre aceasta īmparatului. Iar īmparatul scriind raspunsul, i-a dat putere īmpotriva crestinilor. Acest raspuns l-a trimis cu fiul sau Govdela, care primindu-l si sezānd alaturi cu el, Govdela a īnceput a face cercetare. Si luāndu-i seama cu amanuntul, si zicāndu-i cele ce aveau ei īn gāndul lor, a aflat pe sfāntul crezānd cu tot sufletul īn Domnul nostru Iisus Hristos si vrānd sa moara cu osārdie pentru Dānsul. Atunci a aprins un cuptor cu foc foarte mare, si a poruncit sa bage pe sfāntul īn el. Daca s-a apropiat de cuptor, sfāntul si-a facut semnul cinstitei si de viata facatoarei Cruci, cuptorul s-a stins si a izvorāt apa īn loc de vapaie; si se minunau toti de aceasta minune. Atunci fiul īmparatului Govdela a zis: "Iubitul meu Dadas, cine te-a īnvatat aceste farmece?" Iar el a zis: "Macar de te-ai fi īnvrednicit si tu sa fii īnvatat de la Dascalul meu!" Si Govdela a zis: "Dar de voi crede īn Hristosul tau, putea-voi sa fac si eu acestea?" Zis-a Dadas: "Nu numai acestea vei face, ci si cu Dānsul īmpreuna vei īmparati". Si poruncind Govdela de a aprins un cuptor, si chemānd el numele lui Hristos, īndata l-a stins; si cazānd la sfāntul a crezut īn Hristos. Acestea vazānd Andrameleh s-a dus de a spus toate īmparatului. Īmparatul auzind ca fiul sau s-a facut crestin a trimis de l-au adus si a poruncit sa taie toiege ghimpoase si a pus patru servitori de l-au batut. Iar sfāntul fiind batut peste tot trupul, se ruga sa i se dea rabdare. Si aratāndu-i-se īngerul īl īntarea zicāndu-i: "Fii barbat, ca eu sunt cu tine", si bagāndu-l īn temnita a stat cinci zile. Dupa aceea lu-ānd oarecare Gargal voie de la īmparatul asupra sfāntului si asupra tuturor crestinilor, si scotānd pe sfāntul din temnita, si batāndu-l cu vine de bou, sfāntul se ruga si anatemiza credinta tatalui sau. Atunci a poruncit Gargal sa-i scoata doua fāsii de piele de la picioare pāna la cap, zicānd: "Lasa ca va veni īn adevar Hristosul tau de te va tamadui", si dupa aceasta legāndu-l foarte tare l-au bagat iar īn temnita. Dar dezlegāndu-se legaturile singure īndata s-a facut sfāntul sanatos precum era si mai īnainte. Si vazānd Gargal aceasta, se minuna. Si a mers de a spus īmparatului. Iar el i-a zis: "Mergi de-l omoara, ca nu-mi este fecior, ci-mi este vrajmas de vreme ce a crezut īn Hristos". Atunci l-a supus Gargal la nenumarate si grele chinuri din care a ramas nevatamat. Vazāndu-l cei ce erau īn temnita, s-au minunat zicānd: "Mare este Dumnezeul crestinilor". Iar stapānitorul māniindu-se a poruncit sa fie supus la chinuri si mai grele. Deci auzind īmparatul, a zis lui Gargal: "Tot traieste acel fermecator Govdela?" Iar el a zis: "Asa īmparate, viu este.
Si eu mult l-am chinuit, dar tot viu este". Atunci īmparatul a poruncit sa-i despoaie pielea capului spre spate, sa-i acopere obrazul si facāndu-i si aceasta, iar l-a bagat īn temnita, iar el marea pe Dumnezeu. Dimineata aflānd ca tot este viu, i-au dezradacinat unghiile de la māini si de la picioare, si cele patru masele mari. Si l-au aruncat īn temnita ca pe un mort, poruncind sa nu-i dea nici apa, nici sa intre cineva la dānsul. Iar sora-sa a mers la dānsul, si i-a dat apa, zicānd temnicerului sa nu spuna cuiva, ca-si va pune capul. Iar sfāntul, daca i s-a adeverit credinta, nu mai avea nevoie de lecuire; ci luānd rabdare si īndraznire si osārdie la chinuri cu luminarea Sfāntului Duh, aflāndu-se si ranit, se bucura si tamaduia pe toti; si toti se minunau de acestea. Un alt oarecare Gargal fermecator ce se afla īn temnita pentru multe rele ce facuse, vazānd rabdarea sfāntului si minunatele lucruri ce facea, a cazut la picioarele sfāntului zicānd: "Rogu-te, robul lui Dumnezeu, pomeneste-ma si pe mine īnaintea Hristosului tau". Iar sfāntul i-a zis: "Crede īntr-Īnsul si te va scapa de toate relele tale". Si Gargal a zis: "Cred īntru Tine, Doamne Iisuse Hristoase", si s-a alaturat cu Govdela.
A doua zi i-a adus domnitorul pe amāndoi īnaintea sa, si dezbracānd pe Gargal, a poruncit de l-a batut cu toiege, si el cautānd la cer, zicea: "Doamne Iisuse Hristoase, pentru numele Tau patimesc, īntareste-ma"; si acestea zicānd si-a dat sufletul la Dumnezeu.
Iar pe Sfāntul Govdela, l-au supus la neīnchipuit de cumplite chinuri, dar ramānānd viu, Gargal s-a consultat cu ai sai, a rastignit pe sfāntul, gol, sus pe un lemn, si l-au sagetat multi oameni multe ceasuri; dar sfāntul ramānea neranit, caci sagetile aruncate asupra lui se duceau īn vazduh. Aceasta a facut pe toti de s-au cutremurat.
Vazānd īmparatul toate lucrurile zadarnice, a trimis pe fiica sa Cazdoua ca sa īnvete pe Govdela si sa-l īntoarca. Iar ea daca s-a dus, fiind īnvatata de fratele ei, s-a facut crestina. Deci māniindu-se īmparatul de aceasta, a poruncit de a supus pe fiica sa la multe chinuri. Atunci ea a zis catre sfāntul: "Roaga-te pentru mine ca nu pot rabda chinurile". Iar sfāntul i-a zis: "Sa nu-ti lipseasca credinta īntru Hristos, si nadajduiesc īn Acela īn Care ai crezut, ca nu vei mai suferi alte chinuri". Deci scotānd īmparatul pe Sfāntul Govdela, a poruncit sa-i lege māinile si picioarele, si sa-l arunce īn picioarele cailor celor ce īnvārteau moara, ca sa-l calce toata noaptea. Dar sfāntul a fost pazit nevatamat, binecuvāntānd pe Dumnezeu. Iar dimineata aflāndu-se sanatos si dezlegat din legaturi, se minunau toti. Apoi a fost supus la alte grele chinuri. Iar Dadie si Avdie, crestini fiind staruiau de scriau chinurile sfāntului īn taina, de frica īmparatului, catre care a zis sfāntul: "De puteti aduceti-mi apa si untdelemn ca sa ma botez, iar de nu puteti, rugati-va ca sa se faca aceasta". Si cānd graia aceste cuvinte, iata un norisor mic ca o negura a acoperit pe sfāntul, si a turnat pe capul lui untdelemn si apa multa si s-a auzit glas zicānd: "Iata ca ai primit sfāntul botez, robule al lui Dumnezeu, Govdela". Si s-a facut fata lui ca lumina, si a iesit mult miros frumos. Iar auzind sfāntul glas, facea rugaciune catre Dumnezeu, multumindu-I si marindu-L, si rugāndu-se sfāntul catre Dumnezeu, si-a dat sufletul.
Atunci Gargal i-a legat picioarele cu streanguri, si legāndu-l de coadele unor cai neīnvatati, i-a tras trupul gol prin locuri rele si pietroase, de se rupea carnea bucati de pe dānsul, si ce mai ramasese din trupul lui l-a taiat de l-a facut trei parti si l-a risipit. Pe acestea si preotii, Dadie, Avdie si Armaazac diaconul, le-au luat si le-au dus la casele lor; si īnfasurāndu-le cu pānza si cu aromate le-au īngropat cu osārdie.
Iar Sfāntul Dadas cel marit, varul īmparatului fiind chinuit mai īnainte īn multe feluri, l-au taiat tot bucati din toate membrele, si asa si el īn Domnul s-a savārsit. Oarecare iubitori de Dumnezeu, adunānd si bucatile moastelor lor, le-au īngropat la loc īnsemnat. Deci cāntānd cei trei barbati ce s-au pomenit mai īnainte, toata noaptea, cānd a fost la miezul noptii s-a aflat si Sfāntul Govdela īn mijlocul lor, si a zis: "Īmbarbatati-va īn Domnul, fratilor, si stati īntariti si neschimbati, si nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot sa-l ucida". Iar ei daca l-au vazut s-au bucurat; si iarasi le-a zis: "Dumnezeu sa va dea plata pentru cele ce ati ostenit pentru mine". Si plecāndu-si capul catre Dadia, a zis: "Ia cornul cu untdelemn si sfāntul trup al lui Hristos, si intra īn gradina īmparatului, si unge pe soru-mea Cazdoua si o īmpartaseste cu Sfāntul Trup". Acela luāndu-le a mers si cum a sosit la poarta, i s-a aratat īngerul Domnului si a intrat cu dānsul, si botezānd-o si īmpartasind-o cu trupul Domnului, i-a zis: "Mergi si dormi pāna la venirea Domnului nostru Iisus Hristos", si īndata luānd īngerul sufletul ei l-a dus la cer. Iar dimineata intrānd maica-sa la dānsa, si aflānd-o savārsita s-a dus la īmparatul si i-a zis: "De acum īnainte bucura-te, tu si īmparatia ta; ca fiul meu ca si cum ar fi facut greseli de mii de ucigasi, īn mii de chinuri s-a petrecut; iar acum si fiica mea, ca si cum ar fi ucis pe tatal sau, goala, ucisa cu toiege ghimpoase ca un tālhar, s-a savārsit si ea". Acestea auzind cumplitul si nemilostivul acela māncator de sānge īmparat, nu s-a plecat nicidecum spre mila. Iar īmparateasa luānd aromate de tot felul cu mirosuri scumpe a uns moastele sfintei fiicei sale si īnvaluind-o īn porfira īmparateasca, a pus-o cu Govdela fiul ei.
Cu ale lor sfinte rugćciuni, Doamne, miluieŗte-ne ŗi ne māntuieŗte pe noi. Amin.
Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox.