www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Canon de rugaciune catre Maica Domnului, joi seara, glasul al 6-lea

Canon de rugaciune catre Maica Domnului, joi seara, glasul al 6-lea

Cântarea 1.

Irmos:

Pe Cel Ce a acoperit cu valul mării, oarecând, pe prigonitorul tiran, sub pământ l-au ascuns feciorii celor mântuiţi; iar noi, ca fecioarele, să cântăm Domnului, căci cu Slavă S-a proslăvit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Primeşte rugăciunea aceasta din buze întinate şi din gură nevrednică, care cu îndrăzneală s-a pornit să te laude şi dăruieşte-mi mie, Ceea ce eşti Bună, Lumina cea Dumnezeiască a pocăinţei.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Maica lui Dumnezeu, Preacurată, dă-mi mie ploi de lacrimi cu rugăciunile tale, ca să plâng cu fierbinţeală pentru acelea ce le-am greşit pe pământ şi să mă izbăvesc de munca ce mă aşteaptă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Suflete al meu, suspină, plângi şi tânguieşte-te pentru tine însuţi de aici, strigând lui Hristos: Milostive, pentru rugăciunile Maicii Tale, izbăveşte-mă de gheena cea înfricoşată, pe mine cel vinovat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Să nu lepezi tânguirea mea, Ceea ce ai născut Izvorul milei; ci, cu milostivire, Ceea ce eşti Bună, cu ochiul cel milostiv, Născătoare de Dumnezeu, tămăduieşte patimile sufletului meu.

 

Cântarea a 3-a.

Irmos:

Pe Tine, Cel Ce pe ape ai spânzurat tot pământul, fără ţinere, văzându-Te zidirea spânzurat în locul Căpăţânii, cu multă spaimă s-a cuprins, strigând: nu este sfânt fără numai Tu, Doamne, Iubitorule de oameni.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Suspin acum cu tânguire şi cu amar mă jelesc, plâng mâhnindu-mă şi mă bocesc, supus fiind sub patimi, că nu pot să te văd pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Mângâierea mea.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fecioară, Ceea ce ai zămislit chiar pe Domnul cu Trup şi Dumnezeul Cel Adevărat, Născătoare de Dumnezeu Adevărată şi a Domnului Născătoare Preacurată te-ai arătat; pentru aceasta te fericim pe tine.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ceea ce eşti Cămară Aleasă a Domnului, fă-mă moştenitor al Cămării celei Cereşti, pe mine cel ce năzuiesc la Dumnezeiescul tău Acoperământ ca la o Cămară Preacinstită, ca totdeauna cu dragoste să te cinstesc.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Stăpână, ca Ceea ce ai îndrăzneală de Maică către Dumnezeu, scoate-mă din toată osânda pe mine cel vinovat şi rânduieşte-mă în Cămara Acestuia.

 

Cântarea a 4-a.

Irmos:

Deşertarea Ta cea Dumnezeiască pe Cruce văzând-o mai înainte Proorocul Avacum, înspăimântându-se a strigat: tu ai tăiat tăria celor puternici, Bunule, împreunându-Te cu cei din iad, ca un Atotputernic.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Stăpână, dăruieşte-mi mie curgeri de lacrimi, ca să spăl întinăciunea sufletului meu şi să aflu, eu ticălosul, frumuseţea pe care am pierdut-o cu sfatul şarpelui.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe mine desfrânatul, pe mine ticălosul, care cu nebunie şi cu obrăznicie multe am greşit ţie, cu totul fără de prihană, miluindu-mă, izbăveşte-mă şi de gheena slobozeşte-mă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dumnezeul meu, Milostive, Hristoase Iubitorule de oameni, Voitorule al milei, stropeşte acum peste mine mila Ta, Te roagă pe Tine Nădejdea şi Părtinitoarea mea şi Maica Ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Stăpână, primeşte picăturile lacrimilor mele şi picură peste mine o mică picătură a îndurărilor tale, ca să nu am trebuinţă acolo în foc de o picătură de apă.

 

Cântarea a 5-a.

Irmos:

La Tine alerg Cel Ce pentru milostivire Te-ai deşertat Neschimbat pentru cel căzut şi până la patimă te-ai plecat, Cel Ce eşti fără de patimă, Cuvinte al lui Dumnezeu, pace dă-mi mie, Iubitorule de oameni.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe cei ce plâng plâns iubit lui Dumnezeu şi pe cei săraci cu duhul, Dumnezeul Cel Singur Fericit îi fericeş-te; pentru aceasta, suflete al meu, plângi căzând la Preasfânta Stăpâna, ca acolo să te mângâi veşnic.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preacurată, arătându-te Preacurată şi cu sufletul şi cu trupul, curăţeşte sufletul meu cel înverşunat şi fă-l să fie neîntinat şi mă povăţuieşte să fac voia cea Dumnezeiască a Domnului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Oare, m-am făcut stâlp neînsufleţit şi mort al petrecerii creştineşti, eu ticălosul, care numai cu forma cea din afară mă arăt? Deci Tu, Mântuitorul meu, schimbându-mă, înviază-mă, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Pe tine Singură te am Scăpare şi Împăcare către Dumnezeu, eu cel ce am săvârşit toată lungimea vieţii mele întru multe greşeli; pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu, tu mă miluieşte.

 

Cântarea a 6-a.

Irmos:

Prins a fost dar nu s-a ţinut în pântecele chitului Proorocul Iona, căci purtând Chipul Tău, al Celui Ce ai pătimit şi îngropării Te-ai dat, ca dintr-o cămară a ieşit din fiară şi a strigat străjerilor: cei ce păziţi cele deşarte şi mincinoase, mila voastră o aţi părăsit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Stăpână, suspinul meu cel amar şi ridicarea mâinilor mele îndreptează-le ca o jertfă cu bun miros şi învredniceşte-mă să privesc chipul tău cu ştiinţă curată, ca într-o oglindă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Diamantul şi fierul şi firea pietrelor, măcar că sunt vârtoase şi nesuferite, dar supunându-se picăturilor, de picături se rod; iar sufletul meu cel vârtos nu se înmoaie, Preacurată Fecioară.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Stăpâne, primind curgerea lacrimilor mele, cea mică şi săracă, ca nişte mir şi tămâie aleasă, curată şi cu miros bun, izbăveşte-mă de ţinerea cea rău mirositoare a patimilor mele, pentru rugăciunile Maicii Tale.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

M-am supus sub patimi depărtându-mă cu desfrânarea de la Dumnezeu, eu prea ticălosul, pe Care roa-gă-L, Ceea ce eşti Bună, să mă mântuiască şi cu hainele cele dintâi să mă strălucească, căci către tine am năzuit.

 

Cântarea a 7-a.

Irmos:

Negrăită Minune! Cel Ce a izbăvit în cuptor pe cuvioşii tineri din văpaie, în mormânt Se pune mort fără de suflare, spre mântuirea noastră, a celor ce cântăm: Izbăvitorule, Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Prăvălie a fărădelegii m-am făcut şi lăcaş a toată lucrarea cea urâtă şi încăpere a cugetelor celor rele. Ci, o, cea mult Lăudată, Curată, Încăpere Sfântă a lui Dumnezeu, tu mă sfinţeşte pe mine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tânguindu-mă şi cu plângeri sfărâmându-mă şi cu lacrimi udându-mă, te rog pe tine Preasfântă: când va veni Fiul tău pe pământ cu foc şi cu Slava Înfricoşată a Tatălui, atunci nu mă părăsi, Curată.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Hristoase, eu osânditul mă vădesc pe mine şi nu am trebuinţă de pârâşi, mustrare prea amară o port pe ruşine şi cu zdrenţele răutăţii cu ticăloşie sunt îmbrăcat, eu neîndreptatul; ci, mă mântuieşte pentru Ceea ce Te-a născut întru curăţenie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Norule cel cu totul Luminat, Ceea ce ai născut Lumina Cea din Lumină, luminează-mi sufletul meu cel întunecat cu multe patimi şi cu Strălucirile tale şi cu ale Luminii Care a Strălucit din tine, străluceşte-mă.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Înspăimântează-te înfricoşându-te cerule...

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fecioară, Ceea ce ai născut pe Dătătorul de Lege, Cel Iubitor de bine, Care pentru îndurarea milei a legiuit celor fărădelege lăsare a fărădelegilor, miluieşte-mă pe mine cel ce de-a pururea fac fărădelege.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fecioară, Ceea ce ai Întrupat fără de sămânţă pe Cuvântul, mai presus de cuvânt şi de cuget, pune cuvânt bun, în ziua judecăţii, pentru cele ce am greşit cu lucrul şi cu cuvântul.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Înfricoşat este, Cuvinte, Divanul cel fără de început; înfricoşată este urgia Ta şi nesuferită păcătoşilor şi celor ce au vieţuit urât, de a căror parte atunci izbăveşte-mă, Preamilostive, prin solirile Născătoarei de Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Focul cel gândit al gheenei aşteaptă pe văpaia şi înfocarea cea simţită a trupului meu, care este materie a focului celui fără de materie; de amândouă, Fecioară, izbăveşte-mă.

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Înspăimântează-te, înfricoşându-te cerule şi să se clătească temeliile pământului, că iată se socoteşte între cei morţi Cel Ce locuieşte întru cele Înalte şi în mormânt mic ca un străin Se primeşte; pe Care, tineri bine-L cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a.

Irmos:

Nu te tângui Maică, văzându-Mă în groapă pe Mine Fiul tău, pe Care M-ai zămislit în pântece fără de sămânţă, că Mă voi scula şi Mă voi proslăvi şi voi înălţa întru Slavă, ca un Dumnezeu, pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste neîncetat pe tine te măresc.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preacurată, pune-mă curat înaintea Celui Ce a Răsărit curat din sângiurile tale cele Preacurate, curăţit şi cu trupul şi cu mintea şi cu sufletul şi cu lacrimile pocăinţei şi făcut Biserică Neîntinată a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fecioară, Ceea ce eşti Cămară cu totul Luminată, Sfeşnic cu aur Strălucitor, Lăcaşule în chipul porfirii, Cort Cuvântător, Viu şi Neîmpletit de mână, Scaun Însufleţit al lui Dumnezeu, Căruţă de foc, Sălaş cu totul de aur, Preafrumos, Stăpână, miluieşte-mă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Muncii celei înfricoşate sunt vinovat, trăind cu lenevire şi viaţă prea pângărită săvârşind; ci Tu, Cel Ce ridici greşelile lumii, primeşte mărturisirea mea cea grabnică şi cu rugăciunile Maicii Tale, izbăveşte-mă de foc.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Iată cad la tine, cea cu totul fără de prihană, cu credinţă fierbinte, aruncând deznădăjduirea cea desăvârşită a sufletului meu în noianul cel mare şi nemărginit al milostivirii şi al bunătăţii tale şi strig ţie cu plângere: Stăpână miluieşte-mă.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 6-lea.

Dacă a văzut odinioară Mieluşeaua cea Nespurcată şi Stăpâna cea fără de prihană pe Mielul său Înălţându-Se pe Cruce, se văita ca o Maică şi înspăimântându-se striga: ce este această vedere nouă şi minunată, Preadulcele meu Fiu? Cum poporul cel nemulţumitor Te-a dat judecăţii lui Pilat şi Te-a osândit la moarte pe Tine, Viaţa tuturor? Însă laud, Cuvântule, pogorârea Ta cea negrăită.

Categoria: Liturgica

Cautare:

Canon de rugaciune catre Maica Domnului, joi seara, glasul al 6-lea

Vizualizari: 740

Id: 25364

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.