Canon de rugaciune catre Maica Domnului, miercuri seara, glasul al 6-lea

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Canon de rugaciune catre Maica Domnului, miercuri seara, glasul al 6-lea

Cântarea 1.

Irmos:

Ajutor şi Acoperitor s-a făcut mie spre mântuire; Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi slăvi pe El, Dumnezeul părintelui meu şi-L voi înălţa pe El, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fecioară, Ceea ce eşti Încăpere a Luminii, Care a Strălucit din Lumina cea mai înainte fără de început, a lui Iisus, Dătătorului de lumină, trimite sufletului meu celui întunecat strălucirea cea luminată a pocăinţei celei adevărate.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu eşti Răsuflarea sufletului meu celui ticălos, tu şi Bucuria inimii mele, Curată, tu şi Păzitoarea şi Ajutătoarea şi Mântuirea mea, izbăvindu-mă de toate cele grele.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sufletul şi trupul şi duhul foarte cumplit le-am întinat, eu ticălosul, cu faptele urâte ale desfrânării, precum desfrânatul cel de demult; ci, primeşte-mă, Hristoase, pe mine cel ce mă pocăiesc.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Plâng acum când nici un folos nu este de lacrimi, căci tăierea morţii iată lângă uşă a venit; ci tu, Ceea ce Singură eşti Nădejdea mea, miluieşte-mă, Curată.

 

Cântarea a 3-a.

Irmos:

Întăreşte, Doamne, pe piatra Poruncilor Tale inima mea cea clătită, că Însuţi eşti Sfânt şi Domn.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Izvor da lacrimi dă ochilor mei, Născătoare de Dumnezeu şi apă capului meu şi ploi şi curgere, pe ispititorii sufletului meu cu acestea înecându-i.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Para aceea a focului tulbură sufletul meu, Fecioară şi mă sperie Divanul cel Înfricoşător al Judecătorului, dar cu toate acestea lucrez cele rele, ca un fără de minte şi vătămat la minte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Nu este om pe pământ care să fi greşit precum am greşit eu şi sufletul mi l-am întunecat şi pe Tine, Hristoase, Singur Te-am întărâtat; ci, ca Cel Ce eşti Singur Iubitor de oameni, mântuieşte-mă pentru Ceea ce Te-a născut.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Născătoare de Dumnezeu, dă-mi mie curgere de lacrimi cu îndestulare şi mă învredniceşte a uda cu ele, ziua şi noaptea, aşternutul patului meu, ca să dobândesc prin tine iertare.

 

Cântarea a 4-a.

Irmos:

Auzit-a Proorocul de venirea Ta, Doamne şi s-a temut, că vrei să Te naşti din Fecioară şi oamenilor să Te arăţi şi a grăit: auzit-am auzul Tău şi m-am temut: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu haină de Dumnezeu ţesută şi cu strălucita îmbrăcăminte a nestricăciunii m-am îmbrăcat, o, Stăpână, prin Dumnezeiescul Botez, iar prin întinăciunile patimilor m-am dezgolit de Darul Duhului.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Nu este om pe pământ care prea cu ticăloşie să fi vieţuit şi să nu-l fi covârşit eu cu fapte nelegiuite; ci tu, Preabună Curată, învredniceşte-mă mântuirii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Toate marginile să pice lacrimi peste mine cel ticălos, că dintre oameni eu singur pier, cu înverşunările întâmpinându-mă; ci precum ştii, Mântuitorule, mântuieşte-mă prin solirile Născătoarei de Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Stăpână, sfinţeşte-ne pe noi care întru Sfântă Biserica ta pe Fiul tău cu credinţă Îl sfinţim, Care ne-a sfinţit pe noi, cu Sfântă Naşterea ta.

 

Cântarea a 5-a.

Irmos:

De noapte mânecând, Iubitorule de oameni, luminează-mă, rogu-mă şi mă îndreptează pe mine la Poruncile Tale şi mă învaţă, Mântuitorule, să fac voia Ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Mă cutremur de frică şi mă îngrozesc, când gândesc la acel ceas înfricoşat al morţii şi la întâmpinarea cea Dumnezeiască a Fiului tău, Fecioară şi la răspunsul şi la hotărârea cea dreaptă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Nici una din bunătăţi, nu cuvânt, nu faptă, nu sfat nu se isprăveşte, de cei ce se sârguiesc, fără ajutorul tău. Pentru aceea dă-mi mie ajutorul tău, ca să plac lui Dumnezeu, cu totul fără de prihană.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

O, Stăpâne, fiind cinstit cu Dumnezeiască cuvântare, m-am arătat, eu ticălosul, cu mult mai necuvântător decât cele necuvântătoare! Că am covârşit hotarele firii, întinându-mi sufletul meu cu căderile.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Maica Dumnezeului Celui Milostiv, primeşte cu iubire de milostivire, rugăciunea ce se aduce ţie din inimă dureroasă şi din suflet zdrobit şi în dar mă miluieşte pe mine cel cu adevărat nemilostiv.

 

Cântarea a 6-a.

Irmos:

Strigat-am cu toată inima mea către Înduratul Dumnezeu şi m-a auzit din iadul cel mai de desubt, şi a scos din stricăciune viaţa mea.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Curată, Ceea ce ai născut pe Judecătorul Cel Preadrept, te rog pe tine, ca prea cu dreptate să-mi judeci judecata mea, ca o Bună. Şi fiindcă acum nu te văd pe tine, dă-mi mie să te văd după sfârşit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Stăpână Iubitoare de bine, Ceea ce ai născut mai presus de fire pe Dumnezeul Cel Iubitor de bine, îmbunătăţeşte cu fapte bune sufletul meu cel smerit şi mă izbăveşte de răutatea pierzătorului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Divanul cel Înfricoşat va să mă primească şi înfricoşata cercetare. Vai mie, Hristoase! Ce voi face, eu înrăutăţitul? Ce voi răspunde? Ci, pentru rugăciunile Maicii Tale în dar mântuieşte-mă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preacurată, acum numai tu Singură mi-ai rămas mie Nădejde de toată mântuirea mea; deci să nu mă duc deşert de aşteptarea mea cea pentru tine, Stăpână, ci să dobândesc milă cu milostivirea ta.

 

Cântarea a 7-a.

Irmos:

Greşit-am, fărădelege am făcut, nu ne-am îndreptat înaintea Ta, nici am păzit, nici am făcut precum ne-ai poruncit nouă. Ci, nu ne da pe noi până în sfârşit, Dumnezeul părinţilor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Nu îndrăznesc să ridic la înălţime mâinile mele cele întinate, Curată, că sunt pline de necinstire şi de multă ruşine, din lucruri necinstite; ci, plecat fiind la pământ, chem ajutorul tău.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe mine cel stropit cu lacrimi şi sfărâmat de plângeri, miluindu-mă, cu totul fără de prihană, izbăveşte-mă de lacrimile cele amare din gheenă şi fă-mă părtaş al Bucuriei Celei din Rai şi al Desfătării.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Stăpâne Hristoase, în ceasul judecăţii să nu mă pui pe mine ticălosul împreună cu caprele, ci pentru rugăciunile Aceleia ce Te-a născut, numără-mă cu oile cele de-a dreapta şi bucuriei acestora învredniceşte-mă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Stăpână, Ceea ce Singură ai născut pe Milostivul şi Preabunul Dumnezeu şi urmezi de-a pururea mila Lui, pe mine cel singur nevrednic de toată mila, umple-mă de mila cea dintru tine.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Cel Ce-L slăvesc Oştile cereşti...

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Stând simţitor înaintea icoanei tale, nevăzut mi se pare că stau înainte-ţi ca unei vii şi cu frică mă rog: Maica Vieţii, izbăveşte-mă de vrăjmaşii cei văzuţi şi de cei nevăzuţi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce eşti Adâncul cel Nemărginit al Milostivirii, Marea cea Nemăsurată a Îndurării şi Ajutorarea cea gata a păcătoşilor, miluieşte-mă, Fecioară, pe mine netrebnicul tău rob.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Ca desfrânata vărs lacrimi cu căldură şi ca vameşul strig Ţie: curăţeşte-mă! Şi ca fiul cel desfrânat strig: greşit-am! Mântuieşte-mă, Îndurate, cu noianurile milei Tale, pentru rugăciunile Maicii Tale.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Lucrurile şi înţelegerile mele sunt rele, iar mila milostivirii tale este mare, Cinstită şi cu totul fără de prihană; pentru aceasta te rog pe tine: izbăveşte-mă de munci cu rugăciunile tale.

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Cel Ce-L slăvesc Oştile cereşti şi de Dânsul se cutremură Heruvimii şi Serafimii, toată suflarea şi zidirea lăudaţi-L, binecuvântaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a.

Irmos:

Naşterea zămislirii celei fără de sămânţă este Netălmăcită, Rodul Maicii celei fără de bărbat este Nestricat, că Naşterea lui Dumnezeu înnoieşte firile. Pentru aceasta pe tine toate neamurile, ca pe o Maică, Mireasă a lui Dumnezeu, cu dreaptă credinţă te mărim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Iată a ieşit hotărârea cea amară; iată smochinul cel neroditor ca un netrebnic se taie; iată viţa cea uscată în foc se aruncă şi robul cel netrebnic se trimite cu jale întru întunericul cel mai din afară; Stăpână, întâmpină-mă!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Suflete ticăloase şi neîndreptate, de ce te leneveşti? Pentru ce în zadar de cele vremelnice te-ai pironit? Pentru ce cu trândăvie îţi săvârşeşti viaţa ta? S-a apropiat acum hotărârea morţii! Deci, plângi cu căldură către cea Curată, ca să te miluiască pe tine.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Având de la Tine bogăţia Darului Tău, Hristoase, în desfrânări am risipit-o şi lipindu-mă de cetăţeni, adică de iubirile de dulceţi cele rele, de cuvinte şi de fapte am sărăcit; ci, cu rugăciunile Maicii Tale, Milostive, mântuieşte-mă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Iată, Fecioară de Dumnezeu Dăruită, noi netrebnicii şi nevrednicii robii tăi te fericim şi te mărim pe tine, cea Binecuvântată de toată zidirea, ca pe Ceea ce peste Arhangheli şi peste oameni, Fecioară, stăpâneşti.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 6-lea.

Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, Nădejdea cea Bună a lumii, pe a ta singură înfricoşată părtinire o cerem; milostiveşte-te spre poporul cel fără de sprijin şi roagă pe Milostivul Dumnezeu să izbăvească sufletele noaste din toată îngrozirea, Ceea ce Singură eşti Binecuvântată.

Categoria: Liturgica

Cautare:

Canon de rugaciune catre Maica Domnului, miercuri seara, glasul al 6-lea

Vizualizari: 599

Id: 25365

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.