www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Acesta ma lauda, iar acela ma blestema.

Acesta ma lauda, iar acela ma blestema.

Deplina dragoste este aceea ce nu deosebeşte pe om zicând: „Pe acela îl ştiu, iar pe celălalt nu-l ştiu”sau: „Acesta mă laudă, iar acela mă blestemă.” Ci, spre firea ta de om privind de-a pururea, pe toţi oamenii întocmai să-i iubeşti, pe prieteni adică şi pe vrăjmaşi, pe cei buni şi pe cei răi, ca să fii desăvârşit înaintea lui Dumnezeu. Şi de la vrăjmaşi să rabzi răutăţile cele aduse asupra ta şi nicidecum să nu gândeşti că de la ei îţi este făcut răul, ci de la diavolul, pentru păcatele noastre. Drept aceea şi Domnul nostru Iisus Hristos, arătându-Şi dragostea Sa faţă de noi, a pătimit pentru toţi oamenii şi tuturor la fel le-a dăruit nădejdea învierii, întru care nădejde vrednic se face fiecare ori de cinste ori de osândă. Că robii lui Hristos îi iubesc pe toţi curat, măcar că ei nu sunt iubiţi de toţi. Iar prietenii lumii acesteia nu iubesc din inimă pe nimeni. Iar oamenii duhovniceşti păzesc până la sfârşit dragostea cea de Dumnezeu alcătuită. Deci să vă sârguiţi a iubi pe tot omul din sufletele voastre, că aceasta este porunca Domnului. Iar, dacă nu puteţi să o păziţi, măcar pe nimeni să nu urâţi, ca să primiţi harul de la Hristos Dumnezeu, Căruia este slava în vecii vecilor! Amin.

(Sfântul Maxim Mărturisitorul, Din cuvintele duhovniceşti ale Sfinţilor Părinţi, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Suceava, 2003, p. 60)

Categoria: Articole

Cautare:

Acesta ma lauda, iar acela ma blestema.

Vizualizari: 593

Id: 24251

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.