www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cand omul dobandeste harul lui Dumnezeu, atunci si trupul se preschimba

Cand omul dobandeste harul lui Dumnezeu, atunci si trupul se preschimba

Când omul dobândeşte harul lui Dumnezeu, atunci şi trupul se preschimbă. Acest lucru se vede la Schimbarea la Faţă a lui Hristos, când chipul Său strălucea ca soarele. Se vede şi la Moise, al cărui chip strălucea orbitor, ca şi la chipul Arhidiaconului Ştefan, care s-a făcut precum chipul unui înger. Prin urmare, există o deosebire limpede între suflet şi trup, dar nici unul dintre ele nu are putinţa să existe independent de celălalt. De altfel, chiar şi la moarte, sufletul „în chip silnic se desparte din legătura sa". Iar despărţirea are loc „prin voia dumnezeiască". Deci sufletul nu este omul, ci sufletul omului; şi nici trupul nu este omul, ci trupul omului. Omul este alcătuit din suflet şi trup, este o fiinţă psihosomatică. Prin urmare, şi trupul va fi îndumnezeit şi va fi înviat la A Doua Venire, trecând în veşnicie. (Mitropolit Hierotheos Vlachos, Boala şi tămăduirea sufletului în tradiţia ortodoxă, Editura Sofia, București, p. 62)

Categoria: Articole

Cautare:

Cand omul dobandeste harul lui Dumnezeu, atunci si trupul se preschimba

Vizualizari: 641

Id: 4248

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.