www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Ascultarea care intelepteste

Ascultarea care intelepteste

Povestit-a un stareţ, zicând: „M-am dus la Avva Sisoe, care locuia în Clisma; şi l-am rugat să-mi spună cuvânt. Iar el a zis: «Iartă-mă, om mojic sunt» [n.red. – aici, cu sensul de om simplu, neînvăţat]. Dar m-am dus la Avva Or şi la Avva Athre; şi Avva Or era în boală de optsprezece ani; şi le-am făcut lor metanie ca să-mi spună cu­vânt. Şi a zis Avva Or: «Ce să-ţi spun? Du-te, şi ceea ce vezi [de cuviinţă], aceea fă; Dumnezeu este [Dumnezeu] numai al celui ce se sileşte pe sine întru toate». Avva Or şi Avva Athre nu erau din acelaşi hotar, dar pace multă s-a făcut întru dânşii, până au ie­şit din trup; că mare era ascultarea lui Avva Athre şi smerită cugetarea lui Avva Or. Şi am făcut puţine zile acolo, pândind petre­cerea lor; şi, printre multele lucruri minu­nate pe care le-am văzut, voi povesti-o şi pe aceasta.

Le-a adus lor oarecine un peştişor şi a voit Avva Athre să-l facă pe el bătrânului; iar pe când îl tăia cu cuţitul, l-a chemat pe el Avva Or. Iar el a lăsat cuţitul în mijlocul peştelui fără a tăia şi cealaltă parte. Şi m-am minunat de mare lui ascultare, că n-a zis «Aş­teaptă până ce voi tăia peştişorul». Şi i-am zis lui: «Avva Athre, unde ai învăţata aceas­tă ascultare?»Şi mi-a zis: «Nu este a mea, ci a stareţului; iar de voieşti, vino de vezi ascul­tarea lui». După ce a fiert peştişorul, l-a netrebnicit pe el în chip voit şi l-a pus înaintea stareţului, care l-a mâncat fără a grăi ceva. Şi i-a zis Avva Athre: «Bun este, Avva?» Şi a răspuns: «Bun este foarte». Apoi i-a adus lui alt peştişor, foarte bine gătit. Şi, mâncând bătrânul, a zis: «L-am netrebnicit pe dânsul, Părinte". «Da, l-ai netrebnicit puţin», răs­punse Avva Or. Iar după aceasta mi-a zismie Avva Athre: «Văzuşi, dar, că ascultarea a stareţului este?» Şi am ieşit de la dânşii, şi orice am văzut, am păzit după putere.”

(Everghetinosul, volumele I-II, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 186)

Categoria: Articole

Cautare:

Ascultarea care intelepteste

Vizualizari: 543

Id: 6563

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.