www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

„Cand ai ajuns la zero, te vei lansa si vei zbura la inaltime…”

„Cand ai ajuns la zero, te vei lansa si vei zbura la inaltime…”

- Gheronda, cum să scap de părerea înaltă ce o am despre mine?

- Dacă te întorci către sine şi ajungi să te cunoşti, vei vedea atât de multă urâţenie, încât tu singură o să te scârbeşti de tine.

Dacă omul nu se cunoaşte pe sine însuşi, ca să se smerească în mod firesc, smerenia nu-i poate deveni o stare permanentă, ca să rămână Harul lui Dumnezeu înlăuntrul său. Dacă se tot învârte în jurul cozii, atunci diavolul este în stare să-i mănânce toţi anii vieţii, chiar de i-ar da Dumnezeu anii lui Matusalem. Adică o dată îi aduce diavolul gândul cum că este cineva, altă dată omului îi vine gândul smerit că nu este nimic. O dată, diavolul, altă dată omul; o dată va câştiga unul, altă dată celălalt. Şi astfel vor cânta la nesfârşit acelaşi refren.

- Văd, Gheronda, că toate maicile m-au întrecut în virtute, chiar şi cele mai tinere.

- De vreme ce nu te-ai smerit singură, ai fost smerită de alţii. Ştii ce fac specialiştii atunci când vor să trimită o rachetă în spaţiul cosmic? Încep numărătoarea inversă de la numerele mai mari la cele mai mici: „Zece, nouă, opt, şapte…unu, zero!”. De îndată ce ajung la zero, se lansează racheta. Tot astfel şi tu, acum că ai ajuns la zero, te vei lansa şi vei zbura la înălţime.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi şi virtuţi, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2007, pp. 84-85)

Categoria: Articole

Cautare:

„Cand ai ajuns la zero, te vei lansa si vei zbura la inaltime…”

Vizualizari: 758

Id: 10722

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.