www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Boala se da uneori si pentru izbavirea de trufie

Boala se da uneori si pentru izbavirea de trufie

Regret că în timpul de faţă sănătatea ta este foarte şubredă şi, probabil, te face incapabilă să împlineşti nevoinţele mănăstireşti. Dar Sfântul Ioan Scărarul numeşte şi boala isihie, şi încă una fericită, chiar dacă este fără voia noastră. Fericită, pentru că puţini sunt acei care îşi asumă nevoinţa de bună voie şi mai ales pentru că în acest caz s-ar putea amesteca şi trufia, judecarea celorlalţi, iar în cea impusă de boală n-am avea cu ce să ne mândrim. Ambele feluri de nevoinţă liniştesc în aceeaşi măsură trupul, iar ultima se dă uneori şi pentru izbăvirea de trufie. De aceea încearcă să-ţi menţii pacea în boală şi să mulţumeşti milostivirii lui Dumnezeu pentru înţelepţirea cea fără de voie. Şi, iarăşi, în starea de boală încearcă să te fereşti mai ales să cârteşti. Cuviosul Isaac Sirul scrie: „Dumnezeu poartă toate neputinţele omeneşti, dar pe cel ce cârteşte nu-l suferă, ci îl pedepseşte". La fel fereşte-te să cârteşti împotriva oamenilor pentru neîmplinirea unor oarecare cereri ale tale sau pentru alte pricini. Orice ni se trimite spre răbdare este lăsat de Pronia Dumnezeiască pentru folosul nostru sufletesc, numai dacă nu vom netrebnici acestea prin nesocotinţa noastră. (Sfântul Cuvios Ambrozie de la Optina)

(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 61)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Boala se da uneori si pentru izbavirea de trufie

Vizualizari: 615

Id: 10314

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.