www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Alta este judecata lui Dumnezeu si alta a oamenilor

Alta este judecata lui Dumnezeu si alta a oamenilor

Şi să mai ştiţi că Dumnezeu nu va judeca în ziua aceea după cum judecăm noi, pentru că alta este judecata lui Dumnezeu şi alta a oamenilor. Dumnezeu va trece pe cel din rândul al treisprezecelea în rândul al treilea sau al patrulea, pe cel din rândul al zecelea îl va pogorî între mijlocii, iar pe cel din urmă îl va împărtăşi cu aceiaşi cinste ca şi pe cel dintâi, după silinţa şi fapta bună a fiecăruia. Şi cu toate că e lucru înfricoşat ce zic, vă spun că va alunga din ceata fraţilor şi va osândi la chinuire chiar pe unii pe care-i socotim noi desăvârşiţi, pentru că au vieţuit totdeauna în mănăstire; adică pe nesupuşi, pe cei ce nu-şi taie voia şi au alte gânduri.

(Sfântul Teodor Studitul, Cuvântări duhovnicești, Editura Episcopia Alba Iulia, Alba Iulia, 1994, p. 36)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Alta este judecata lui Dumnezeu si alta a oamenilor

Vizualizari: 823

Id: 14048

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.