Cand va rugati, rugati-va pentru toti si pentru fiecare…

În Hristos, conştiinţa noastră se lărgeşte, viaţa noastră devine nemărginită. În porunca „iubeşte pre aproapele tău ca însuţi pre tine”, acest „ca însuţi pre tine” trebuie înţeles astfel: tot omul, „întregul Adam” este fiinţa mea.

Împărăţia lui Hristos, scrie Sfântul Siluan, este a purta în inima noastră întregul univers şi pe Însuşi Dumnezeu Făcătorul.

Când vă rugaţi, rugaţi-vă pentru toţi şi pentru fiecare. Şi adăugaţi: „Pentru rugăciunile lor, pentru rugăciunile lui, miluieşte şi pre mine”. Astfel, puţin câte puţin, conştiinţa voastră se va lărgi.

„Iubiţi pre vrăjmaşii voştri”. Da, este greu. Da, este dureros. Însă frumuseţea morală a lui Hristos atâta ne atrage, încât suntem gata a răbda toate încercările, numai ca să ne înălţăm în Duhul Lui. Nu avem de ales.

Hristos a dat viaţa Sa dumnezeiască celor zidiţi după chipul Său, însă, drept răspuns nu a primit decât ura. Astăzi, după două milenii de creştinism, ce vedem? Lumea contemporană se îndepărtează din ce în ce mai mult de la Hristos, de la viaţa vecinică. Adâncul întuneric al patimilor păcătoase, ura, stăpânirea, războaiele de tot felul alcătuiesc existenţa noastră pământească. În astfel de împrejurări, Hristos dă poruncă celor ce se hotărăsc a-L urma: „Iubiţi pre vrăjmaşii voştri”. De ce lumii îi este frică de un astfel de Dumnezeu? Putem oare afla un principiu mai bun decât acesta: Binecuvântaţi pre cei ce vă blestemă, iubiţi pre vrăjmaşii voştri?

(Arhimandrit Sofronie, Din viaţă şi din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, pp. 22-23)

Categoria: Articole

Cautare: