www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Calea cea mai simpla este sa ascultam si nu sa poruncim

Calea cea mai simpla este sa ascultam si nu sa poruncim

Puţin contează dacă părerea părintelui nostru este imperfectă. În măsura în care sunt împlinite poruncile în ascultare şi credinţă în Hristos, Dumnezeu va îndrepta faptele noastre. Ceea ce părea fals se va adeveri. În schimb, ceea ce părea desăvârşit după judecata noastră, nu va fi adesea decât reflexul voinţei noastre păcătoase, şi Dumnezeu nu va mai fi cu noi.

Calea cea mai simplă este să ascultăm şi nu să poruncim. Este războiul cel mai cumplit împotriva patimilor.

Pentru a înţelege taina mântuirii în Hristos, trebuie să mergem pe calea ascultării. Şi să o facem cu multă atenţie. În măsura în care concepţia sa este dreaptă, omul poate avea o inspiraţie foarte înaltă făcând lucrul cel mai simplu, cum ar fi, de exemplu, la bucătărie. În schimb, fără ascultare, fie el patriarh, episcop sau preot, se poate pierde.

Purtăm în noi păcatul originar, acest venin al primei ispitiri a lui Adam în rai: Veţi fi ca Dumnezeu, dar ascultarea ne poate elibera de păcat.

(Arhimandritul Sofronie, Din viaţă şi din duh, Editura Pelerinul, Iaşi, 1997, pp. 42-43)

Categoria: Articole

Cautare:

Calea cea mai simpla este sa ascultam si nu sa poruncim

Vizualizari: 609

Id: 4626

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.