
ale cărei păcate sunt necredinţa, erezia, hula, mândria. Sănătatea sufletului depinde de armonia, relaţia şi funcţiunea acestor .....
Am întâlnit pe cineva care scuipa mereu. „Are diavol”, spuneau oamenii. Iar acela le spunea: „Cei ce au diavol nu fac aşa”. Aşa cum .....
– Părinte, Avva Isaac spune că biruim patimile „prin smerenie şi nu prin dispreţuire” (începutul irmosului de la Cântarea întâi .....
Cel ce cu dispreţ grăieşte împotriva celui smerit, şi nu-l socoteşte pe acesta viu, este la fel cu omul care-şi deschide gura sa .....
înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşurătatea. Toate aceste rele ies dinăuntru şi spurcă pe om” (Marcu .....
– Părinte, cum să alung un gând de hulă care îmi vine în vremea slujbei bisericeşti? – Prin cântarea psaltică. „Deschide-voi .....
din inimă ies gândurile rele, minciuna şi hula? Cum ar putea acestea ieşi din carne şi din sânge? Iată, acestea numai din suflet .....
ai, nu-i nici mândria, nici desfrânarea, nici hula, nici altceva, decât acela care-l ai: el e cel mai mare. Dacă eşti mândru, ai .....
o rugăciune pentru cel împotriva căruia este hula; împotriva gândurilor deşarte - să citim Sfânta Scriptură şi să cugetăm .....
altă dată din netemerea de Dumnezeu. Hula (blasfemia) este în primul rând odrasla mândriei; deseori însă vine din judecarea .....
repausaţii sunt nevrednici de mântuire prin hula lor împotriva Sfântului Duh. Sfântul Augustin zice că: „repausaţii .....
Eu, spre deosebire de tine, nu mă îndoiesc de mila Domnului faţă de tine. Dar oare ştii de ce? Pentru că ţi-ai dat inima neîmpărţită .....
Preotul Serghei: La moartea lui Lazăr, Iisus a plâns. Care ar trebui să fie atitudinea noastră faţă de lacrimile .....
Când vremea rea şi furtuna trec, soarele străluceşte deasupra noastră în chipul cel mai plăcut. Tot aşa, după ce furtuna ispitelor .....
Dă minţii tale să se îndeletnicească cu pomenirea morţii, a judecăţii viitoare, a chinurilor veşnice, cu gândul la bărbăţia .....
Păcatul sfârșește cu despărțirea întru totul de Dumnezeu - și fiindcă Domnul este fericirea inimii noastre, .....
Prima dintre virtuţile ascetice este efortul credinţei: sufletele oamenilor trebuie să se străduiască neîncetat întru această virtute .....
Biserica Ortodoxă ne spune cu tărie nouă, fiilor săi, că Iisus Hristos a înviat și a dat viață celor ce erau în mormânt; deci .....
Harul lui Dumnezeu aşa lucrează, prin osteneală, prin oleacă de participare la jertfa care se săvârşeşte pe .....
Mila este una dintre virtuțile cele mai adânci pe care se bazează creştinismul nostru. Nu se poate progresa fără .....
Troparul Sfântului Cuvios Sava cel Sfinţit, glasul al 8-lea:
Cu curgerile lacrimilor tale ai .....
„Acum mă bucur de suferinţele mele pentru voi şi împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, .....
Zis-a Domnul: «Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine .....

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).