www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Amestecarea faptei bune cu pacatul

Amestecarea faptei bune cu pacatul

Darul deosebirii gândurilor (discernământul) este unul din cele mai rare daruri ale harului Duhului Sfânt. Sfântul Ioan Scărarul, care a rezervat acestui subiect un întreg capitol al „Scării raiului”, ne desluşeşte sensurile lui într-un mod cât se poate de edificator: „Precum atunci când scoatem apă din fântână se întâmplă ca, fără să ne dăm seama, să scoatem şi unele animale numite broaşte, tot astfel, atunci când lucrăm virtuţile, deseori amestecăm cu dânsele în mod inconştient şi făptuirea unor patimi, ca spre pildă: lăcomia pântecelui se împleteşte cu primirea de străini, desfrânarea cu dragostea, viclenia cu dreapta judecată, răutatea cu priceperea, iar încetineala, lenevia, împotrivirea în cuvânt, prea marea încredere în dreptatea faptelor proprii şi neascultarea cu blândeţea; încrederea în ştiinţa proprie cu tăcerea; mândria cu bucuria; lenea cu nădejdea; osândirea iarăşi cu dragostea; trândăvia şi lenevia cu liniştea; asprimea cu fecioria; încrederea în sine cu smerenia”.

Câtă trezvie e necesară pentru a deosebi patimile de virtuţi, şi cu atât mai mult patimile trupeşti de cele sufleteşti! Deşi nouă ni se pare că suntem virtuoşi, este posibil să fim, de fapt, în slujba diavolului, cultivând patimile. Să fim deci atenţi la „broaştele din fântână”, care izvorăsc de obicei din patima slavei deşarte; această patimă se împotriveşte cu înverşunare ascultării şi împlinirii poruncilor dumnezeieşti.

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 303)

Categoria: Articole

Cautare:

Amestecarea faptei bune cu pacatul

Vizualizari: 610

Id: 9942

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.