www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cand te ataca gandurile

Cand te ataca gandurile

Cele mai grele lupte ale gândului sunt: desfrâul şi deznădejdea. Trebuie să ne smerim. Smerenia atrage ajutorul lui Dumnezeu. Influenţa malefică a gândurilor desfrânate, care vine din desfătarea cu ele, alungă pentru mult timp harul lui Dumnezeu, care poate fi atras iarăşi numai prin pocăinţă sinceră şi înfrânarea de la aceste gânduri.

Smereşte-te înaintea celor mai mici ca tine, trăieşte în înfrânare şi nu mânca până la îmbuibare, căci din această pricină se înmulţesc gândurile. Dacă te vei purta cu foarte mare îndrăzneală şi nu vei fi scutit de lupta cea cumplită a trupului.

Când te atacă gândurile desfrânate, să faci metanii după putere. Fără luptă, niciun suflet nu a intrat în rai. Iar învingătorii primesc cununi.

Împotriva gândurilor necurate să foloseşti ca sabie duhovnicească numele lui Dumnezeu. Trebuie să faci pocăinţă înaintea Domnului şi nu trebuie să te ascunzi nici de părintele duhovnic. Rănile descoperite se vindecă repede.

(Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, pp. 151-152)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Cand te ataca gandurile

Vizualizari: 667

Id: 16224

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.